Statistici îngrijorătoare, care vorbesc despre sute de decese şi relevă faptul că, în România, la fiecare trei secunde, o femeie este agresată. Un mediu social îmbâcsit de prejudecăţi şi dominat de lipsa unui cadru legislativ, de educaţia precară şi de insuficienţa resurselor financiare. Toate acestea fac din fenomenul violenţei domestice, un subiect ale cărui dimensiune şi impact social reale sunt extrem de dificil de cuantificat.

147 femei din vestul ţării, victime ale violenţei domestice, în 2014. Oficial.

Am căutat să aflăm date cât mai actuale despre fenomenul violenţei domestice, aşa cum se manifestă el în Timiş şi în judeţele din vecinătate. Dacă din punctul de vedere al autorităţilor, fenomenul pare a fi unul aproape tabu, iar demersuri oficiale nu s-au mai întreprins de ceva vreme – printre motivele invocate numărându-se precaritatea resurselor –, o reflectare, fie doar şi parţială, a dimensiunilor fenomenului, am obţinut de la reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea Femeii din România, una dintre puţinele organizaţii din ţară care desfăşoară în mod constant activităţi şi oferă servicii specializate victimelor violenţei domestice.

„APFR Timişoara activează în comunitate de peste 15 ani, în 2008 dobândind şi recunoaşterea ca fiind de utilitate publică-prima organizaţie neguvernamentală din Timiş care a primit această recunoaştere. În prezent este printre puţinele organizaţii din judeţul Timiş şi din ţară care şi-a menţinut active serviciile specializate adresate victimelor violenţei domestice în condiţiile unei slabe finanţări care se adresează acestei problematici”, declară reprezentanţii APFR Timiş.

Referindu-se la implicaţiile profunde ale acestui fenomen şi la consecinţele pe care le determină în viaţa victimelor, reprezentanţii APFR Timiş subliniază că drama pe care o trăieşte o victimă a violenţei în familie o transformă într-o persoană care nu are încredere în ea, în capacitatea sa de a face faţă situaţiei şi de a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă. Şi, mai relevă ei, de cele mai multe ori, victimele ajung să se integreze extrem de dificil în societate, devenind cazuri sociale. Acesta este motivul pentru care pe lista serviciilor pe care reprezentanţii APFR le oferă victimelor agresiunii domestice, figurează de la componenta de management a fiecărui caz în parte până la servicii de intermediere locuri de muncă şi demersuri vizând integrarea socio-economică, servicii de consiliere juridică şi psihologică, psihoterapie şi includere a victimelor în programe psiho-educaţionale sau în grupuri de suport.

Potrivit APFR, în cei peste 15 ani de activitate a asociaţiei, care oferă servicii sociale gratuite femeilor şi fetelor victime ale violenţei în familie, numărul victimelor violenţelor domestice care au beneficiat de sprijin s-a ridicat la peste 3.000 de persoane. Numai în 2014, 147 de femei şi fete victime ale violenţei domestice şi abuzului sexual au beneficiat de servicii de asistenţă şi suport. Dintre acestea, în 38 de cazuri, reprezentanţii APFR au oferit şi servicii de consiliere juridică, în 30 de cazuri – servicii de consiliere psihologică, în şapte cazuri – servicii de terapie de grup/familie, 17 cazuri au necesitat psihoterapie individuală şi în 17 cazuri le-a fost oferit victimelor violenţei domestice şi a abuzurilor sprijin pentru găsirea unui loc muncă.

Psihologul Vasile Moldovan, director executiv în cadrul Centrului de Consiliere, Asistenţă Socială şi Intervenţie în Criză al APFR Timişoara, informează şi că, pentru a veni în sprijinul victimelor agresiunilor domestice, le sunt puse la dispoziţie persoanelor în nevoie serviciile Telefonului Albastru, prima linie de criză din vestul ţării adresată femeilor abuzate. Acestea pot semnala în permanenţă situaţiile de criză cu care se confruntă la numărul de telefon 0256-293.203.

Un parlamentar liberal atrage atenţia că, în România, la fiecare trei secunde, o femeie este agresată

În cuprinsul unui comunicat transmis recent de deputatul Andreea Paul, prim-vicepreşedinte al PNL, se atenţionează asupra dimensiunilor fenomenului violenţei domestice şi asupra implicaţiilor acestuia. În condiţiile în care insuficienta preocupare a autorităţilor şi resursele financiare precare au făcut imposibilă evaluarea fenomenului, prin efectuarea unor studii recente.

Potrivit datelor statistice la care face referire Andreea Paul, în România, la fiecare trei secunde, o femeie este agresată. Situaţia în sine este cauzată, printre altele, de serioasele carenţe educaţionale sau de convingeri care au la bază o serie de prejudecăţi extrem de primejdioase.

„Idei precum «O palmă nu a omorât pe nimeni» / «Unde dă tata creşte», care ţin de violenţa în familie, nu mai pot fi valabile. Cifrele arată că bătaia nu e tocmai «ruptă din rai», aşa cum spuneau bătrânii. 82.000 victime şi 800 de decese s-au raportat oficial, între 2004 şi 2011, ca urmare a violenţei în familie. Gravitatea situaţiei nu este dată numai de aceste date statistice, unele fiind subestimate sau incorecte din cauza fricii faţă de consecinţe a femeilor agresate, din lipsa studiilor în domeniu”, se arată în comunicatul deputatului PNL Andreea Paul. Aceasta menţionează faptul că precaritatea resurselor pe care Statul le investeşte în identificarea dimensiunilor reale ale acestui fenomen şi în păstrarea lui sub control sunt factori care întreţin o situaţie a cărei dimensiune socială autentică nu este cunoscută. Şi care nu a mai fost analizată oficial, de mai bine de şapte ani. „Din 2008 nu a mai fost făcut, în România, niciun fel de studiu privind violenţa în familie, din lipsa fondurilor alocate cercetării sociale. Abia în 2014 a fost lansat Programul START cu finanţare europeană: «O viaţă de calitate în siguranţă». 38.7 mil lei – adică doi lei pe locuitor, atât cheltuie statul român pentru această problemă gravă”, atrage atenţia Andreea Paul.

Care relevă şi faptul că problema discriminării de gen şi a violenţei în familie sunt epidemii globale intolerabile care nu ţin doar de condiţiile economice. Şi, mai precizează ea, dată fiind gravitatea fenomenului, unele ţări au socotit că este necesar să intervină cu politici ferme în vederea prevenţiei, protejării şi reabilitării victimelor, în vreme ce alte ţări fac acest lucru doar declarativ sau persistă în eroarea negării şi a inacţiunii. „Tăcerea, ruşinea, frica şi indiferenţa transformă adesea violenţa în familie în subiect tabu”, mai spune Andreea Paul.

În ceea ce priveşte situaţia din România, aceasta apreciază că se înaintează extrem de anevoios în crearea unui cadru legislativ capabil să ţină sub control această problemă gravă: „Interesul public faţă de această epidemie, care nu cruţă nicio ţară şi nicio clasă socială, este scăzut la noi. La o simplă căutare pe internet – «violenţă în familie», «violenţă domestică» –, Google a returnat 251 de rezultate în 2014, cu un avans mic faţă de acum 10 ani: 197 de rezultate în 2004, imediat după apariţia primei legi în domeniu, în anul 2003”, relevă deputatul Andreea Paul. Potrivit aprecierii acesteia, acesta este şi motivul pentru care suntem „martorii a zece ani caracterizaţi de lipsă de experienţă, de erori publice în acest domeniu, dar şi de dezinteres faţă de suferinţele româncelor”.