În urmă cu şapte – opt ani, mansardarea vechilor blocuri comuniste a fost văzută ca o soluţie la criza locativă manifestată şi în Timişoara. Pe considerentul că era o afacere profitabilă pentru constructori şi asigura apartamente noi şi ieftine pentru tineri, în zone bune, mansardarea a cunoscut o dezvoltare care, la Timişoara, a fost oprită doar de criză. După câţiva ani de regres, mansardarea pare să se reia, nu la cotele din 2008, dar într-un ritm care îi asigură continuitate.

Un proces cu continuitate

Fără să mai aibă amploarea de dinainte de 2009, procesul de man­sardare a blocurilor construite la Ti­mişoara înainte de 1989 are, totuşi, continuitate la Timişoara. Patru solici­tări noi pentru astfel de proiecte au fost depuse în ultimele săptămâni la Pri­mărie, pentru blocuri de pe străzile Liniştei, Constantin cel Mare, Topo­logului şi pe Intrarea Sunetului, toate primind autorizaţie de construcţie. În toate aceste cazuri, proiectele prevăd şi reabilitarea termică a blocului, re­zultând în urma mansardării un bloc în regim de înălţime subsol plus parte plus patru etaje plus mansardă, cu patru apartamente la mansardă, pe spaţii cu­prinse între 230 şi 270 de metri pă­traţi, ceea ce înseamnă peste 50 de metri pătraţi pentru fiecare aparta­ment obţinut. În urma înţelegerilor cu asociaţiile de locatari care au cedat constructorului acoperişul, proiectele prevăd, pe lângă reabilitarea termică, şi tencuiala decorativă a blocului, şi reparaţii la faţadele laterale, frontală şi posterioară. Ceea ce înseamnă că vechile blocuri comuniste, dintre care multe nu au mai fost reabilitate de ani buni devin mai performante din punct de vedere termic, şi capătă o altă faţă, diferită de clasicul gri.

Primăria continuă să dea auto­rizaţii pentru acest gen de proiecte, deşi nu mai manifestă acelaşi interes ca în urmă cu cinci sau şase ani, când reprezentanţii Municipalităţii apreciau că mansardarea blocurilor reprezintă o soluţie foarte bună pentru a rezolva problema spaţiului locativ în Timi­şoara. Primăria a încurajat atunci man­sardarea blocurilor fără acoperiş tip şarpantă şi care au între patru şi nouă etaje, în Timişoara fiind aproximativ 500 de astfel de blocuri.

Specialiştii Municipalităţii calculau că, prin mansardare, în fiecare dintre ele s-ar fi putut construi una, două sau chiar mai multe apartamente, iar dacă toate aceste blocuri ar fi fost man­sardate, oraşul ar fi putut avea cu până la 2.000 de locuinţe în plus. Primăria a crezut atât de mult în acest proiect, încât era dispusă să investească pe cont propriu în astfel de proiecte, pentru a crea locuinţe sociale pe care să le închirieze. “Prin executarea aces­tor mansarde se pot crea spaţii noi pentru locuinţe sociale, investiţia fiind făcută de autorităţile locale – aceste locuinţe urmând a fi repartizate prin închiriere cu prioritate familiilor ti­nere”, spuneau reprezentanţii Primă­riei, în 2006.

Între timp, însă, din cauza picajului pieţei imobiliare, afacerea a mai scă­zut ca amploare. Treptat, numărul an­treprenorilor dornici să investească în mansarde s-a redus. Dacă în 2009 s-au dat în Timişoara 34 de autorizaţii pentru mansardare, în 2010, numărul acestora s-a redus la 17. În 2011 s-a ajuns la 13 autorizaţii, iar numărul au­torizărilor a crescut în 2012, când s-au acordat 35 de autorizaţii de acest gen, iar în acest an au fost acordate pes­te 30 de acorduri de principiu pen­tru mansardare. Cifra nu se compară însă cu ce se întâmpla înainte de criză, când erau ani în care se înregistrau şi peste 200 de solicitări de autorizare de mansardare în Timişoara. În cursul anilor 2005 – 2006, de exemplu, au fost emise 408 de certificate de urbanism şi 201 autorizaţii de construire având ca obiect aceste construcţii.

Chiar şi aşa, estimativ, la o medie de patru apartamente pe mansardă se poate estima că la Timişoara s-au construit în acest regim nu mai puţin de 1.100 de apartamente noi, pentru care s-au plătit peste 40 de milioane de euro, la un preţ mediu de 35.000 de euro pe apartamentul cu două camere la mansardă.

Arhitect: “Blocurile comuniste merită o altă imagine”

Arhitectul Vlad Gaivoronschi, preşedintele Filialei Timiş a Ordinului Arhitecţilor din România, apreciază că mansardarea a avut meritul de a da şi la Timişoara o altă faţă anostelor blo­curi comuniste construite în anii ’70 – ’80: “A existat şi un doctorat pe arhi­tectură acceptat recent la Timişoara, pe această temă. Din punct de vedere tehnic şi al calităţii vieţii, mansardarea reprezintă o soluţie bună. Sigur, aceas­ta în condiţiile în care se realizează în conformitate cu normele legale. Dacă se înmulţesc apartamentele într-un bloc, este firesc să li se asigure şi locuri de parcare. Trebuie văzut de la caz la caz cum se încadrează peisagistic mansarda. Nu trebuie neapărat să se meargă pe ideea de mansarde – se pot construi şi apartamente de tip pent­house, cu terase mari. Acest oraş de şes merită o perspectivă mai bună, de la o înălţime de 15 – 20 de metri”.

Controverse vechi şi noi

Pe lângă avantajele evidente, mansardarea din Timişoara a fost vi­ciată de scandaluri care au fost intens mediatizate şi discutate, deşi nu aveau o aplicare generală. Unul dintre cele mai vechi controverse legate de man­sar­dare era cea privitoare la obligati­vitatea construcţiei unui lift. Primăria Timişoara preciza în 2006, invocând un ordin al Ministerului Transportu­rilor, Construcţiilor şi Turismului, că în cazul mansardărilor, clădirile existente cu parte şi trei etaje pot fi mansardate fără rezerve, fără prevederea obliga­torie a unui ascensor.

“Mansardarea clădirilor existente cu parter plus patru etaje poate fi ac­ceptată în mod excepţional în cazul în care aceasta se face pentru locuinţe sociale, investiţia fiind făcută de au­torităţile locale, iar repartizarea să fie făcută tot de către autorităţi, prin în­chiriere, cu prioritate familiilor tine­re”, spuneau atunci  oficiali ai Pri­mă­riei Timişoara. Aceştia menţionau, tot­odată, că “imobilele existente cu parter plus patru etaje pot fi mansardate fără rezerve în cazul realizării prin ex­tinderea apartamentelor existente la etajul IV, obţinându-se apartamente tip duplex”. Însă aplicarea acestor pre­vederi, poate şi din cauza ambiguităţii lor, a lăsat destul de mult de dorit.

O altă controversă, din primăvara acestui an, se referea la presupusa descoperire, la Oficiul de Cadastru, a unor intabulări în fals în cazul a zeci de mansarde. Conform informaţiilor ve­hiculate, cei care se ocupau de inta­bularea ilegală a mansardelor aveau o ştampilă falsă a Primăriei Timişoara şi ajunseseră până acolo încât să falsifice şi semnăturile funcţionarilor publici.

Se spunea atunci că s-au făcut plângeri penale şi că urma să fie declanşată o anchetă internă, atât la O.C.P.I. Timiş, cât şi la Primăria Timişoara, pentru că, teoretic, astfel de intabulări pe fals nu puteau fi făcute fără complicitatea unor angajaţi ai Primăriei Timişoara. Între timp, însă, nu s-a mai auzit absolut nimic despre acest scandal şi nu se ştie cine şi dacă a fost găsit vinovat.

Un proces de autorizare greoi

De-a lungul ultimilor ani, numărul amatorilor de mansardări s-a redus şi din cauza procedurii greoaie de autori­zare. Mansardarea reprezintă un tip de construcţie destul de pretenţios, cu multe specificaţii legate de construcţie, care pot fi tot atâtea motive pentru care Primăria să refuze autorizarea.

În 2006, Municipalitatea a aprobat un Regulament pentru mansardarea blocurilor de locuinţe colective, potrivit căruia în toate cazurile trebuie elabo­rat un proiect de instalaţii, pentru întregul bloc, care să aibă acceptul fiecărui proprietar din imobil, iar mansardele trebuie să respecte Normativul pentru proiectarea mansardelor la clădirile de locuit – un document foarte stufos, creat de o echipă de ingineri proiec­tanţi. În respectivul act normativ, va­labil la nivel naţional, se dau speci­ficaţii clare legate de construcţia fiecărui tip de mansardă, de materialele care tre­buie utilizate, de amplasarea ferestre­lor şi a uşilor, de unghiurile şarpantei. Practic, pe baza acestui document, era imposibil ca unui constructor de man­sarde din Timişoara să nu-i fie găsită cel puţin o neregulă.

Totuşi, normativul respectiv are şi o parte bună, în sensul că le-a impus constructorilor să ia măsuri stricte de siguranţă a construcţiei. De exemplu, se specifica faptul că orice mansar­dare, la clădirile de locuit existente, impune expertizarea imobilului, care să confirme capacitatea clădirii exis­tente de a accepta un nou nivel locui­bil. Investigaţiile şi analizele prelimi­nare trebuie să se refere la rezistenţa antiseismică a clădirii existente, la ca­pacitatea terenului de fundare de a su­porta o eventuală încărcare gravitaţio­nală suplimentară şi la capacitatea ele­mentelor de construcţie structurale ver­ticale, adică a pereţilor şi stâlpilor de a primi eventuale solicitări suplimentare, atât din acţiunea încărcărilor gravita­ţionale cât şi din acţiunea seismică.

Totodată, acelaşi normativ stabi­lea şi o listă de materiale de con­strucţie care trebuie folosite pentru fiecare tip de mansardă, nerespectarea acestor indicaţii putând duce la refuzul eliberării autorizaţiei.