În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 287 de noi cazuri de covid, în scădere faţă de ziua precedentă când au fost 321, în acest interval de timp fiind făcute 2237 de teste, anunţă Prefectura Timiş. Dintre cei nou infectaţi, 62 au sub 18 ani.
Cele 287 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care 10 sunt cadre medicale, sunt mai mult de jumătate din Timişoara, unde au fost înregistrate 173 de noi cazuri, Dumbrăviţa – 28, Giroc – 10, Jebel, Moşniţa Nouă şi Lugoj – câte 9, Săcălaz – 8, Sânnicolau Mare – 4, Ghiroda, Buziaş şi Jimbolia – câte 3, Nădrag, Peciu Nou şi Şag – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Beba Veche, Belinţ, Bogda, Bucovăţ, Cărpiniş, Cenad, Cenei, Checea, Gottlob, Iecea Mare, Deta, Recaş, Pişchia, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Sânpetru Mare, Saravale, Tomnatic, Traian Vuia, Uivar, Victor Vlad Delamarina şi Voiteg.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 253, la Terapie Intensivă fiind internaţi 40 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3 decese asociate covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.988.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 9,11.
Ultimele comentarii