Avem o experienţă recentă a ceea ce înseamnă o alegere eronată a garniturii parlamentare. Vrem să o repetăm?

Suntem pe finalul celui mai controversat mandat parlamentar. Garnitură parlamentară care a ieşit nu o dată în decor prin nerespectarea deciziilor instanţelor de către Parlament, prin interferarea în actul de justiţie, prin tentative de a submina eficacitatea cadrului legislativ al ANI, prin abuzul de imunitate constituţională, prin încercarea de a-şi legifera o superimunitate. Iar derapajele din celebra “marţe neagră”, i-au adus Legislativului titlul de “Persoana anului 2013” la categoria Crimă Organizată şi Corupţie, o distincţie acordată de Organized Crime and Corruption Reporting Project – un consorţiu format din 19 centre de investigaţie comerciale şi non-profit şi sute de jurnalişti din Europa până în Asia Centrală.

Ce a fost în 2012?

Ceea ce am văzut în ultimii patru ani în Parlamentul României este efectul votului din toamna lui 2012. Care venea pe fondul unei prelungite crize politice, cea mai acută de după 1990, declanşată la cel mai înalt nivel şi resimţită în toată societatea, pe care a polarizat-o şi bulversat-o. A fost începută în aprilie 2012, odată cu demiterea, prin moţiune de cenzură, Guvernului Ungureanu şi venirea la puterea a USL (alianţa PSD-PNL-PC-UNPR), şi a ajuns la apogeu în iulie – august, când noua putere punea în scenă o tentativă de lovitură de stat, pe care a încercat apoi să o acopere printr-un referendum de suspendare a preşedintelui Băsescu, referendum organizat pe date false. Aspect confirmat, aproape patru ani mai târziu, şi de sentinţa definitivă care îi aducea lui Liviu Dragnea o condamnare cu suspendare, în dosarul „Referendumul”. Scopul final al acelei ofensive a USL împotriva statului de drept a fost punerea sub control a Justiţiei. Numărul mare de inculpări şi condamnări care au vizat o serie de nume grele ale politicii şi susţinători financiari ai acestora, care au succedat vara 2012, au vorbit de la sine despre motivaţia zelului cu care capii USL duseseră ofensiva.

Toate aceste derapaje de la statul de drept – care au stupefiat şi îngrijorat Occidentul –, nu numai că pentru o mare parte a populaţiei nu au fost motive pentru penalizarea la vot a celor care le-au pus în scenă, dar au fost apreciate. Aşa s-a ajuns, ca la alegerile din noiembrie 2012 USL să aibă un scor zdrobitor, mai mare decât cel de la localele din iunie: 58% din voturi la Camera Deputaţilor şi 60% la Senat, prin redistribuirea mandatelor ajungând la un scor total de 66%, în timp ce ARD (alianţa PDL-FC-PNŢCD) obţinea 16%, iar PP-DD, 14%. La localele din iunie 2012, USL înregistrase un procent de 49%, PDL, 15%, iar PPDD, 8,9%.

Deşi fusese coaliţia politică post-decembristă cea mai puternică, având o majoritate care ne-a amintit de cea coagulată în nouăzecista Duminică a Orbului, USL a sucombat totuşi, la începutul anului 2014. Pe fondul tensiunilor dintre PSD şi PNL, care realizase că a fost doar folosit şi minţit. Dar asta e o altă poveste…

Ce a rămas în urma acestei mega-construcţii politice? Un PSD marcat de tensiuni, din care au plecat nişte oameni, dar nu generând pierderi semnificative, şi care au format partide noi, dar mici: Partidul Social Românesc, al lui Mircea Geoană, şi Partidul România Unită, al lui Bogdan Diaconu. Un PNL a trecut şi el printr-un episod similar, în urma căruia a pierdut aripa „Tăriceanu”, care a format ALDE. Fuziunea ulterioară cu PDL ar fi urmat să consolideze partidul şi să-l ridice cu câteva procente în preferinţele electoratului, dar aceasta nu a fost o decizie politică agreată in corpore nici de PNL, nici de PDL şi nici de electoratul celor două partide. Un PC scindat, nemulţumiţii, din aripa „Grapini” părăsind partidul şi fondând un altul, PPU.

De partea cealaltă, ARD s-a dezmembrat şi ea, după alegerile din noiembrie 2012. FC a fuzionat, prin absorbţie, cu PDL, care la rândul său, cum aminteam, a fuzionat, mai târziu, tot prin absorbţie, cu PNL. Iar PNŢCD-ul, ros de războaie interne, a fost practic scos din joc de liderii săi din ultimii ani.  

PP-DD-nu mai există nici el, după ce a fuzionat, prin absorbţie, cu UNPR.

Ce e în 2016?

Alegerile parlamentare de anul acestaa – pe listă, după ce ultimele două mandate au fost pe sistem uninominal – aliniază în cursă, ca principali actori politici, PSD, cu o intenţie de vot de 44,6% – conform unui sondaj recent realizat, în octombrie, de CIADO România –, PNL, cu 29,3% intenţie de vot, ALDE – 6,5%, USR (un partid politic nou intrat în cursa electorală), cu 5,7% intenţie de vot, PMP (aflat şi el la prima competiţie de genul acesta), cu 4,9% intenţie de vot, UDMR – 5,2% şi PRU – 2,5%. 

Şansele cele mai mari se întrevăd pentru PSD. Şi asta pentru că PSD, deşi trecut prin răsunătoare scandaluri de corupţie, deşi a încasat, în ultima vreme, trei serioase lovituri de imagine, la vârf, are un bazin electoral constant, care nu rezonează la teme de genul anticorupţie, justiţie, stat de drept. Aşa că nu va conta condamnarea lui Liviu Dragnea, în dosarul privind fraudele de la Referendumul din 2012, le fel, nici inculpările lui Ion Iliescu și Victor Ponta, puși sub acuzare – primul, pentru fapte de corupție, iar al doilea, în dosarul Mineriadei.

PNL nu stă pe roze. A pierdut o parte – e adevărat, nu însemnată, dar tot pierdere e –, în ALDE. Deşi se aştepta ca absorbţia PDL nu doar să estompeze această pierdere, dar să aducă partidului un plus electoral, realitatea pare să nu fie conform calculelor iniţiale. Fuziunea PDL-PNL a creat tensiuni în ambele partide. Asta, şi la nivel de electorat, şi la nivel de membri – unii nemulţumiţi fie au plecat deja din partid, foşti liberali îndreptându-se spre ALDE, iar foşti democrat-liberali, spre PMP, fie sunt demobilizaţi, tratând cu dezinteres apartenenţa la partid. În plus, PNL riscă să mai piardă nişte voturi în favoarea USR, al cărui electorat – deşi partidul nu e clar poziţionat doctrinar – nu se regăseşte în programul şi în crezul PSD.

USR, un actor nou intrat în scenă, se aşteaptă să atragă deci o parte din electoratul nemulţumit al PNL sau din cel care a optat până acum pentru PNL doar pentru a da un vot de blam PSD-ului, dar şi o parte din electoratul partidului M10, eşuat prematur, la fel, din electoratul care nu s-a mai regăsit, la ultimul scrutin, în oferta niciunui partid din zona de dreapta.

PMP nu este nici el într-o postură foarte bună. După fuziunea prin absorbţie cu UNPR, deşi calculele duceau spre un plus electoral – ca în cazul fuziunii PNL-PDL –, în realitate lucrurile nu stau chiar cum s-a sperat. Câteva sute de progresişti săriţi în vară din barca unui partid de centru-stânga în cea a unui partid de centru-dreapta, au avut „revelaţia”, în prag de alegeri, că sunt deranjaţi de această fuziune. Rămâne de văzut în ce măsură va afecta partidul această „răzmeriţă” şi dacă uneperiştii vor reuşi să saboteze PMP la acest scrutin.

Este de aşteptat ca majoritatea parlamentară să fie făcută de PSD, de ALDE, partid autodeclarat liberal, dar susținător al politicilor social-democraților şi, mai ales, al intereselor unora dintre aceştia şi, dacă va trece pragul electoral, de PRU. Aceasta, după toate probabilităţile, îl va impune premier pe condamnatul Liviu Dragnea.

Şansa unei majorităţi parlamentare de dreapta pare infimă la ora aceasta. Ar exista, în cazul unei mobilizări la vot a electoratului de dreapta şi în cazul în care PNL va face o alianţă post-electorală, cu USR, PMP şi UDMR, maghiarii fiind exceptaţi din start, de PSD, de la o alianţă post-electorală. E, însă, puţin probabil ca PNL să meargă pe această variantă, date fiind recentele declaraţii beligerante ale liderului liberal Alina Gorghiu la adresa lui Traian Băsescu şi dată fiind opţiunea declarată a PNL pentru Dacian Cioloş, ca premier, în condiţiile în care şi Traian Băsescu ţinteşte, declarativ, spre aceeaşi funcţie. În plus, rămâne de văzut cum va fi convins electoratul de dreapta, încă indecis să meargă la vot. Dacă PSD şi ALDE bat monedă pe populisme, care nu fac decât să le fidelizeze majoritatea electoratului, pe dreapta cred că se aşteaptă altceva, că s-ar impune dezbateri pe tema programelor de guvernare, a programelor politice, a viziunii partidelor faţă poziţionarea României în noul context politic internaţional.

Cât priveşte votul din 11 decembrie, rămâne speranţa că va fi unul raţional. Avem o experienţă recentă a ceea ce înseamnă o alegere eronată a garniturii parlamentare. Vrem să o repetăm?

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.