Clinica ORL a Spitalului Municipal Timişoara a primit de la Continental Automotive Product o donaţie de aproape 120.000 de lei, adică de peste 25.000 de euro, pentru achiziţionarea de aparatură şi instrumentar medical necesare abordării unor noi tehnici de chirurgie rinosinusală şi a urechii medii.
Graţie acestei donaţii, declară prof dr. Mărioara Poenaru, şeful Clinicii ORL a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, a fost achiziţionată aparatură şi instrumentar medical necesare abordării unor noi tehnici de chirurgie rinosinusală şi a urechii medii.
Această patologie nasosinusală şi a urechii medii, mai spune Mărioara Poenaru, ocupă locul 1 în patologia din sfera ORL, în clinica de la Timişoara, care rezolvă astfel de probleme de patologie din cinci judeţe din zona de vest, nord-vest şi sud-vest a ţării: Timiş, Bihor, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Mehedinţi.
„Ne simţim onoraţi şi mândri că am fost aleşi ca beneficiari ai acestei valoroase sponsorizări şi este important pentru noi să vă ştim aproape. Trăim cu certitudinea că doar uniţi putem face lumea mai bună , iar în cazul nostru mai sănătoasă”, conchide prof dr. Mărioara Poenaru.
Ultimele comentarii