Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, și arhitectul Javier Ors Ausín, manager de program la World Monuments Fund, au semnat astăzi Memorandumul de înțelegere pentru reabilitarea Sinagogii din Fabric. La finalul anului trecut, Sinagoga, care este monument istoric, a fost preluată de către Municipalitate de la comunitatea evreiască, într-o stare avansată de degradare, astfel că necesită lucrări de punere în siguranță, iar apoi reabilitare totală.
Colaborarea Municipalității cu World Monuments Fund, cea mai importantă organizație independentă dedicată protejării celor mai valoroase situri din lume, implică atât expertiza WMF, cât și fonduri. Astfel, World Monuments Fund va selecta o firmă specializată pentru analizarea sitului, elaborarea studiilor tehnice și pentru organizarea de ateliere și consultări în vederea transformării monumentului istoric în spațiu pentru cultură și comunitate. Toate costurile pentru această etapă care face tranziția de la lucrările de punere în siguranță la reabilitarea totală vor fi suportate de WMF.
„Pentru mine asta este un moment important, pentru că salvarea acestei sinagogi nu are doar o valoare arhitecturală, ci ține și de moștenirea valorilor Timișoarei, de păstrarea acestor valori și de felul în care reușim să transmitem un semnal împotriva antisemitismului și pentru multiculturalitate. Abia aștept să intrăm în această nouă etapă în care toată comunitatea timișoreană va folosi această clădire într-o nouă funcțiune culturală. Cel mai probabil va fi un spațiu multifuncțional, adică nu doar un teatru sau un muzeu, ci un spațiu care se poate folosi pentru mai multe lucruri. Și tocmai că această colaborare cu World Monuments Fund există pentru a stabili mult mai exact ce fel de centru cultural ne dorim, ca oraș și comunitate locală”, declară primarul Dominic Fritz.
„Suntem foarte fericiți să începem să lucrăm cu municipiul, pentru că este un proiect care a început în 2022, când comunitatea evreiască locală a nominalizat Sinagoga Fabric pentru programul nostru World Monuments Watch. După includerea în program am venit aici și m-am întâlnit cu membrii comunității, cu Luciana Friedmann, președinta comunității evreiești din Timișoara și cu domnul primar. Acum, după multe conversații, putem să începem proiectul pentru reutilizarea adaptativă. Vom defini un proces participativ pentru ca împreună cu autoritățile locale, cu experți locali, cu comunitatea care locuiește în zonă și cu comunitatea iudaică să îi definim un nou folos Sinagogii”, spune, la rândul său, arhitectul Javier Ors Ausín.
Primăria Timișoara a atribuit lucrările de punere în siguranță a monumentului istoric către Art History Construct SRL, urmând semnarea contractului și ordinul de începere a lucrărilor. Pentru punerea în siguranță, valoarea contractului de proiectare este aproape 159.000 de lei (fără TVA), iar a celui de execuție este de peste 965.000 de lei (TVA inclus).
World Monuments Fund este cea mai importantă organizație independentă dedicată protejării patrimoniului cultural la nivel global. Înființată în 1965, WMF a conservat peste 700 de situri din 112 țări, promovând înțelegerea reciprocă între culturi și comunități. Organizația are sediul central în New York și sucursale în mai multe țări. Sinagoga Fabric a fost inclusă pe lista siturilor culturale a căror conservare are o importanță ridicată și va beneficia de fonduri.
Sinagoga Nouă din Fabric a fost construită între anii 1897-1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice și elemente de stil neo-renascentist italian. Clădirea Sinagogii, clasată în listele de protecție naționale ca monument istoric, este amplasată în zona de protecție istorică denumită Ansamblu urban Fabric.
Ultimele comentarii