Deschiderea oficială a librăriei Cărturești, de pe strada Florimund Mercy nr. 7 va fi vineri, 16 februarie, de la ora 18. Aceasta va fi precedată de un tur ghidat, de la ora 17.30, cu punct de pornire din Piața Victoriei, susținut de scriitoarea Adriana Babeți. Aceasta va introduce publicul în viața literară a orașului, povestind și despre spiritul boem al câtorva personalități, dar și despre tradiția berii din oraș, transmit organizatorii.
Seara deschiderii este sărbătorită printre arome, cărți, aburi și muzică cu un live-set susținut de Makunouchi Bento – un proiect muzical cinematic / experimental / electroacustic, care marchează astfel și aniversarea celor 19 ani scurși de la prima deschidere, acompaniată pe atunci de același grup muzical format din Felix Petrescu (Waka X) şi Valentin Toma (Toma Carnagiu, FKA Qewza).
„Librăriei de pe Mercy i-am păstrat spiritul boem, intimitatea, farmecul și dichisul, care au consacrat-o din 2005, însă am îmbrăcat-o în culori vibrante, ne-am lăsat inspirați de povești locale* și ne-am jucat cu poțiuni magice, de la bere până la cafea, pe care abia așteptăm să vi le prezentăm”, declară reprezentanţii librăriei.
Aceştia anunţă că pentru spațiul de la etaj este un concept nou, imaginat de studio-ul de arhitectură Oopt, ce întregește de aroma ceaiului și savoarea cafelei. Ceainăriei i-au fost aduse arome noi, de la Medina Coffee Roasters. „De asemenea, inspirați de tradiția berii din oraș și de povestea lui Claudius Florimund de Mercy, la inițiativa căruia s-au pus bazele primelor fierbătorii de bere, ne bucurăm să anunțăm și inaugurarea primei beri Cărturești «hamei x condei» în stoc limitat, care subliniază relația dintre cititori-scriitori și care ne va oferi un punct de sprijin în reîntâlnirea mult așteptată”, mai transmit reprezentanţii Cărtureşti Mercy.
Ultimele comentarii