72 de ani de la deportarea în Bărăgan

Deportaţi în Bărăgan. Foto: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Pentru a comemora deportarea în Bărăgan, moemntde la care, în 16 iunie se vor împlini 72 de ani, Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan organizează la Timişoara o serie de manifestări.  Au fost evacuaţi din case şi deportaţi peste 44.000 de oameni din Banat, inclusiv sugari şi bătrâni.

 

Evenimentele încep vineri, 16 iunie, când, de la ora 11, la Casa „Adam Müller Guttenbrun” este programată lansarea cărţii Rubla, locul fără umbră, scrisă de Mariana Gorczyca. Volumul va fi prezentat de scriitorul Viorel Marineaasa.

Sâmbătă, 17 iunie, de la ora 11, la Muzeul Satului Bănăţean vor avea loc comemorarea deportaţilor din Bărăgan şi un parastas pentru aceştia, scurte alocuţiuni rostite de reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan şi de invitaţi ai acestora, vizitarea Casei Memoriale a Deportaţilor în Bărăgan şi o îmtâlnire prietenească a participanţilor la comemorare.

Duminică, 18 iunie, de la ora 10, în Parcul Justiţiei din Timişoara este programată o depunere de coroane de flori la monumentul „În memoria deportaţilor în Bărăgan 1954-1956”.

Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, începute în noaptea de Rusalii, 17 spre 18 iunie,  reprezintă unul (şi cel mai bestial) dintre numeroasele proiecte de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică, se arată pe pagina web a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei: „În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 18 spre19 iunie, fără nici un anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul din ei, născut abia cu două zile înainte). După un drum tărăgănat, de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane de animale, deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, au trebuit să-şi pregătească pentru început bordeie sub pământ, ca în comuna primitivă. În anii următori şi-au construit case mai arătoase şi au desţelenit pământurile virgine. Au reuşit astfel să-şi procure hrana pentru ei şi pentru animalele din curte, biruind sărăcia şi izolarea, supravieţuind ca nişte Robinson Crusoe ai secolului XX.”

Pentru acest episod sinistru, autorităţile comuniste au angrenat peste 10.000 de militari înarmaţi (securişti, miliţieni, elevi de şcoală militară, grăniceri şi pompieri), coordonaţi şi supravegheaţi de 2500 de activişti de partid.

Deportarea în Bărăgan a durat cinci ani. În 1956, când deportaţii – unii dintre ei, 1600 (dintre care 175 copii) murind acolo – au fost lăsaţi să se întoarcă la casele lor, majoritatea le-au găsit ocupate de profitorii regimului comunist.

După plecarea lor, unele sate din Bărgan – se precizează pe pagina web a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – au fost totuşi transformate în centre de „domiciliu obligatoriu” pentru miile de deţinuţi politici eliberaţi din închisori la expirarea pedepsei, dar consideraţi recalcitranţi şi „nereeducabili”: „Între 1955 şi 1964, s-au perindat pe la Rubla, Lăteşti, Măzăreni, Dropia, Zagna, Fundulea personalităţi ale vieţii politice şi culturale, între care Corneliu Coposu, Ion C. Brătianu, Dan M. Brătianu, Constantin C. Giurescu, Ion Diaconescu, Camil Demetrescu, Hans Bergel, studenţii Paul Goma, Dan Mugur Rusiecki, Ion Varlam. Suplimentele de pedeapsă, mergând de la 12 la 60 luni, convieţuirea îndelungată într-un perimetru redus le-au permis să se împrietenească, să-şi  transforme noua existenţă într-o şcoală a solidarităţii. (…) În rezumat, totuşi, destrămarea ţesutului civic n-a reuşit nici în cazul deportaţilor, nici în cel al «DO-iştilor» (persoane cu domiciliu obligatoriu – n.r.), comuniştii trebuind să amâne atomizarea totală a societăţii până în anii 70-80, când noile generaţii au cedat în faţa terorii profilactice declanşate de noul regim comunist.”

 

Citiţi şi: 

 

Print Friendly, PDF & Email