Aplicarea în cazul unui împrumut în monedă străină a unui curs de schimb diferit de cel aplicabil rambursării împrumutului poate fi abuzivă, potrivit avocatului general Nils Wahl, de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În cazul în care aceste constatări s-ar transpune în nişte directive europene, acestea ar fi aşteptate cu nerăbdare şi pe plan local, unde sunt multe victime colaterale ale împrumuturilor în franci elveţieni.

Francii elveţieni “mărul discordiei”

Concluzia avocatului general Nils Wahl, de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), legată de anomalia diferenţelor mari de curs între momentul accesări şi cel al rambursării unui credit în valută pleacă de la un caz din Ungaria. În 29 mai 2008, Kásler şi Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le-a acordat un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinţi maghiari, ceea ce reprezintă aproximativ 46.469 de euro. Echivalentul în franci elveţieni a fost stabilit la 94.240,84 CHF. Potrivit contractului, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum şi dobânzile de întârziere şi celelalte cheltuieli s-au stabilit în franci elveţieni.

“Deşi astfel de clauze pot fi considerate a priori că se înscriu în obiectul principal al unui contract de împrumut încheiat în monedă străină, este totuşi de competenţa instanţei naţionale să determine dacă consumatorii au fost în măsură să înţeleagă că s-au expus la o cheltuială suplimentară din cauza diferenţei dintre cele două cursuri de schimb”, susţine, într-un punct de vedere oficial, C.J.U.E.

Directiva europeană privind clauzele abuzive prevede că nu este posibilă aprecierea caracterului abuziv al clauzelor care definesc obiectul principal al contractului, în măsura în care sunt exprimate în mod clar şi inteligibil, mai arată C.J.U.E..

Avocatul general Nils Wahl consideră că, în ceea ce priveşte un contract încheiat în monedă străină, clauzele care determină cursurile de schimb aplicabile intră, la fel ca şi cele privind punerea la dispoziţie a capitalului şi plata dobânzilor, în sfera obiectului principal al contractului: “Astfel, ele constituie unul dintre elementele esenţiale ale mecanismului de împrumut în monedă străină, dat fiind că lipsa lor ar face imposibilă executarea contractului”.

În ceea ce priveşte problema dacă aceste clauze au fost redactate în mod clar şi inteligibil, avocatul general consideră că examinarea acestui criteriu nu ar trebui să se limiteze la aspectul pur redacţional al clauzelor.

“Claritatea şi caracterul inteligibil al unei clauze contractuale trebuie să permită consumatorului să dispună de informaţiile cu ajutorul cărora va fi în măsură să aprecieze avantajele şi inconvenientele încheierii contractului şi riscurile pe care şi le asumă prin acea operaţiune. Aşadar, consumatorul trebuie să înţeleagă nu numai conţinutul unei clauze, ci şi obligaţiile şi drepturile aferente acesteia”, mai spune Nils Wahl.

Multe victime ale creditului în franci şi pe plan local

Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru C.J.U.E. Misiunea avocaţilor generali este de a propune Curţii o soluţie juridică în cauza care le este atribuită. Totuşi, în cazul în care aceste constatări s-ar transpune în nişte directive europene, acestea ar fi aşteptate cu nerăbdare şi pe plan local, unde sunt multe “victime colaterale” ale împrumuturilor în franci elveţieni. De la începutul crizei economice, restanţele timişenilor la creditele în lei au crescut de peste nouă ori, în timp ce la creditele în valută nivelul restanţelor timişenilor (probabil, şi din cauza creditelor în franci elveţieni şi a variaţiilor cursului euro) a crescut de peste 48 de ori.

Anul trecut, pentru un cre­dit de 70.614 franci elveţieni, plus dobânzi şi cheltuieli de execu­tare, o bancă comercială executa silit un apartament cu trei camere de pe strada Orşova, din Timişoara, pe care l-a scos la vânzare cu un preţ de pornire de 225.000 de lei. Cei 70.000 de franci elve­ţieni reprezentau în 2007 – mo­mentul contractării creditului –, aproximativ 140.000 de lei. Anul trecut reprezentau însă peste 238.000 de lei, ceea ce înseamnă că şi în eventuali­tatea puţin probabilă, la starea de azi a pieţei imobiliare, în care se vindea apartamentul scos la licitaţie cu preţul de 225.000 de lei, timişoreanul titular al credi­tului pierdea şi bunul imobiliar, şi mai rămânea şi cu o diferenţă de returnat băncii.

Este doar un exemplu din sutele de cazuri similare de pe plan local.

“Din păcate, aceste împrumuturi în franci elveţieni s-au dovedit cea mai proastă alegere în cazul creditelor în valută. În momentul în care au fost contractate, francul era la echivalentul dolarului, după care a ajuns la echivalentul euro”, spune economistul timişorean Nicolae Bobiţan.