„Teatrul”, de Pascal Rambert, primul spectacol al stagiunii 2023-2024 la Teatrul German Timişoara

Foto: Ovidiu Zimcea

Teatrul German de Stat Timișoara anunță o nouă premieră, Teatrul, realizată în coproducție cu Structure Production și Institutul Francez din România la Timișoara, primul din stagiunea 2023-2024. Spectacolul este scris și regizat de renumitul regizor francez Pascal Rambert.

 

Premiera va avea loc joi, 14 septembrie, începând cu ora 19.30.

Textul  a fost scris în doar câteva luni, în timp ce Pascal Rambert monta simultan spectacole pe mai multe continente, spune reprezentanţii Teatrului German de Stat din Timişoara. După cum subliniază autorul, este o ficțiune, chiar dacă actorii și actrițele de la TGST i-au furnizat materialul: amintiri, experiențe, vise. „În cea mai mare parte, acestea erau legate de profesia de actor, deoarece scena este în centrul vieții. Mai simplu spus: teatrul, la fel ca alte activități artistice, nu poate fi o îndeletnicire secundară. Privind lucrurile din această perspectivă, toți împărtășesc experiența că nu există granițe între viața de pe scenă și cea presupus privată. În același timp, însă, acest lucru îi unește și face din teatru, într-un anumit sens, o afacere de familie. Cu atât mai mult atunci când, ca în cazul TGST, generația de mijloc și cea tânără a trecut prin mâinile celor mai în vârstă. Dacă ne uităm la cei 70 de ani de existență a TGST, ne dăm seama că istoria acestei scene germane din estul Europei Centrale, care, în esență, datează din secolul al XVIII-lea și a fost foarte bogată în evenimente, este fragilă și are nevoie să fie protejată. Pascal Rambert reușește să arate TGST ca pe o corabie de vis pe care toată lumea a rămas fidelă aceleași idei”, adaugă reprezentanţii Teatrului German de Stat din Timişoara.

Uneori, lucrurile se apropie de un miracol. Când Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez, m-a invitat la Timișoara, am venit fără idei preconcepute și am descoperit orașul. Și oamenii: actorii Teatrului German de Stat Timișoara, de care mi-a plăcut imediat. I-am cunoscut pe actori și actrițe unul câte unul. I-am ascultat. După aceea mi-au povestit și ei despre ei, despre viața lor, pe e-mail. Așa fac întotdeauna cu toate piesele pe care le scriu pentru actori din toată lumea: îi întâlnesc. Vorbesc cu ei. Apoi scriu pentru ei. Aici am ales să scriu pentru cei 26 de membri ai Teatrului German de Stat. Pentru că toți au descris în poveștile lor o Românie reală și fascinantă. Ceea ce vedem pe scenă nu este, desigur, viața lor privată. Am amestecat vieți, povești și parcursuri. Piesa Teatrul povestește despre dragostea pentru teatru. Despre cum cineva își dedică viața acestuia. Cum cineva este fericit și nefericit acolo. Cadrul piesei Teatrul este o petrecere de ziua de naștere care urmează unei repetiții. Este viața însăși cea care apare brusc pe scenă, cu toate bucuriile și tristețile, cu speranțele și renunțările ei. Tinerețea și bătrânețea. Iubirea și singurătatea”, spune Pascal Rambert despre spectacolul Teatrul.

Pascal Rambert. Foto: Vanessa Rabade

Regizorul, dramaturgul și coregraful francez Pascal Rambert a condus teatrul T2G din Gennevilliers, lângă Paris, din 2007 până în 2016, transformându-l într-un centru național pentru artele spectacolului contemporan. Printre altele, este artist asociat al Teatrului Național din Strasbourg și al Teatrului Piccolo din Milano. Piesele lui Rambert au fost traduse în numeroase limbi, cel mai mare succes al său de până acum fiind Clôture de l’amour / Sfârșitul unei iubiri, spectacol prezentat și în cadrul festivalului TGST Eurothalia în 2022. Piesa a fost jucată la Festivalul de Teatru de la Avignon, la New York, Roma, Hamburg și Beijing, printre altele. În calitate de regizor și scriitor, Rambert lucrează în întreaga lume. Pe lângă numeroase alte premii pe care le-a primit, Academia Franceză i-a acordat Premiul pentru Teatru în 2016 pentru întreaga sa operă.

Spectacolul va avea o reprezentație și în cadrul Festivalului European de Teatru Eurothalia, ajuns la a noua ediţie, care se va desfășura în perioada 20 – 30 septembrie.

Biletele pentru ambele reprezentații sunt disponibile la agenția de bilete a Teatrului German, cât și online pe platforma Entertix.

Print Friendly, PDF & Email