Două dintre cele mai așteptate evenimente culturale din cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, expoziţiile retrospective Constantin Brâncuşi şi Victor Brauner, au fost prezentate oficial la Paris, la Centrul Pompidou. De asemenea, a fost prezentată şi Bienala Art Encounters 2023.
Au vorbit despre aceste expoziţii Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters, Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institut Français de Roumanie à Bucarest, Filip Petcu, directorul Muzeul Național de Artă Timișoara, Camille Morando, curatoarea expoziției Victor Brauner: Invenții și magie, Elvira Lupșa, producător cultural pentru Fundația Art Encounters, Doïna Lemny, curatoarea expoziției Brâncuși: Surse românești & perspective universale, Tilla Rudel, directoarea Institut Français de Roumanie à Timișoara, şi Laurent Le Bon, președintele Centre Pompidou din Paris. Evenimentul a avut loc în prezența a peste 70 de jurnaliști din presa franceză și a mai multor corespondenți din Paris ai unor publicații internaționale.
Expoziţia Brauner: 17 februarie – 28 mai
Expoziţia Victor Brauner: Invenții și magie este organizată de Centrul Pompidou, Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters şi Institutul Cultural Francez din România, cu spriijinul Comité Brauner, Fondation du Judaïsme Français & imprimerie Arta Grafica. Aceasta va putea fi văzută la Timişoara în perioada 17 februarie – 28 mai.
Muzeul de Artă din Timișoara va beneficia de un împrumut excepțional de 40 de lucrări semnate Victor Brauner, parte din prestigioasa colecție a Centrului Pompidou, din Paris, care cuprinde aproape 150 de lucrări semnate ale artistului. Acestea vor sta pe simeze alături de alte 40 lucrări din colecțiile Muzeelor Saint-Étienne Métropole (MAMC+), Musée Cantini Marseilles, din alte muzee din România și colecții private din țară și străinătate. Expoziția va beneficia de un catalog conceput de curatoarea Camille Morando și publicat grație lui Christian Derveloy, prin Arta Grafică, în colaborare cu Fundația Art Encounters.
Din perspectiva curatoarei Camille Morando, Victor Brauner este unul din cei mai mari artiști suprarealiști: „El este un artist deosebit în istoria artei cu o operă originală, complexă, erudită, plină de umor și inventivitate, hrănită de originile sale românești, de ezoterisme din cele mai secrete, de arta parietală și de arta primitivă.”
Victor Brauner (1903-1966) s-a născut la Piatra Neamț și s-a afirmat ca figură emblematică a avangardei bucureștene în anii 1920. După două șederi în Franța, în perioada 1925-1926 și 1930-1935, s-a alăturat, în 1933, mișcării suprarealiste inițiate de André Breton. În 1938, s-a mutat definitiv la Paris. În același an, după ce şi-a pierdut un ochi, a devenit, pentru mișcarea suprarealistă, „pictorul vizionar”, capabil de premoniții, ceea ce l-a determinat pe André Breton să afirme că, în faţa picturii lui Brauner, bucuria sa are ceva sacru.
Evenimentul este organizat de Muzeul Național de Artă Timișoara și Fundația Art Encounters, în parteneriat cu Institutul Francez din România. Finanțator este Consiliul Judeţean Timiş, iar partener principal, Banca Transilvania.
Expoziţia Brâncuşi: 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024
Expoziția Constantin Brâncuși: Surse românești & perspective universale, curatoriată de către Doïna Lemny, va reuni lucrări emblematice ale artistului, care vor fi aduse la Timişoara de la prestigioase muzee din întreaga lume, precum Centrul Pompidou sau Tate Gallery. În paralel cu sculpturile, la Muzeul Național de Artă Timișoara va fi expusă și o selecție inedită de fotografii și fragmente filmate de artist. Vor fi astfel prezentate publicului peste 100 de opere brâncușiene, multe dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în România. Acesta este primul eveniment de o asemenea amploare, organizat în ultimii 50 de ani în România.
„Expoziția «Brâncuși: Surse românești & perspective universale» își propune să ilustreze particularitatea artistului care a reușit să creeze forme sublimate, eliberate de orice influență. Prin munca sa de comunicare cu materialul, care îi permite să extragă esența ființelor și a lucrurilor, Brâncuși depășește toate granițele geografice, istorice și formale ale genului, ceea ce îi rezervă un loc aparte, care nu poate fi atașat niciunei mișcări artistice”, declară Doïna Lemny, doctor în Istoria artei și unul dintre cei mai apreciați specialiști în arta lui Constantin Brâncuși.
Organizatorii spun că își propun ca expoziția să devină, de-a lungul celor patru luni în care va fi la Timişoara, adică în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, un punct de atracție pentru un numeros public național și internațional.
Expoziţia Brâncuşi este organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters şi Institutul Cultural Francez din România şi finanţată de Consiliul Județean Timiș, partener principal în organizare fiind Banca Transilvania.
Bienala Art Encounters 2023
De asemenea, a fost anunţată Bienala Art Encounters 2023, ediţie desfăşurată sub motto-ul “My Rhino is not a Myth. Art-Science-Fictions”. Evenimentul este organizat de Fundația Art Encounters, fiind un proiect finanțat de Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara, având ca partener principal Raiffeisen Bank.
Spre deosebire de edițiile anterioare, Bienala Art Encounters 2023 va fi o ediție specială, de vară, derulată pe parcursul a opt săptămâni, în perioada 19 mai -16 iulie. Aceasta va cuprinde expoziții în mai multe spații din Timișoara, dar şi evenimente conexe, organizate în parteneriat cu alte instituții locale.
Ediția de anul acesta propune 40 de lucrări existente și 10 lucrări nou-comisionate, un amplu program de mediere, un accent mai puternic pe spațiul public și o platformă complementară dedicată spațiilor de tip artist-run din Timișoara – o celebrare a artiștilor locali care au inițiative și aleg să se organizeze prin ei înșiși. „Este cu atât mai important ca anul viitor, când toate reflectoarele se vor îndrepta spre Timișoara, să accentuăm rolul esențial al spațiilor artist-run din oraș, care au contribuit la dinamica extraordinară a artei în acest oraș și care continuă să creeze structurile de sprijin de care avem atât de multă nevoie”, spune Diana Marincu, directoarea artistică a fundației.
Ediția a V-a a Bienalei Art Encounters se va apleca, din punct de vedere conceptual, asupra relației istorice dintre artă și știință. „«My Rhino is not a Myth. Art-Science-Fictions» propune arta-știința-ficțiunile care utilizează puterea diferitelor discipline pentru a răspunde schimbărilor ce se petrec în realitatea cotidiană, marcată de transformări climatice și sociale”, spune curatorul desemnat al Bienalei, Adrian Notz, fost director artistic al Cabaret Voltaire din Zürich, în perioada 2012 – 2019.
De-a lungul edițiilor din 2015, 2017, 2019 și 2021, Bienala Art Encounters s-a conturat ca fiind unul din cele mai relevante evenimente de artă contemporană din România, având o vizibilitate internațională tot mai mare, confirmată de sutele de apariții în mass-media, și fiind considerat un reper internațional în rândul evenimentelor de artă contemporană pe axa culturală Viena – Istanbul. Bienala Art Encounters a reușit, în aceşti ani, să se afirme și să reprezinte o vitrină a artei contemporane românești pentru instituții importante din lume.
Ultimele comentarii