Începe reabilitarea Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”

Foto: PMT

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunţă că a semnat contractul pentru execuția lucrărilor aferente proiectului de reabilitare a fațadelor, acoperișului și tâmplăriei la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”.

 

Lucrările la această construcție – care datează din anul 1903 și nu respectă cerințele de eficiență energetică – vizează reabilitarea pereților exteriori în mod unitar, hidroizolarea și termoizolarea fațadei, restaurarea tâmplăriei exterioare, folosind același tip de material ca și cel existent, transmit oficialii Municipalităţii. Fiind vorba despre un monument istoric, detaliile arhitecturale vor fi tratate cu mare atenție, pentru a se păstra caracterul arhitectural al imobilului, adaugă ei.

Pentru siguranța elevilor, structura de lemn a acoperișului va fi tratată cu substanțe care să îl protejeze de incendii, iar consolidarea întregii structuri a clădirii se va face acolo unde este necesar.

Foto: PMT

Una dintre ambițiile noastre este să eficientizăm energetic clădirile școlilor din oraș pentru a crește calitatea condițiilor în care învață elevii. Investiția în zona educației este prioritară, avem deja în lucru reabilitarea totală sau parțială a şase școli și licee și construcția de noi clădiri la alte cinci unități de învățământ. De asemenea, lucrăm la proiecte tehnice pentru modernizarea altor școli”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz

Reabilitarea termică a fațadelor și a acoperișului, spun reprezentanţii Primăriei, va duce la economii operaționale estimate la aproximativ 390.000 de lei în fiecare an. Astfel, costurile investiției vor fi acoperite în 15 ani, conform documentației, calculele având la bază costurile pentru energie, aferente anului 2020. Având în vedere creșterile semnificative ale costurilor pentru utilități, dacă nivelul lor nu va scădea, valoarea investiției va fi acoperită într-un timp mai scurt.

Valoarea contractului de execuție, încheiat cu Ila Vorhaben, este de peste 7,7 milioane de lei, cu TVA inclus, durata de execuție fiind de 12 luni.

 

Print Friendly, PDF & Email