Primăria Timișoara anunţă că a demarat procedura de licitație deschisă pentru elaborarea proiectului tehnic și a execuției noului stadion pe structură metalică, care va fi situat în Calea Buziașului.
Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9000 mp și avea minimum 9000 de locuri, dintre care 508 sunt locuri VIP și 102 locuri la loje. Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă și o parcare.
Viitorul stadion, va avea fundația din beton și structura metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și International Football Association Board, anunţă reprezentanţii Municipalităţii.
„Zilele acestea am sărbătorit 100 de ani de la înființarea clubului-fanion al orașului: Politehnica Timișoara. Un centenar dulce-amar, având în vedere că Timișoara nu are un stadion pe măsura ambițiilor noastre fotbalistice. Niciun alt stadion nu ar putea lua locul lui «Dan Păltinișanu», însă până când acesta va fi modernizat de Consiliul Județean Timiș, consider că este sarcina administrației locale să ofere o infrastructură sportivă adecvată. Azi am semnat actele necesare pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției noului stadion din Calea Buziașului, primul construit după Revoluție, care va oferi o nouă identitate și va ridica standardul de urbanism al zonei”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Valoarea estimată a proiectului este de 73,3 milioane de lei, fără TVA, respectiv 87,3 milioane de lei, cu TVA, iar durata totală de realizare este de 39 de luni, dintre care şase luni sunt destinate proiectării, iar 33 – execuției.
Ultimele comentarii