Deputatul Niculae Mircovici, condamnat la închisoare cu suspendare

Niculae MircoviciÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, prin sentinţă definitivă, pe deputatul Niculae Mircovici, pentru conflict de interese, pentru că şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar.

 

Prin sentinţa dată luni de  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă, s-a menţinut hotărârea din primă instanţă, luată în cazul deputatului Niculae Mircovici, în decembrie 2014. Astfel, Niculae Mircovici s-a ales cu o condamnare de şase luni, cu suspendare.

Niculae Mircovici, deputat de Timiş din partea Uniunii Bulgare din Banat – România, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme, în martie 2014. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Niculae Mircovici a propus angajarea soţiei sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă al acesteia, pe o perioadă determinată, respectiv din ianuarie 2009 până la sfârşitul mandatului 2008 – 2012. În baza acestui contract, soţia lui Mircovici a obţinut venituri de 20.387 de lei.

În noiembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pentru conflict de interese, pentru angajarea soţiei sale la Biroul Parlamentar din Circumscripţia electorală nr. 35 Timiş. Deputatul Nicolae Mircovici declara atunci că soţia sa a lucrat în 2009, timp de un an, la biroul său parlamentar, pentru că era în şomaj şi mai avea un an până la pensionare anticipată: “Soţia mea a lucrat în armată şi, în urma restructurărilor din 2009, postul respectiv la financiar a fost desfiinţat şi ea a intrat în şomaj. Mai avea un an de zile până la pensie şi a fost angajată la cabinetul meu parlamentar de către Camera Deputaţilor, după ce am înţeles că nu exista niciun impediment la această problemă”. Acesta preciza că soţia sa a lucrat un an la biroul lui parlamentar, după care a ieşit la pensie.

Print Friendly, PDF & Email