Cânepa ar fi putut fi una dintre marile şanse ale agriculturii timişene. Judeţul avea toate atuurile în acest sens: pământ şi condiţii climatice propice, un institut de cercetare care a dezvoltat soiuri valoroase şi una dintre cele mai mari fabrici de prelucrare din ţară. S-a ales praful însă de aceste posibilităţi de câştig fabuloase pentru statul român, din nepricepere şi pe fondul unor rele intenţii.

Zeci de hectare „libere de contract”

Specialişti de primă mână din agricultură spun că plantele tehnice, în special cânepa, ar fi fost una dintre marile şanse şi oportunităţi de câştig pentru agricultura Timişului, existând şi sol şi condiţii propice în acest sens. Timişul ar fi putut fi în momentul de faţă una dintre cele mai mari zone agricole producătoare şi exportatoare de cânepă dacă s-ar fi continuat ce se începuse bine înainte de 1989.

Acum se poate constata că s-a irosit o şansă enormă, iar Agenţiile Domeniul Statului anunţau zilele trecute, după un ultim inventar al pământurilor disponibile, că o suprafaţă de 77,06 hectare, aflată în administrarea SC Canabis SA Sânnicolau Mare, de pe care se puteau obţine producţii record de cânepă, este acum „liberă de contract” fiind oferită eventualilor arendaşi.

Aceasta este ultima rămăşiţă din suprafaţa de 9.000 de hectare cultivate cu cânepă în judeţ, în condiţiile în care în Timiş fusese construită şi cea mai mare fabrică de prelucrare a cânepii, la Sânnicolau Mare.

Fabrica a mai rezistat şapte ani după 1989, fiind vândută la „marea privatizare”, în 1997. Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, spune că, odată cu privatizarea şi lichidarea fabricii au dispărut inclusiv reţetele unor produse de mare importanţă şi de calitate. De pildă, din tulpinile de cânepă, după ce se strângea fibra, se obţineau şapte calităţi de plăci aglomerate gen PAL, din care primele patru calităţi erau exportate în Anglia. Aceste plăci se foloseau la mobilă, la construcţii. Din resturile respective, după o anumit reţetă acum pierdută, la Sânnicolau se făceau aceste plăci aglomerate care plecau în Marea Britanie şi care aduceau sume importante în conturile Republicii Socialiste România. Din aceeaşi mare neglijenţă, la fabrica din Sânnicolau Mare, spune Valeriu Tabără, s-au pierdut şi utilaje de mare importanţă de prelucrare, pentru că, dincolo de ce însemna extragerea fibrei, la fabrică funcţionau şi ţesătorii de cânepă, de la cele mai fine şi până la cele mai grosiere şi marea majoritate erau pentru export.

BMW şi Mercedes, interesate de cânepa de la Lovrin

Este greu de înţeles de ce o industrie cu tradiţie şi aducătoare de venituri foarte mari (pentru că puţine plante mai au un randament asemănător cânepii) a fost lichidată în doar câţiva ani după 1989. Timişul era un judeţ favorizat pentru cultivarea cu rezultate excepţionale a cânepii mai ales din perspectiva faptului că la Staţiunea de Cercetare Agricolă Lovrin au fost produse şi dezvoltate în timp unele dintre cele mai valoroase şi productive soiuri de cânepă din lume, care, culmea, sunt căutate şi acum de firme sau producători din Italia sau Germania.

„Noi acum mai avem cânepă doar pe aproximativ trei hectare, pentru cercetare şi dezvoltarea soiurilor noastre. Am primit şi în acest an solicitări din Germania şi Italia, existând interes pentru achiziţionarea de seminţe de cânepă de la Lovrin. Este greu de înţeles de ce nu se putea cultiva intensiv şi în România cânepă. În plus, aveam şansa aceasta să avem în apropiere una dintre cele mai mari fabrici de prelucrare a cânepii, la Sânnicolau Mare. Era o unitate care putea fi şi acum profitabilă pentru stat, dacă nu se vindea”, declară directorul Staţiunii de Cercetare Lovrin, Marinel Horablaga.

În opinia sa, nu se poate afirma că această cultură nu avea perspective de dezvoltare pe plan local, atâta vreme cât inclusiv companii precum BMW sau Mercedes s-au arătat interesate de achiziţionarea de fibre de cânepă, pe care le foloseau în bordul şi scaunele automobilelor.

Dacă s-ar fi urmat interesele mărunte ale vremii, s-ar fi pierdut şi soiurile extrem de valoroase de la Staţiunea de Cercetare Lovrin pentru că, la fel ca în cazul altor staţiuni de cercetare agricolă de pe plan local, şi la Lovrin diverşi speculatori sau primari „cu obligaţii” puseseră ochii pe pământurile staţiunii, care, din fericire, sunt în proprietatea publică a statului şi administrarea Academiei.

Staţiunea de Cercetare de la Lovrin se numără printre instituţiile de profil unde s-a investit foarte mult timp şi resurse pentru crearea unor soiuri performante de plante tehnice. Aici s-a creat, de pildă, unul dintre cele mai performante soiuri de cânepă din lume, “Lovrin 110”, omologat în 1981. La acest soi, producţia de tulpini (cu conţinut de fibră de 25 – 30%) este de 9.000 – 11 000 de kilograme pe hectar, iar producţia de sămânţă, de 900 – 1.200 de kilograme pe hectar. Mai mult, soiul este rezistent la temperaturi scăzute, secetă şi căderi de grindină, precum şi la bolile specifice: pătarea albă a frunzelor, mană şi putregaiul alb. În ultimii trei ani, pe lângă soiul “Lovrin 110”, Staţiunea de Cercetare a mai produs un soi nou, “Lovrin 111”, care este şi mai performant. 

Reprezentanţii Staţiunii susţin că, deşi soiurile selecţionate obţinute la Lovrin ar merita cultivate pe scară largă, putându-se obţine producţii foarte bune, producătorii au fost descurajaţi, şi au renunţat rând pe rând la aceste culturi. Acum, în Timiş, seminţele de cânepă mai sunt folosite eventual în industria farmaceutică, în timp ce în alte ţări, cânepa este folosită intensiv nu doar pentru fibre şi ulei, ci şi pentru realizarea de materiale de construcţie, care sunt foarte bine cotate, fiind ecologice şi având proprietăţi termoizolante foarte bune.

O cultură de tradiţie, îngropată din ignoranţă

După ce, în perioada interbelică şi apoi în perioada comunistă, până în 1989, România a fost una dintre ţările europene cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu plante tehnice (în special, in şi cânepă), aceste culturi fiind extrem de profitabile, produsele româneşti obţinute din aceste plante fiind exportate în întreaga lume, în prezent, în România, aceste tipuri de culturi au ajuns să fie o raritate. Zeci de ani de investiţi în cercetare şi ameliorare de producţie în acest domeniu s-au dus pe apa sâmbetei, ca şi fondurile investite de industria antedecembristă în utilarea fabricilor şi combinatelor de prelucrare a plantelor tehnice.

Lipsa fabricilor de specialitate, unde să-şi predea producţia, dar şi isteriile legate de culturile de cannabis (deşi cânepa românească nu are nicio legătură cu cea indiană, având un conţinut psihotrop infim, de mai puţin de 0,2%) i-a determinat pe tot mai mulţi producători să renunţe şi să profileze spre alte culturi.

Suprafaţa cultivată în România cu cânepă şi in s-a redus considerabil, de la 70.000 de hectare, înainte de 1989, la câteva sute în prezent. Aceasta, deşi ţări cu tradiţie în cultivarea acestor plante, cum ar fi Rusia, Serbia sau Croaţia, nu au renunţat la sprijinirea acestui sector al plantelor tehnice, în aceste state existând culturi de peste jumătate de milion de hectare.

Efectul distructiv al isteriei antidrog a fost amplificat de unele directive europene, aplicate original, care au impus un regim şi mai restrictiv de cultivare a acestor plante, fiind de notorietate deja aversiunea unor structuri europene de decizie faţă de culturi tradiţionale, soluţii bio şi alternative naturale la compuşi chimici. Această aversiune, indusă uneori de grupuri de lobby animate de interese economice, a făcut ca subvenţionarea acestor culturi să scadă treptat, intrând sub incidenţa reglementărilor comunitare foarte stricte legate de ajutorul de stat.

Cum producătorii au fost tot mai des supuşi abuzurilor autorităţilor şi lăsaţi fără niciun fel de sprijin din partea Statului, numărul lor a scăzut treptat, şi unităţile de prelucrare a inului şi cânepei s-au închis rând pe rând. Din 28 de astfel de unităţi mari de procesare existente în anul 1989, în prezent au mai rămas în funcţiune doar două, cu capacităţi de procesare mici.

În Timiş, înainte de 1989, se cultivau mii de hectare de cânepă, obţinându-se producţii foarte bune, de nouă – zece tone la hectar. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene Agricole spun că, în judeţ, clima, dar şi pământul sunt prielnice pentru aceste culturi de plante tehnice.

Cânepa este o plantă care necesită un volum foarte mare de lucru la recoltat. Este o plantă mai mare de doi metri, care se taie greu, care apoi trebuie bătută pentru a se obţine sămânţa. Reprezentanţii Direcţiei Agricole spun că recoltarea cânepii o muncă foarte grea, pentru care nu se prea găsesc muncitori şi, în urmă cu ceva ani se angajau pentru recoltare muncitori din Maramureş, sezonieri veniţi în Timiş pentru a lucra în construcţii.