Un aviz al Comisiei Naţionale a Monumentelor a tranşat soarta ecluzei descoperite în vară pe şantierul de la ansamblul City Business Center, din Piaţa 700. Documentul a stârnit, însă, nemulţumirea unui consilier local P.D.-L. care vorbeşte despre un “viol legalizat al patrimoniului Timişoarei”. Catalogat a fi cu atât mai grav cu cât beneficiază de acordul tacit al autorităţilor şi permite abuzul asupra unui vestigiu care e parte integrantă a zidului cetăţii Timişoarei.

Ministerul Culturii pasează răspunderea la proiectanţi

Avizul Comisiei din Minis­terul Culturii – semnat de mi­nis­trul Culturii, Daniel Barbu, şi de secretarul de stat Radu Boroianu – acordă investito­ru­lui de la City Business Center  undă verde pentru varianta pe care acesta anunţase de la în­ceput că o agreează şi care pre­vede “conservarea întregului ansamblu în spaţiul exterior de tip urban, generat de con­strui­rea CBC”. Cu precizarea că “acest amplasament devine spaţiu muzeal în aer liber” şi că “se propune şi o zonă de expu­nere de panouri explicative, cu o machetă din bronz a cetăţii şi o iluminare pe timpul nopţii”.

Singura condiţie pe care Secţiunea Tehnică de Arhi­tec­tură şi Inginerie a Comisiei Na­ţionale a Monumentelor Isto­rice o impune investitorilor este aceea de a asigura asistenţa teh­nică a proiectanţilor de specia­litate – care au elaborat pre­zen­tul proiect, pe toată durata lu­cră­rilor pentru mutarea, con­ser­va­rea şi punerea în valoare a ves­tigiilor. În felul acesta, practic, responsabilitatea faţă de soarta lucrărilor de elevare şi mutare a ecluzei este pasată înapoi, în ograda proiectanţilor de specia­litate. Potrivit deciziei Comisiei Naţionale a Monumen­telor Is­torice, aceştia trebuie să ducă la îndeplinire obiectivul asumat de către beneficiar, S.C. Moda­tim Business Facility S.R.L., de ridicare şi mutare a ecluzei.

Un viol legalizat asupra trecutului Timişoarei

Soluţia aleasă de Comisia de specialitate din minister a stârnit nemul­ţumirea consilie­rului P.D.-L. Simion Moşiu, care acuză vio­larea legalizată a trecutului şi istoriei Timişoarei şi reclamă faptul că destinul Ti­mi­şoarei es­te decis de către o persoană de la Bucureşti care nu are nicio legătură cu Timişoara.

Simion Moşiu a lansat un apel către primarul Nicolae Robu, căruia îi impută neimpli­ca­rea în găsirea unei soluţii ca­re să asigure păstrarea dispozi­tivului hidrotehnic din secolul XVIII chiar pe locul unde a fost descoperit, adică în sit. Consi­lierul local insistă asupra faptu­lui că este o dovadă de ipocrizie din partea investitorului să de­clare că a optat pentru varianta cea mai scumpă din punct de ve­­dere al execuţiei tehnice, atâta vreme cât singura soluţie care ar fi dovedit respect faţă de ves­tigiile Timişoarei a rămas nein­clusă pe lista de soluţii tri­misă spre analiză la Ministerul Culturii.

Restul variantelor propuse spre analiză au fost păstrarea parţială în sit, la cota subsolului CBC, a descoperirii – situaţie în care investitorul semnala însă că volumul propus conser­vării este restrâns, din cauza spaţiu­lui disponibil relativ mic – sau conservarea ansamblului în ho­lul dintre clădirile 4 şi 5 ale an­samblului imobiliar CBC.

Propunerea lui Simion Mo­şiu vizează însă realizarea unui schimb de terenuri între Pri­mă­ria Timişoara şi investitor, ast­fel încât Primăria să poată re­construi ansamblul la cota 1:1. În sprijinul acestei soluţii, Si­mion Moşiu a citat exemplul pre­cedentului constituit de schim­bul de terenuri care a permis relocarea Acvariului din Piaţa Victoriei. Acesta a incriminat, totodată, implicarea unor inte­rese de natură financiară, şi nu culturală, care au dictat vânza­rea istoriei pe un pumn de ar­ginţi şi s-a arătat dezamăgit de faptul că nu este pentru prima dată când oficialităţile, care ar trebui să apere interesele patri­moniale ale oraşului, evoluează pe partituri dictate de interese de ordin strict economic.

Un exemplu în acest sens a fost cel al proiectantului Acva­riului, care „a fost, pur întâm­plă­tor, la vremea respectivă, preşedintele Ordinului Arhi­tecţilor” şi cel al directorului de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Sorin Vlad Predescu, care a părut să pledeze mai degrabă cauza investitorului decât cauza conservării unui vestigiu de mare importanţă istorică.

“Timişoara nu e o colo­nie”,  spune Simion Moşiu, care a pre­cizat că doar indiferenţa auto­rităţilor i-a putut determina pe deţinătorii din Africa de Sud ai ansam­blu­lui imobiliar să aspire la confiscarea brutală a unei părţi semnificative din istoria Timişoarei. „Această descope­rire nu merită să fie demolată şi mutată cu bucăţica. (…) Acesta este un sit, nu e o statuie, nu putem muta aşa ce­va. Sigur, pavimentul din lemn ar fi putut fi mutat la muzeu, dar o ecluză este un dispozitiv hidrotehnic, ea e făcută să stea în apă”, declară Simion Moşiu. O decla­raţie făcută după ce directorul Direcţiei Judeţene pentru Cul­tură şi Patri­moniu Na­ţional spunea că, prin conservarea sa în sit, vestigiul ar fi riscat să fie dete­riorat… Simion Moşiu face apel la mobi­lizarea societăţii civile, la fel ca şi în cazul Casei Mühle, pentru a salva vestigiul de la relocare.

Valentin Luca, arhitect: „În arhitectură există doar nu ştiu şi nu vreau”

Arhitectul Valentin Luca, prezent alături de Simion Moşiu la conferinţa de presă, a cata­logat avizul responsabililor din minister drept o „greşeală im­par­donabilă”, generatoare a u­nei „catastrofe urbane” şi a precizat că este o situaţie simi­lară ca gravitate cu deciziile de demolare a bisericilor din vre­mea regimului comunist.

Valentin Luca mai spune că din cele 12 elemente care alcă­tuiesc ansamblul, varianta pro­pusă de investitor izbuteşte să conserve doar două, restul de zece urmând, cel mai probabil, să fie demolate, aşa cum s-a în­tâmplat şi în cazul altor vestigii descoperite în intervalul 2006 – 2013 pe şantierul de la City Bu­siness Center. „În arhitectură nu există nu pot, ci doar nu ştiu şi nu vreau”, afirmă Valentin Luca, care mai spune că soluţii pentru reconstruirea ansam­blu­lui ar fi existat, inclusiv pentru încadrarea ecluzei în sistemul defensiv al cetăţii, sistem de­fensiv a cărui contragardă tre­ce acum pe sub fundaţia an­samblului CBC, potrivit plan­şelor prezentate de arhitectul Luca. „Nu avem dreptul să de­molăm o mare parte din ceea ce s-a găsit acolo”, a declarat arhitectul Valentin Luca, care a adăugat că „timişorenilor le re­vine obligaţia morală de a opri demolarea ecluzei”.

„N-au avut autorizaţie. Au avut doar o descărcare arheologică”

Situaţia legată de intenţia de relocare a ecluzei a fost sem­nalată de Simion Moşiu şi de Valentin Luca încă din oc­tom­brie, când se aştepta eva­luarea soluţiilor propuse de investitor. Cei doi acuzau atunci că, în nu­mele unor interese imobiliare, se vinde o parte a istoriei Timi­şoarei pe un pumn de arginţi. Arhitectul Valentin Luca spunea că sub lamele buldozerelor inves­titorilor de la ansamblul CBC au căzut mai multe contragărzi şi a reclamat că o parte dintre aceste lucrări de demolare au avut loc fără nicio autorizaţie: “Dânşii spun că au avut aut­ori­za­ţie. N-au avut autorizaţie. Au avut doar o descărcare arheolo­gică. Dar descărcarea arheolo­gi­­că nu ţine loc de autorizaţie de de­molare. Vorbim aici de două – trei contragărzi care au fost con­­strucţii care s-au demolat fără autorizaţie. Demolarea ilegală a unui monument este caz pe­nal”. 

La rândul său, arhitectul Vlad Gaivoronschi, reprezen­tantul proiectantului general, l-a acuzat pe arhitectul Valentin Lu­ca că nu cunoaşte legea. În vre­me ce reprezen­tantul inves­tito­rului, Daniel Crainic, de­clara că “oricare din­tre soluţii ar fi selectată, lucra­rea se va efec­tua pe cheltuiala antrepreno­rului, pentru că Statul român nu îşi permite să suporte cos­turile unei astfel de lucrări”.

Corneliu Vaida, reprezentant al societăţii civile: “Justiţia română pare că acţionează în anumite cazuri teleghidată!”

Întrebat despre inten­ţii­le de intervenţie ale repre­zentanţilor societăţii civile în această situaţie, Corneliu Vaida – unul dintre iniţiatorii protestului pentru salvarea Casei Mühle – spune că pen­tru el „Acţiunea Casa Müh­le” a fost suficientă: „Sufi­cientă ca să-mi demonstreze că autorităţile locale – în afa­ra d-lui Dan Diaconu – doar mimează grija faţă de valo­rile patrimoniale ale oraşului! În privinţa mutării ecluzei, bineînţeles că nu sunt de a­cord cu aceasta, însă nu mai doresc să mă implic în ac­ţiuni juste, morale şi în sprijinul legalităţii, dar care nu be­neficiază de un real sprijin al autorităţilor locale. Cred că în afară de mine şi de Adina Maria Murgilă, care ne-am sacrificat timp şi altele pen­tru acest oraş, ar mai trebui să fie şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile care să ia ati­tudine şi să mobilizeze cetă­ţenii pentru a apăra ce a mai rămas de apărat în Timişoara. Atât în administraţia locală, cât şi în cadrul organelor de aplica­re a legii, mai sunt multe per­soane care au fost şi sunt impli­cate în şirurile nesfârşite de ilegalităţi care au condus la sta­rea actuală a oraşului. Anche­te­le recente mi se par deocam­dată doar «praf în ochi» şi aştept mult mai mult de la organele de anchetă şi justiţia română, care nu numai că e oarbă, dar în anu­mite cazuri pare că acţionea­ză… teleghidată!”.