Capela Sixtină, victima propriului succes

Capela SixtinaVaticanul a început lucrările de schimbare a sistemului de aer condiţionat şi de iluminare pentru a proteja Capela Sixtină, unde se află fresce pictate de Michelangelo, de praful, dioxidul de carbon şi transpiraţia care se acumulează în interior, în urma invaziei anuale de turişti.

 

Numărul turiştilor a crescut cu 300% din 1980, când se înregistrau aproximativ 1,5 milioane de vizitatori pe an, conform lui Antonio Paolucci, directorul Muzeelor Vaticane, citat de Mediafax. Aproximativ şase milioane de persoane pe an vizitează Capela Sixtină, cu fresce pictate de Michelangelo în secolul al XVI-lea. Iar numărul de vizitatori ai capelei palatului papal de la Vatican, unde sunt aleşi papii în conclavuri secrete, poate ajunge la 20.000 pe zi, în timpul verii..

Astăzi, Capela Sixtină riscă să devină victima propriului succes. Şase milioane de vizitatori reprezintă o cifră impresionantă, dar periculoasă pentru conservarea corespunzătoare a frescelor. (Invazia turiştilor, n.r.) produce un amestec de praf adus din exterior, transpiraţie şi dioxid de carbon, care se acumulează pe suprafaţa frescelor şi le poate deteriora în timp”, a declarat Antonio Paolucci pentru publicaţia Vaticanului, L'Osservatore Romano.

Săptămâna trecută au început lucrările de înlocuire a sistemului de aer condiţionat şi de iluminat, care ar trebuie finalizate în octombrie.

Frescele pictate de Michelangelo, inaugurate în octombrie 1512 de Papa Iuliu al II-lea, au trecut printr-un proces de restaurare de 14 ani, care s-a încheiat în 1994. Pe peretele din spatele altarului se află fresca Judecata din urmă, pe care Michelangelo a pictat-o separat, în 1533 şi 1541.

Antonio Paolucci a afirmat că sistemul actual de aer condiţionat, de reglare a umidităţii, de înlăturare a prafului, filtrare şi control al microclimei a fost conceput pentru un număr mult mai mic de vizitatori.

În ultimii ani, au existat solicitări de limitare a numărului de turişti care pot vizita capela, iar directorul Muzeelor Vaticane a precizat la un moment dat că acest lucru ar putea deveni o necesitate.

Reglementările actuale ale Muzeelor Vaticane nu prevăd o limitare a numărului de turişti care vizitează zilnic acest obiectiv, deşi există un sistem de rezervări şi de stat la rând.

Print Friendly, PDF & Email