Un nou spațiu pentru comunitate, deschis în Kuncz

Sursă foto: PMT

Locuitorii din zona Kuncz – Plopi au, de ieri, la dispoziție un nou spațiu educativ și cultural. Primăria Timișoara a finalizat construirea clădirii cu parter și 2 etaje, situată pe strada Satu Mare nr. 1A.

 

„Mă bucur că am finalizat această construcție, demarată anul trecut în februarie. Din totalul sumei, 6 milioane de lei vin de la bugetul local. Partea frumoasă e că va fi o clădire a întregii comunități. Va fi și un centru cultural, o clădire deschisă, pe care o vom anima cu echipa de la Direcția de Asistență Socială, dar și cu mai multe organizații din Timișoara. Va fi un loc în care oameni foarte diferiți vor putea avea activități comune. Avem o strategie clară de dezvoltare pentru zona Kuncz-Plopi, un cartier, istoric vorbind, neglijat, împreună cu managerii de cartier, cu echipele tehnice. Centrul va fi un punct focal în dezvoltarea întregului cartier”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Clădirea dispune de toate echipamentele şi dotările necesare – săli pentru cursuri, cabinete de consiliere, sală de mese, sală de sport, cabinet medical, loc de joacă, locuri de parcare. Proiectul, în valoare de peste 8,3 milioane de lei, a fost derulat de Primăria Timișoara în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.

Complexul de Servicii Sociale Kuncz va avea în structură două servicii sociale:

Serviciul social de tip Centru de zi pentru copii, cu 40 de beneficiari copii aflați în risc de separare de părinți, incluzând servicii de informare și consiliere psiho-socială pentru copii și părinți, activități de educație non-formală, de tip after-school, sportive, recreative și de socializare, integrare–reintegrare în familie, deprinderi de viață independentă;

Serviciul social de tip Serviciu de asistență comunitară, cu 60 de beneficiari persoane adulte, incluzând activități de informare şi consiliere socială, consiliere psihologică, educație extracurriculară, sportive, facilitarea accesului pe piața muncii și orientare vocațională, facilitarea accesului la o locuință, facilitarea accesului la servicii medicale, procurarea actelor de identitate, promovarea incluziunii sociale a persoanelor defavorizate.

Centrul Cultural și Educațional Kuncz – spune directoarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Emese Esztero – vine ca un răspuns la nevoile identificate în comunitate, pe baza studiilor efectuate de Direcția de Asistență Socială Timișoara, dar și în conformitate cu Strategia de dezvoltare locală elaborată de Grupul de Acțiune Locală: „Atât beneficiarii direcți, cât și cei indirecți (comunitatea din zonă) au fost consultați și implicați în procesul de elaborare a proiectului, urmând să fie implicați și în implementare. Vor avea acces aici la activități educative, de socializare, sportive. Funcțiunea culturală va fi, de asemenea, foarte importantă, pentru a oferi șansa la o viață mai bună comunității. Proiectul se va derula pe o perioadă de minimum cinci ani, fără a putea schimba destinația pentru care a fost înființat centrul. Scopul centrului este să ajutăm grupul țintă să depășească zona de vulnerabilitate în care se află.”

Tot aici va funcționa un Centru cultural, care va oferi activități de recreere şi relaxare într-un mediu sigur. Comunitatea va fi încurajată să participe activ la viața publică, prin activități culturale și va beneficia de cursuri pentru dobândirea unor competențe cultural-artistice. Există parteneriate în acest sens cu Institutul Intercultural, Institutul Francez, Casa de Cultură, Centrul de Proiecte, urmând a se contacta și alți operatori culturali. În cadrul centrului, există un cabinet medical pentru beneficiari și urmează să fie echipat și un cabinet stomatologic. Toate serviciile asigurate în cadrul centrului, inclusiv masa caldă zilnică, sunt gratuite.

Clădirea va fi încredințată prin Hotărâre de Consiliu Local Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timişoara, furnizor public de servicii sociale, acreditat conform legii.

Print Friendly, PDF & Email