Copiii, sărbătoriţi timp de trei zile la Muzeul Național de Artă Timișoara

Foto: MNArT

Muzeul Național de Artă Timișoara celebrează Ziua Copilului pe parcursul a trei zile, între 2 şi 4 iunie, cu ateliere dedicate copiilor de diferite vârste. Activitățile educaționale și culturale propuse sunt cuprinse în cadrul proiectelor MNArTeach. Carte de colorat pentru copii și MNArTeach. Fanzine. Publicație pentru adolescenți. Atelierele le oferă posibilitatea să se familiarizeze și să interacționeze cu patrimoniul cultural într-o manieră prietenoasă, interactivă și creativă.

 

Proiectul MNArTeach. Carte de colorat pentru copii reprezintă o activitate dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 5-12 ani şi constă în realizarea unei cărți de colorat cu imagini reprezentative din colecțiile muzeului. Micuții vor trasa conturul lucrărilor cu ajutorul unui suport iluminat cu leduri, pe care vor fi plasate imaginile sub o hârtie de calc.

„Acest atelier le va oferi copiilor șansa de a se familiariza și de a interacționa cu patrimoniul cultural într-o manieră prietenoasă, interactivă și creativă. Lucrările pe care le vor transforma în modele pentru colorat provin din expozițiile de artă românească modernă, artă bănățeană, artă decorativă și artă europeană veche”, spun reprezentanţii Muzeului Naţional de Artă Timişoara.

Participanții vor fi de asemenea implicați direct în activități practice sau concursuri bazate pe conținutul cărții. Cu această ocazie, elevii se vor bucura și de posibilitatea explorării proiectului Micro-Folie, muzeul digital mobil care reunește lucrări de la numeroase instituții culturale din jurul lumii și le face accesibile copiilor, prin activități ludice și conținut ușor de înțeles. Astfel, participanții au posibilitatea, datorită infrastructurii tehnologice, de a cunoaște, admira opere de artă, de a accesa informații despre lucrări, de a crea conexiuni între arte.

Proiectul MNArTeach. Fanzine. Publicație pentru adolescenți este dedicat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 13-18 ani, fiindcreat în directă legătură cu expozițiile permanente și temporare ale Muzeului Național de Artă din Timișoara. Prin această inițiativă artistică, spun oficialii instituţiei, muzeul își propune să aducă expozițiile și acțiunile instituției în atenția publicului tânăr prin implicarea lui directă în crearea unei publicații de tip fanzin, pornind de la expoziția Celebrities of the Floating World, fiind evidențiată legătura dintre desenul manga contemporan și istoricul stampelor japoneze. Vor fi aplicate tehnici specifice desenului de tip manga și benzi desenate, precum și tehnica legătoriei de carte de tip japonez.

Expoziția Celebrities of the Floating World, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara în perioada ianuarie – iulie 2022, prezintă cei mai importanți artiști ai stampelor japoneze din perioada Edo (1603-1868) cum ar fi Hokusai, Utamaro, Harunobu și Eisen, reprezentând o sursă de inspirație unică și fascinantă. Manga își are rădăcinile în stampele japoneze „ukiyo-e“, printre primele volume manga au fost publicate de Katsushika Hokusai, unul dintre cei mai cunoscuți artiști japonezi, iar termenul făcea inițial referire la schițe sau ilustrații simple.

Atelierele culturale se vor desfășura pe parcursul zilelor de 2, 3 şi 4 iunie, între orele 9 – 13, în incinta Muzeului Național de Artă Timișoara și sunt realizate în parteneriat cu Liceul de Arte Plastice Timișoara, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, din Timişoara, şi Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc.

Inițiativa cultural-educativă MNArTeach – explică reprezentanţii muzeului – reprezintă una dintre modalitățile prin care instituția urmărește atragerea și formarea copiilor și tinerilor ca viitor public pasionat de artă și cultură. Obiectivele proiectului includ de asemenea promovarea expozițiilor permanente și temporare, promovarea exponatelor din colecțiile muzeului în rândul categoriilor menționate, într-un mod prietenos, accesibil și interactiv, promovarea și revitalizarea imaginii muzeului, atragerea de categorii noi de public cultural.

 

Print Friendly, PDF & Email