Peste 70 de noi cazuri de covid, în Timiş, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 73 de noi cazuri de covid, cu şase mai puţin faţă de ziua precedentă, în acest interval de timp fiind făcute 1870 de teste, anunţă Prefectura Timiş. Numărul de persoane internate continuă să crească.

 

Cele 73 de persoane testate pozitiv, în ultimele 24 de ore, sunt, aproape jumătate, din Timişoara unde au fost înregistrate 35 de noi cazuri, Dumbrăviţa şi Sânandrei – câte 4, Criciova, Ghilad, Darova, Giroc, Moşniţa Nouă, Lugoj, Recaş şi Ştiuca – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Biled, Bucovăţ, Cărpiniş, Cenei, Darova, Lenauheim, Livezile, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Remetea Mare, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Secaş, Şag, Şandra, Valcani şi Voiteg.

În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 109, în creştere faţă de ziua precedentă, când au fost 101, la Terapie Intensivă fiind internaţi 24 pacienţi, la fel ca în ziua anterioară. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces asociat covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.307.

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, azi rata de infectare la o mie de locuitori în judeţ este 0,63. În Timişoara, rata de infectare este 0,76. În judeţ există patru localităţi unde rata de infectare este mai mare de 2 la mia de locuitor, şi anume Dudeştii Noi – 2,76, Jebel – 2,46, Bucovăţ – 2,56 şi Ciacova – 2,10, iar într-o localitate a fost depăşită rata de 3 la mia de locuitori, şi anume în Denta: 3,12.

Print Friendly, PDF & Email