Au intrat în vigoare noi restricţii pentru combaterea pandemiei de covid

Foto: Comisia Europeană

Noile restricţii aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate prin hotărâre de Guvern au intrat în vigoare luni, 25 octombrie, la miezul nopţii. Acestea prevăd folosirea pe scară largă a certificatului verde, obligativitatea purtării măştii de protecţie, reintroducerea restricţiilor de circulaţie pe timpul nopţii ţi interzicerea organizării de evenimente private, potrivit Agerpres.

 

Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, de la ora 22 şi până la ora 5, pe întreg teritoriul ţării va fi interzisă circulaţia, excepţie făcând persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care, la un eventual control, trebuie să prezinte certificatul verde.Sunt însă şi câteva excepţii de la această prevedere:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasarea în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

De asemenea, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise.

Accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale se face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-covid sau trecute prin boală. Potrivit lui Raed Arafat, în magazinele esenţiale se intră cu măsurile de sănătate publică, dar fără certificat verde, iar în celelalte se intră cu certificat verde, pentru persoane vaccinate sau trecute prin boală. Copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spaţiile respective decât dacă sunt însoţiţi de un adult care este cu certificat valabil de vaccinare sau trecut prin boală. În magazinele alimentare din interiorul centrelor comerciale de tip mall se va putea intra doar cu certificatul verde.

Totodată, conform hotărârii adoptate de Guvern, accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul Sars-CoV-2 este permis în lăcaşurile de cult, unde se desfăşoară activitatea cultelor religioase, inclusiv la slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor, dar accesul se face cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară.

Purtarea măştii devine obligatorie peste tot.

Competiţiile sportive se vor desfăşura fără public, concertele şi spectacolele în aer liber sunt interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la capacitate de 30%, însă cu certificat verde sau dovada trecerii prin boală.

Programul restaurantelor va fi limitat la ora 21 şi la o capacitate de până la 50 la sută, şi vor putea intra doar persoanele cu certificat verde sau care au fost infectate cu Sars-CoV-2 şi s-au vindecat.

Barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise. La piscine şi săli de jocuri de noroc este permis accesul în limita a 30% din spaţiu pentru cei vaccinaţi cu schemă completă şi trecuţi prin boală, în intervalul orar 5-21. Aceleaşi condiţii sunt şi la locurile de joacă pentru copii.

Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult zece persoane care nu locuiesc împreună.

Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite. Există şi varianta organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie sanitară.

Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-CoV-2 şi pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecţia cu virusul Sars-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţie nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu Sars-CoV-2.

Elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor intra în vacanţă în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie. Activităţile de tip after-school se suspendă pe o perioadă de 14 zile.

Toate măsurile se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată la 14 zile.

 

Print Friendly, PDF & Email