Peste 560 de noi cazuri de covid în Timiş, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 567 de noi cazuri de covid, în acest interval de timp fiind făcute 4216 teste, anunţă Prefectura Timiş. Dintre cei nou confirmaţi pozitiv 84 au sub 18 ani. S-a înregistrat, din nou, un număr mare de decese: şapte.

 

Cele 567 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care şapte cadre medicale, sunt, aproape jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 241 de noi cazuri, Dumbrăviţa – 28, Lugoj – 26, Sânnicolau Mare – 20, Giroc şi Ciacova – câte 19, Sânadrei – 15, Jimbolia – 14, Moşniţa Nouă şi Săcălaz – câte 12, Banloc, Ghiroda – 9, Lenauheim – 8, Gătaia şi Teremia Mare – câte 7, Făget – 6, Peciu Nou, Periam, Racoviţa, Şag şi Topolovăţu Mare – câte 5, Coşteiu, Ghilad, Ohaba Lungă, Orţişoara şi Variaş – câte 4, Becicherecu Mic, Cărpiniş, Chevereşu Mare, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Giulvăz, Jamu Mare, Buziaş, Deta, Recaş, Parţa, Sânmihaiu Român şi Tomnatic – câte 3, Checea, Criciova, Dudeşti Vechi, Foeni, Giarmata, Jebel, Liebling, Pişchia, Remetea Mare şi Ştiuca – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Balinţ, Belinţ, Bethausen, Biled, Boldur, Bucovăţ, Cenei, Comloşu Mare, Darova, Fibiş, Giera, Iecea Mare, Mănăştiur, Margina, Nădrag şi Uivar.

În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 544, la Terapie Intensivă fiind internaţi 64 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat şapte decese asociate covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.536.

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 10,37.

Print Friendly, PDF & Email