Deşi de peste 20 de ani presa locală trage semnale legate de starea de degradare avansată în care a ajuns Castelul de la Banloc, reabilitarea şi salvarea acestei bijuterii arhitectonice continuă să întârzie. Cu toate că se spera că preluarea sa de către Mitropolia Banatului, pentru utilizare ca şi centru ecumenic, va duce la iniţierea reabilitării, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza acţiunii de revendicare înaintate de Paul Lambrino.

O stare de blocaj care accentuează degradarea ansamblului arhitectonic

Din cauza stării avansate de degradare la care a ajuns Castelul de la Banloc – unul din monumentele arhitectonice reprezentative pentru Banat –, Primăria Banloc a căutat de-a lungul anilor diverse forme de obţinere a finanţării necesare reabilitării, care depăşeşte cu mult posibilităţile bugetului local al unei comune. Aşa s-a ajuns ca în anul 2008, castelul să fie cedat, în concesiune, Mitropoliei Banatului, pe o perioadă de 49 de ani, pentru a realiza un centru ecumenic.

Viitorul Castelului de la Banloc rămâne, momentan, o enigmă. După ce decenii întregi s-au perindat în el diverşi proprietari, fosta reşedinţă a prinţesei ar putea ajunge în posesia prinţului Paul Lambrino. Acesta se află într-un proces pentru retrocedarea domeniului de la Banloc, care cuprinde 200 de hectare de teren, în care intră o pădure, pescăria şi orezăria. Alături de acestea, Paul Lambrino cere şi castelul, care a aparţinut prinţesei Elisabeta. Având în vedere că există un litigiu pentru castel, Mitropolia nu a putut face demersuri pentru realizarea unui centru ecumenic, aşa cum era în plan.

Singurele investiţii mai importante au fost cele ale Ministerului Culturii care, în anul 2000, a făcut lucrări de consolidare în valoare de 1,5 miliarde de lei. Chiar dacă în acte are un proprietar, Mitropolia Banatului, castelul este părăsit. Există doar un paznic care are grijă de domeniul aflat la 50 de kilometri de Timişoara.

„În ultima perioadă s-a reuşit doar să se repare acoperişul. Mitropolia Banatului nu poate investi în momentul de faţă în lucrări de reabilitare, pentru transformarea în centru ecumenic atâta vreme cât există acest litigiu care se află în derulare. Procesul s-a perindat de ani buni pe la diverse instanţe şi a ajuns acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde sperăm că se va soluţiona cât mai repede”, declară Cornel Toţa, primarul comunei Banloc.

Acesta mai spune că, din cauza a situaţiei legate de revendicare, diversele iniţiative de reabilitare care au apărut de-a lungul ultimilor ani au rămas la stadiul de proiecte. „Au existat mai multe iniţiative, ale studenţilor de la Facultatea de Arhitectură, au existat proiecte ale unor peisagişti şi au fost iniţiate şi acţiuni de igienizare a parcului, care, din cauza umezelii accentuate, şubrezeşte şi mai mult clădirile. Din păcate, nu s-a putut concretiza mare lucru, din cauză că statutul legat de proprietatea clădirii este unul nesigur, până nu se finalizează procesul”, afirmă Cornel Toţa.

Cine este cel care revendică proprietatea de la Banloc?

Prinţul Paul este nepotul Regelui Carol al II-lea. În urma a două procese de paternitate în Portugalia şi Franţa, câştigate de tatăl său, numele legal recunoscut în UE al lui Paul este Paul Philippe, Prinţ de Hohenzollern, Prinţ al României. Mama lui Paul este Helene Nagavitzine, prima soţie a lui Mircea Grigore Carol, fiul lui Carol al II-lea. Paul susţine că el este adevăratul succesor la tronul României, deşi mariajul lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino (mariaj ce a dus la naşterea tatălui său, în ianuarie 1920) a fost anulat de către Tribunalul Ilfov, în ianuarie 1919. Această hotărâre a fost contestată în tribunalele internaţionale, unde Paul al României a câştigat recunoaşterea faptului că tatăl său este fiul legitim al lui Carol al II-lea. Iar pe 14 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a recunoscut tatălui său, Carol Mircea, calitatea de fiu legitim al regelui Carol al II-lea, iar Paul a fost recunoscut astfel drept moştenitor al lui Carol al II-lea.

O istorie ce se întrepătrunde cu cea a Banatului

Deşi o seamă de mărturii sugerează că Banlocul ar fi fost între anii 1552 – 1716 sediul paşei  stabilit în cetatea actualei Timişoare, despre castel se poate afirma cu certitudine că a fost clădit pe temelii vechi în anul 1793, de către contele Lázár Karátsonyi. Atât clădirea, cât şi parcul au fost decorate pe întreg parcursul secolului XIX şi până în primii ani ai secolului XX. După Primul Război Mondial ocupaţia sârbă a adus primele devastări, prefigurând parcă jaful la scară mare ce urma în anii 1948-1989. Grevat de datorii, ultimul conte Karátsonyi-Keglevich Imre a vândut, în anul 1935, ceea ce a rămas din domeniu, inclusiv castelul şi parcul, Reginei Elisabeta a Greciei, sora Regelui Carol al II-lea al României. Aceasta a renovat întregul complex, castelul cunoscând astfel o ultimă perioadă de glorie.

În articolul intitulat „Banlocul. Povestea unui grof – Castelul istoric -–Stăpâna de azi, A.S.R. Principesa Elisabeta”, apărut în ziarul Dacia, din 7 august 1939, preotul Ioan B. Mureşianu scria: „Frumuseţea Banlocului o dă parcul ce ia o bună parte din aripa dreaptă a satului, sfârşindu-şi zidurile înconjurătoare ca de cetate spre centru. La răscrucea aleilor veghează statui şi inscripţii lapidare romane, dăltuite în primele decenii după cucerirea Daciei, luate de la Sarmizegetuza. Printre liniile de brazi, stă legat în cercuri şi cu rănile cimentate, unul din cei 100 de acaţi, aduşi din America sub Maria Thereza. Castelul îşi ridică zidurile cu linie gotică îndulcită, cu vârful de săgeată ascuţită, în faţa parcului. A fost zidit pe temelii bătrâne, în 1783. Sunt adăpostite aici o sumedenie de antichităţi, tablouri rococo, preţioase picturi în miniatură, sculpturi în marmoră, executate de celebri sculptori italieni şi o frumoasă colecţie de arme. O curiozitate deosebită o prezintă colecţia de caricaturi, mumia adusă din Egipt şi un arc de care se leagă o întreagă poveste…”

Elemente din decoraţiunile castelului i-au fost prinţesei sursă de inspiraţie pentru decorarea Palatului Elisabeta, din Bucureşti. Grifonul înaripat, întâlnit atât pe blazonul familiei Karátsonyi cât şi la piesele de mobilier în stil Empire din castel, poate fi văzut şi în decoraţiunile palatului din Bucureşti, în diferite ipostaze. După piesele de mobilier de renaştere spaniolă (o parte fiind păstrate la Muzeul de Artă din Timişoara) au fost realizate cópii ce există şi în prezent în palatul de la Şoseaua Kisseleff.

Toate acestea au rămas însă doar amintiri, dintr-un trecut deja uitat… După anul 1948 Castelul de la Banloc a intrat într-o perioadă neagră, din care nu a mai ieşit până azi. Imediat după plecarea reginei şi alungarea angajaţilor, statuile parcului au fost vandalizate cu bâtele, iar arhiva şi biblioteca au fost arse. Clădirea castelului a fost, pe rând apoi, atribuită Gospodăriei Agricole de Stat (1950 – 1956), Ocolului Silvic (1956 – 1958), apoi a devenit Casă de bătrâni (1958 – 1964). A stat abandonat aproape doi ani, apoi a devenit orfelinat (1966 – 1983) şi, prin schimb între Inspectoratul şcolar şi Leagănul de copii, şcoala cu clasele I-X (1983 – 1991). O parte a parcului a fost atribuită fermei agricole. 

Construit pe un plan în formă de „U”, castelul din Banloc este o clădire masivă, cu ziduri groase, de circa 1,25 m, din cărămidă arsă, cu faţada principală orientată spre sud, iar spre nord, cu două aripi formând o curte terasată (curtea de onoare). Realizat în stil renascentist, pe faţada de sud ca unic ornament, castelul avea un atic prevăzut cu blazonul din piatră al familiei Karátsonyi. Acest însemn heraldic a fost păstrat şi după ce castelul a devenit proprietatea Casei Regale a României, fiind dat jos după anul 1948. În fapt, a fost literalmente aruncat în fosa septică a castelului. Acelaşi însemn heraldic exista şi pe un mozaic aflat în curtea de onoare a castelului. Tot aici mai era menţionat anul „MDCCLIX”. Aticul a căzut definitiv, la cutremurul din anul 1991, când a spart acoperişul şi tavanul salonului de la etaj, făcându-se bucăţi pe pardoseala camerei. Castelul are pivniţă, parter, etaj şi pod. Sistemul de organizare spaţială atât la parter, cât şi la etaj este identic şi se compune, în centrul tractului principal, dintr-o sală dominantă, perpendiculară cu faţada, care trece prin întregul corp al clădirii. La parter, această sală s-a format prin zidirea unei mai vechi intrări boltite, fapt observat în zidăria clădirii.  

Castelul de la Banloc se detaşează oarecum de celelalte castele vechi din vestul ţării  datorită unui anumit complex de împrejurări prin care a trecut de-a lungul timpului. În primul rând datorită istoriei lui ca reşedinţă a familiei Karátsonyi timp de 142 de ani, mai apoi ca domeniu regal a fost mereu în atenţia contemporanilor, din aprecierea acestora nelipsind elogii precum parc de toată frumuseţea, amenajat după toate regulile unui parc romantic. În al doilea rând pentru faptul că până acum – cu excepţia unor reconstituiri – nu a fost întocmită o evidenţă foarte riguroasă, bazată pe documente care să ateste soarta valoroaselor bunuri adunate în acest castel de-a lungul deceniilor.