Călătorie artistică și educativă, pentru a înțelege fake news

Începând din 27 ianuarie, expoziția „Fake News: art, fiction, mensonge” ajunge la Timișoara, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul Francez din România.

 

„Cu toții suntem spectatori sau chiar actori în propagarea informațiilor false prin Facebook, Twitter, Instagram și multe alte platforme sociale. Expoziția «Fake news: art, fiction, mensonge» explorează și descifrează mecanismele de creare și difuzare a informațiilor false și își propune să găsească metode prin care să stopeze propagarea acestora”, transmit organizatorii expoziției.

Fake news: art, fiction, mensonge reunește lucrări ale unor artiști francezi și internaționali care trag un semnal de alarmă și pun la îndoială diseminarea informațiilor false într-o lume hiperconectată, dar care ne distruge spiritul critic. Această expoziție propune o călătorie artistică și educativă, între realitate, interpretare și percepție, pentru a înțelege și a descifra mecanica a ceea ce înseamnă fake news.

Expoziția va fi deschisă vineri, 27 ianuarie, de la ora 18, la Faber, printr-un dialog pe tema fake news între Marc Semo, jurnalist Le Monde, și Robert Schwartz, jurnalist Deutsche Welle. Discuția va fi moderată de profesorul Marcel Tolcea. Intrarea la eveniment este liberă. Dezbaterea se va desfășura în limba franceză, cu traducere în limba română.

Evenimentul este organizat de Institutul Francez din România, în parteneriat cu Faber, Fondation Groupe EDF, ifa, FunkForum.

Tot vineri dimineața, de la ora 11, jurnalistul Marc Semo este invitat la o discuție cu elevii Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon”, discuție ce va avea loc în incinta liceului.

 

Print Friendly, PDF & Email