Conform ultimei versiuni a Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean Timiş, a cărui formă actualizată urmează a fi aprobată de către consilierii judeţeni, zeci de localităţi din Timiş sunt ameninţate de alunecări de teren. De vină sunt atât unele lucrări de infrastructură făcute după ureche, cât şi defrişările masive.
Confirmări oficiale
Consiliul Judeţean Timiş a definitivat, zilele trecute, forma actualizată a Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean, care stabileşte strategiile şi direcţiile principale de evoluţie şi dezvoltare la nivelul judeţului, în următorii ani. Fiecare judeţ este obligat să deţină un asemenea plan şi să îl reactualizeze periodic, la cinci – zece ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului.
Cum s-a mai întâmplat şi în trecut, au existat obiecţii legate de unele concluzii ale acestui studiu complex, dar Consiliul Judeţean Timiş a precizat că “unele sesizări de omisiuni s-au dovedit a fi nefondate, fie datorită necunoaşterii documentaţiei în integralitatea ei, fie au solicitat abordări de detaliu”.
Până la urmă, s-a ajuns la o formă finală, cu o perioadă de valabilitate de zece ani. Şi, în această formă finală, studiul conţine un capitol numit “Zonele de risc tehnologic şi zonele expuse la riscuri naturale”, care analizează, printre altele, şi zonele de risc din judeţ expuse la alunecări de teren de amploare. Conform studiului, spre deosebire de inundaţii, alunecările de teren sunt mai puţin previzibile şi mai greu de prevenit. De asemenea, sunt şi mai greu de localizat, pentru că, dacă inundaţiile se produc pe cursul apelor, astfel încât se pot lua măsuri localizate, apariţia alunecărilor de teren este greu previzibilă. Conform documentului, în Timiş, potenţialul de producere a alunecărilor de teren şi a proceselor de eroziune a solului este predominant scăzut şi mediu, dar există şi suprafeţe importante, în estul judeţului, care au potenţial ridicat. Zonele de risc sunt centrate în jurul Lugojului şi al comunelor Bethausen, Brestovăţ, Curtea, Fârdea, Margina, Nădrag, Ohaba Lungă, Pietroasa, Recaş, Remetea Mare, Secaş şi Victor Vlad Delamarina.
În ceea ce priveşte suprafaţa afectată, în Timiş s-a stabilit că sunt 32.272 de hectare de terenuri moderat stabile, cu alunecări de teren vechi şi cu grad ridicat de risc în anii ploioşi, prin defrişări sau încărcare cu construcţii grele, 6.222 de hectare de terenuri cu stabilite redusă, cu eroziune puternică, excesivă şi alunecări de terenuri active şi alte 56.441 de hectare de terenuri stabile, dar cu fenomene locale de alunecare de teren.
Riscuri la toate formele de relief
Pentru că Timişul este un judeţ cu toate formele de relief – muntos, colinar şi de câmpie –, s-ar fi putut crede că sunt şi zone complet lipsite de riscuri, din punct de vedere al alunecărilor de teren. Studiul de risc realizat de C.J. Timiş infirmă această teorie.
Cu toate acestea, paradoxal, zona de munte e mai ferită de fenomenul alunecărilor de teren în formă gravă, dintr-un motiv foarte simplu: protecţia oferită de păduri. “Etajul montan, redus la o parte din Munţii Poiana Ruscăi, se înalţă cu puţin peste 1.300 de metri, fiind aproape total împădurit, ceea ce face ca aici să aibă loc numai procese de eroziune liniară, pe firul văilor şi în rarele poieni. Eroziunea în suprafaţă este foarte redusă, nepunându-se probleme în ceea ce priveşte degradarea terenurilor”, se arată în studiul C.J. Timiş.
Problema se schimbă cu totul în cazul zonei de deal, care e aproape total despădurită şi compusă aproape exclusiv din marne, pietrişuri şi nisipuri, ceea ce dă posibilitatea unui ritm accentuat al mişcărilor de pământ. Astfel, arată Planul de amenajare a teritoriului, culmile deluroase, cu precădere din Podişul Lipovei, sunt afectate de o eroziune mai slabă, fiind împădurite, ceea ce nu se poate spune despre Dealurile Pogănişului, Dealul Dognecei şi Dealurile Lugojului. “Eroziunea moderată până la puternică, dar cu pericol de accentuare şi pe alocuri cu alunecări este specifică versanţilor de vale din dealurile şi părţile interfluviale din apropierea câmpiei. Măsurile de reducere şi prevenire a eroziunii sunt necesare pe suprafeţe extinse în toată unitatea deluroasă şi cu precădere se impun terasări pe versanţi, unele acumulări de apă pe văi şi, pe alocuri, chiar împăduriri”, precizează documentul administraţiei judeţene.
Studiul definitivat şi actualizat zilele trecute mai arată că, cu uşoare excepţii, cum e zona Timişoarei, nici porţiunile de câmpie din judeţ nu sunt ferite de degradarea solului. “Degradarea terenurilor în câmpia joasă este legată de excesul de umiditate – mulţimea canalelor de desecare a rezolvat în bună parte, dar nu complet, această problemă. La inundaţii foarte mari, apele de suprafaţă pot acoperi suprafeţe de sute sau chiar mii de kilometric pătraţi. Dacă nu ar exista amenajările care s-au realizat pe râurile din Timiş – îndiguiri, desecări, canalizări, ecluze – cea mai mare parte a Câmpiei de Vest ar intra aproape anual sub apă”, se arată în studiu.
Măsuri de prevenire costisitoare şi nu foarte eficiente
În zonele de risc, măsurile care pot fi luate – îndepărtarea materialelor periculoase din zona de punere în mişcare a alunecării, drenaje pentru eliminarea excesului de umiditate din sol, amplasare de structuri de rezistenţă –, pe lângă faptul că implică nişte costuri destul de mari, nu garantează stabilizarea solului.
Nu doar trenurile sunt considerate factor agravant pentru alunecările de teren, ci şi lucrările de infrastructură făcute după ureche. Dacă, de exemplu, în statele vest-europene, realizarea unei autostrăzi presupune lucrări de consolidare a terenurilor prin care trece tronsonul, la noi, lucrurile stau exact pe dos. Exemplul cel mai recent este segmentul de autostradă Timişoara – Lugoj, în cazul căruia, la câteva luni de la inaugurare, se atrăgea atenţia asupra faptului că în nodul rutier care leagă autostrada Timişoara – Arad de şoseaua rapidă Timişoara – Lugoj pământul nu a fost bine tasat, astfel încât în zonă au avut loc alunecări de teren.
Nu în ultimul rând, studiul C.J. Timiş propune refacerea rapidă a suprafeţelor despădurite abuziv, neautorizat, din zonele cu risc de producere a alunecărilor de teren. Marea problemă este însă că multe din aceste terenuri nu mai sunt ale Statului, fiind retrocedate proprietarilor privaţi, care au defrişat pădurea după bunul plac.
“Zonele de risc maxim din judeţ sunt Coşeviţa, Ohaba şi dealurile Lipovei, unde găsim multe argile şi luturi în sol. Risc mai există şi în zona Dealurilor Buziaşului, dar ceva mai redus”, susţine prof. univ. dr. Petru Urdea (foto), director pe programe masterale al Departamentului de Geografie al Universităţii de Vest Timişoara. Profesorul timişorean, specializat pe geologie, precizează că, într-adevăr, nu întotdeauna terasările şi împăduririle rezolvă problema alunecărilor de teren: “Depinde foarte mult cum se fac terasările – în unele zone pot chiar agrava eroziunea solului. Acelaşi lucru se poate spune şi despre împăduriri – care pot creşte supra-sarcina exercitată asupra versanţilor. În plus, dacă sunt copaci bătrâni, aceştia pot vibra atunci când sunt vânturi puternice, şi vibraţia se transmite, prin rădăcini, în sol. Dacă mai e şi umezeală, sunt probabilităţi mari de producere a unor alunecări de teren”.
Asigurări pentru riscuri inexistente
În mod normal, introducerea sistemului de asigurări obligatorii pentru locuinţe ar fi trebuit să liniştească proprietarii de locuinţe din zonele cu potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren. În realitate, însă, multe din imobilele din zonele de risc nu au încheiate asigurări tocmai din acest motiv. La fel ca în cazul zonelor cu potenţial ridicat de inundare din judeţ, majoritatea asiguratorilor nu s-au înghesuit deloc să facă asigurări în aceste zone, sau, dacă au existat “temerari”, poliţele de asigurare erau foarte scumpe. În schimb, timişorenii au fost asiguraţi aproape în totalitate împotriva riscului de alunecare de teren care, după cum susţine Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara, în municipiu este ca şi inexistent.
Ultimele comentarii