Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a înregistrat două dosare de urmărire penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul infectărilor cu Covid-19 a mai multor persoane din cadrul Spitalului CFR din Timişoara şi a Spitalului de Psihiatrie Gătaia, potrivit Radio Timişoara.
Potrivit procurorilor, în 10 iulie, șapte persoane, cadre medicale și pacienți ai Spitalului CFR au fost depistați pozitiv la testul Covid-19. În acest caz există indicii ale nerespectării de către unii angajați ai spitalului a măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor infecto-contagioase.
Câteva zile mai târziu, în 14 iulie, şase persoane, pacienţi cronici internaţi în Spitalul de Psihiatrie Gătaia, au fost depistaţi pozitiv la testul Covid-19. Și în acest caz există indicii ale nerespectării măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor infecto-contagioase, spun procurorii.
Ultimele comentarii