Campanie antidrog, la Universitatea de Vest din Timişoara

Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara organizează, la Universitatea de Vest din Timişoara, o campanie de prevenire a consumului de droguri.

 

Prin campania de prevenire a consumului de droguri, derulată sub numele Păstrează-ţi echilibrul!, specialiştii antidrog urmăresc antrenarea tinerilor în activităţi prin care să-şi exprime opinia faţă de consumul de alcool, tutun şi droguri, inclusiv etnobotanice, conştientizând în acest fel şi consecinţele negative ale acestuia.

Studiile demonstrează că alcoolul, tutunul şi drogurile sunt considerate de către adolescenţi un alt mod de a cunoaşte lumea, un „ajutor” de a relaţiona mai bine, de a uita de probleme, de a evada, de a socializa sau de a se afirma, spun specialiştii antidrog. Avertizând că, fără o îndrumare corectă şi fără ajutor, pentru mulţi dintre copii, drogul va ajunge singura şi cea mai bună soluţie, ceea ce e profund greşit şi absolut tragic.

Acţiunea va avea loc mâine, de la ora 12, în sala A01 a UVT, evenimentul fiind organizat de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara, în parteneriat cu UVT şi Clubul Rotary Cetate Timişoara.

La eveniment sunt invitaţi să participe toţi cei interesati de problematica traficului şi consumului ilicit de droguri, atât studenţi şi cadre didactice, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene şi ai ONG-urilor de profil.

Print Friendly, PDF & Email