Deputatul Niculae Mircovici a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme, care îl acuză de conflict de interese, pentru că şi-ar fi angajat soţia la biroul său parlamentar. Niculae Mircovici susţine că este nevinovat şi se prezintă ca fiind o victimă a Codului Penal elaborat de Monica Macovei.
Curtea Supremă intră pe fir
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au dispus trimiterea în judecată a deputatului Niculae Mircovici, pentru infracţiunea de conflict de interese, anunţă, citat de Mediafax, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit rechizitoriului procurorilor, deputatul Niculae Mircovici a propus angajarea soţiei sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă al acesteia, pe o perioadă determinată, respectiv din ianuarie 2009 până la sfârşitul mandatului 2008 – 2012. În baza acestui contract, soţia lui Mircovici ar fi obţinut venituri de 20.387 de lei. Dosarul va fi soluţionat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Niculae Mircovici este deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat – România, în prezent fiind secretar al Camerei Deputaţilor.
În noiembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pe Niculae Mircovici pentru conflict de interese, pentru angajarea soţiei sale la Biroul Parlamentar din Circumscripţia electorală nr. 35 Timiş.
Deputatul Nicolae Mircovici declara atunci că soţia sa a lucrat în 2009, timp de un an, la biroul său parlamentar, pentru că era în şomaj şi mai avea un an până la pensionare anticipată: „Soţia mea a lucrat în Armată şi, în urma restructurărilor din 2009, postul respectiv la financiar a fost desfiinţat şi ea a intrat în şomaj. Mai avea un an de zile până la pensie şi a fost angajată la cabinetul meu parlamentar de către Camera Deputaţilor, după ce am înţeles că nu exista niciun impediment la această problemă”. Acesta preciza că soţia sa a lucrat un an la biroul lui parlamentar, după care a ieşit la pensie.
„O victimă a Codului Penal elaborat de Monica Macovei”
Niculae Mircovici acuza, zilele trecutem că, în cazul său, nu au fost respectate prevederile Codului de Procedură Penală. Acesta mai spune că întreg cursul dosarului a fost accelerat, parcurgându-se cu rapiditate etape, din noiembrie 2013, de când i-a fost adusă la cunoştinţă acuzaţia venită din partea A.N.I. şi până în prezent, fapt care, susţine el, probează o pregătire prealabilă a dosarului. Niculae Mircovici anunţă că a atacat deja decizia A.N.I. în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti. Neculai Mircovici mai acuză că textul Codului de Procedură Penală este viciat şi se impune remediat, căci, spune motivează, „parlamentarii nu sunt funcţionari publici. Şi aceasta nu doar în România, ci în niciuna dintre ţările lumii”. Mai mult decât atât, adaugă el, „conflictul de interese nu are caracter penal în nicio ţară a Uniunii Europene”.
Deputatul Mircovici este de părere că în România „se urmăreşte în mod deliberat decredibilizarea Parlamentului şi a parlamentarilor”, în vreme ce, mai reclamă acesta nemulţumit, „Curtea Constituţională a devenit a treia Cameră din Stat”. Situaţia, susţine Niculae Mircovici, îi poate fi imputată în mare măsură fostului ministru al Justiţiei, actualul europarlamentar Monica Macovei, pe care o acuză de lipsă de obiectivitate în aprecierea unor persoane şi de elaborarea unui Cod Penal menit să servească unor interese de natură politică.
Ultimele comentarii