Fondurile europene pentru romi, direcţionate spre Germania?

În presa vest-europeană au apărut, săptămâna trecută, mai multe materiale din care reieşea că fondurile U.E. alocate României şi Bulgariei pentru a îmbunătăţi situaţia romilor vor fi redirecţionate către Germania, unde s-au mutat numeroşi membri ai acestei minorităţi. Comisia Europeană susţine că aceste date sunt doar speculaţii.

Transfer de fonduri negat

romi repatriatiPostul german Deutsche Welle şi mai multe ziare electronice germane au anunţat recent că milioane de euro destinate romilor săraci din Bulgaria şi România vor fi redirecţionate către Germania pentru că aceste state sunt “incapabile să le utilizeze” şi din cauza aflu-xului de români şi bulgari în Germania.

Comisia Europeană a negat însă aceste informaţii. “Nu este adevărat. Nu este niciun transfer de fonduri structurale care au fost alocate Bulgariei şi României către alte ţări”, declară Jonathan Todd, purtător de cuvânt pentru Ocuparea forţei de muncă şi Afaceri sociale al C.E. Acesta a explicat că alocarea respectvelor  fonduri pentru ţările U.E. este stabilită o dată la şapte ani, iar actualul ciclu bugetar se încheie în acest an, următorul intrând în vigoare pentru 2014 – 2020. Dacă statele membre nu cheltuiesc toate fondurile structurale care le-au fost alocate, banii rămân la bugetul U.E. dar nu există o realocare a lor către alte ţări, a explicat reprezentantul C.E. Jonathan Todd a adăugat că folosirea fondurilor structurale disponibile pentru Germania a fost o decizie a autorităţilor germane. Totuşi, ei pot aloca unele dintre fonduri pentru a sprijini incluziunea socială în oraşele care se confruntă cu aşa-numita “imigraţie a sărăciei”: “În orice caz, Germania nu primeşte nicio creştere de fonduri structurale de la bugetul UE în acest scop. Dacă Germania decide să folosească mai mulţi bani din fondurile structurale europene, va trebui să recurgă la o realocare a banilor de la alte proiecte”.

C.E. nu mai dă bani pentru seminarii şi pliante

Deşi sunt mulţi eurodeputaţi români care ştiu foarte bine cum sunt cheltuiţi banii europeni alocaţi integrării romilor, nu de la ei, ci de la conducerea Consiliului Europei a venit un prim semnal de alarmă în acest sens. Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, a declarat recent că a convenit cu autorităţile române ca banii disponibili pentru comunitatea romă să fie folosiţi pentru obţinerea de rezultate practice în educarea copiilor, nu pentru discuţii în seminarii şi O.N.G.-uri. Şi aceasta pentru că, în ciuda alocării unor sume generoase, pe proiecte europene, pentru ajutorarea şi integrarea reprezentanţilor comunităţii rrome, rezultatele concrete, în România, întârzie să apară. “Trebuie să fim mai orientaţi spre rezultatele concrete, să folosim mai bine fondurile disponibile. Se discută prea mult, sunt prea multe conferinţe, prea multe O.N.G.-uri care trăiesc din aceste resurse şi nu funcţionează în mod neapărat spre beneficiul comunităţilor de romi. Acum trebuie să ne folosim de aceste resurse în modalităţi mai practice, mai ales pentru copiii din familiile rome”, a afirmat Thorbjorn Jagland.

Nu doar Comisia Europeană a anunţat că va acorda mai multă atenţie felului în care sunt cheltuiţi banii pentru programele de integrare a romilor. După ani de zile în care autorităţile franceze au finanţat, din bani publici, repatrierea romilor, aduşi periodic şi pe Aeroportul Timişoara, se pare că, în sfârşit, a existat o revelaţie legată de inutilitatea acestui program. Franţa a anunţat o reducere drastică a primelor de repatriere acordate romilor români repatriaţi şi, pe viitor, se intenţionează eliminarea completă a acestei măsuri de „motivare”, care e posibil să fi dus nu la micşorarea, ci la creşterea numărului de romi din taberele improvizate din Franţa. Ajutorul acordat de Guvernul de la Paris a fost redus de la 300 de euro la 50 de euro, pentru un adult, şi de la 100 de euro la 30 de euro, pentru un copil. Peste 4.720 de persoane, printre care şi mulţi solicitanţi de azil, au beneficiat de acest ajutor în 2012. Dintre aceştia, peste 300 au fost repatriaţi cu curse charter pe Aeroportul Timişoara, deşi doar o mică parte din ei erau din zona Banatului.

Măsura reducerii primei de repatriere a avut efecte imediate, în sensul că numărul romilor repatriaţi la Timişoara a scăzut semnificativ. Comisarul-şef Dan Peteri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei T.F. Timişoara declară că în acest an au fost mult mai puţini romi repatriaţi: “Au fost câţiva de Paşti, şi de atunci nu am mai primit nicio informaţie că s-ar mai intenţiona să se organizeze noi transporturi de romi repatriaţi”.

Print Friendly, PDF & Email