Ultimele articole ale autorului


211.000 de lei pentru distribuţia Monitorului Primăriei

Unii consilieri locali se plâng că au interdicţie în ziar

Municipalitatea timişoreană organizează din nou licitaţie pentru distribuirea ziarului său oficial, Monitorul Primăriei, dorind să găsească distribuitorul chiar în această lună. Între timp, mai multe voci din Consiliul Local susţin că au un soi de interdicţie în ziarul respectiv, în care nu au apărut de ani buni, deşi au avut iniţiative bune, transpuse în proiecte aprobate. Aproximativ aceeaşi „reţetă” de mediatizare se regăseşte, spun o parte din consilierii judeţeni, şi la publicaţia Consiliului Judeţean.   Noi licitaţii, noi nemulţumiri Ca în fiecare an, Primăria organizează în această perioadă licitaţii pentru tipărirea şi distribuirea Monitorului Primăriei, un anunţ publicat recent înştiinţându-i…

Citeşte articolul   

Traseele judeţene de transport, în continuare parazitate de piraţi

Consiliul Judeţean Timiş intenţionează să actualizeze modul de gestionare a transportului public, o propunere fiind supusă dezbaterii publice până săptămâna viitoare. Din păcate, nici în actuala formulă nu sunt prevăzute noi moduri mai eficiente de a combate pirateria care “înfloreşte” în acest sector.   Trasee fără “subdelegare” Conform unui proiect al Consiliului Judeţean Timiş, se doreşte actualizarea delegării gestiunii serviciilor de transport public judeţean de persoane.  A fost făcut şi contractual-cadru în acest sens, propunerile, sugestiile şi opiniile legate de respectivul document fiind aşteptate la registratura generală a CJ Timiş, până în 18 martie. Din păcate, nici în actuala formulă…

Citeşte articolul   

Exproprierea, ultima şansă pentru Casa Mühle

O propunere în acest sens a fost doar „luată la cunoştinţă” la Consiliul Judeţean Timiş

Pentru a se stopa degradarea accentuată a Casei Mühle, distrusă parţial de proprietarii romi, în urma unor lucrări de amenajare neautorizate, mai multe ONG-uri din Timişoara le-au cerut autorităţilor locale să întreprindă demersuri pentru iniţierea procedurii de expropriere, văzută ca ultima soluţie pentru a salva imobilul. Deocamdată, aceste propuneri au fost doar luate la cunoştinţă fără a se face niciun pas concret în acest sens.   O propunere fără urmări O ultimă propunere în acest sens a fost doar amintită la ultima şedinţă de plen a Consiliului Judeţean Timiş, fiind pusă ca notă informativă în mapele consilierilor. „Vă aduc la…

Citeşte articolul   

Institutul de Oncologie Timişoara, tot la faza de aprobare de documentaţie, de un an

Deşi incidenţa cazurilor de cancer este în creştere în vestul ţării, iar capacitatea de spitalizare şi tratament este mult sub necesar, autorităţile centrale se grăbesc demareze construcţia Institutului Regional de Oncologie. După realizarea documentaţiei preliminare construcţiei, aceasta este tot „în aprobări” de anul trecut, şi, dacă se va mai aştepta mult, aceste documentaţii vor expira şi vor trebui refăcute.   Niciun fel de termen precis Dată fiind incidenţa crescută a cazurilor de cancer, Timişul ar avea nevoie de realizarea cât mai rapidă a Institutului Regional de Oncologie, promis de mai bine de cinci ani, şi care rămâne tot la stadiul…

Citeşte articolul   

Recuperări „cu forcepsul” pentru banii unor firme din Parcul Industrial

„Unele dificultăţi erau inerente, chiar şi fără criza economică”

Consiliul Judeţean Timiş caută soluţii pentru problema mai veche a unor firme concesionare din Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara cu datorii istorice. Aici problemele legate de recuperarea sumelor datorate CJTimiş au început odată cu criza economică, deşi reprezentanţii Adetim spun că, şi făcând abstracţie de perioada de recesiune, probleme de acest gen puteau să apară prin specificul activităţii antreprenoriale desfăşurate de unele dintre societăţile din PITT.   Soluţii alternative de recuperare Şi la ultima şedinţă de plen a Consiliului Judeţean Timiş s-a luat în discuţie situaţia unei firme care mai are de achitat datorii istorice aferente concesiunii pentru spaţiul din…

Citeşte articolul   
Page 135 of 274
1 133 134 135 136 137 274