Echipa Timotion anunţă că vine în sprijinul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, din Timișoara, și a pacienților confirmați pozitiv cu Covid-19 prin intermediul unei acțiuni de strângere de fonduri . Scopul acesteia este achiziționarea de teste și echipamente de protecție pentru personalul medical.
Inițiativa Timotion țintește să adune 250.000de lei și este desfășurată în parteneriat cu Asociația Școala Mamei Junior. În doar câteva ore de la lansare, comunitatea Timotion s-a mobilizat și a donat primii 10.000 lei.
„La fel ca celelalte țări afectate de Covid-19, România are nevoie de ajutor. Nu este vreun secret faptul că sistemul medical românesc nu face față dimensiunii și consecințelor unei pandemii. Fiind o criză nemaiîntâlnită până acum, țara noastră se bizuie mai mult decât oricând pe noi, cetățenii ei. Putem contribui comportându-ne responsabil, respectând măsurile de precauție și arătând considerație față de medicii care încearcă să ne salveze”, spun reprezentanţii Timotion.
„Proiectul și echipa Timotion au crescut în jurul ideii de a fi împreună, de a ne comporta ca o comunitate, în toate situațiile, nu doar atunci când sărbătorim. Membrii comunității Timotion sunt oameni care înțeleg importanța donației lor, care au exercițiul implicării civice și știu că o contribuție, oricât de mică, poate fi vitală”, explică, în numele echipei Timotion, Cristina Potra Mureşan.
Cei care au posibilitatea financiară pot contribui printr-o donație aici: https://www.timotion.ro/proiecte-2020/solidari-in-fata-covid-19/. Echipa Timotion anunţă că își pune la dispoziție toate resursele: platforma, procesul de organizare și căile de comunicare.
Ultimele comentarii