Primăria Timişoara anunţă lucrări complexe pe șantierul pasajului Solventul

Sursă foto: PMT

Investiția Primăriei Timișoara din zona Solventul pentru conectarea zonei de vest cu restul orașului avansează cu lucrări complexe necesare pentru împingerea chesonului pe sub liniile de cale ferată, anunţă Municipalitatea.

 

„Lucrarea de la Solventul este crucială pentru îmbunătățirea modului în care ne deplasăm în Timișoara, fie că folosim mașina, bicicleta sau transportul în comun. Este o conexiune pe care timișorenii o așteaptă de decenii bune și mă bucur că șantierul progresează. Pasajul va schimba radical felul în care zona de vest se conectează cu restul orașului. Practic, va da un impuls major de dezvoltare întregii zone Ronaț, Mehala, Bogdăneștilor, datorită alternativelor de transport moderne pe care timișorenii le vor avea la dispoziție”, declară primarul Dominic Fritz.

Potrivit Municipalităţii, în paralel cu lucrările necesare pentru împingerea tunelului, pe cele două rampe, de pe strada Gării și de pe Calea Bogdăneștilor, sunt executate lucrări de montare a conductelor de aducțiune de apă. Odată finalizată această operațiune, pe Calea Bogdăneștilor poate avansa amenajarea buclei provizorii care va permite reluarea circulației tramvaiului 5, după 15 ani. Totodată, constructorul face pregătiri pentru breteaua de drum și la trotuare, lucrări care vor fi executate în paralel cu construcția chesonului. Operațiunea de împingere a tunelului pe sub liniile de cale ferată, circa 70 de metri, fără oprirea traficului feroviar, va avea loc dinspre rampa de pe strada Gării spre rampa de pe Calea Bogdăneștilor și va dura două – trei luni, în funcție de ce se află în subteran, pe sub linii.

Pasajul Solventul, în lungime de 87 metri, cu șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete, va asigura legătura între zona Dâmbovița și Ronaț și va degreva traficul din Timişoara. Investiția Primăriei Timişoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny.

 

Print Friendly, PDF & Email