Lucrările la prima creșă construită în Timișoara după zeci de ani, aproape finalizare

Foto: PMT

Proiectul Primăriei Municipiului Timișoara de construcție a unei noi creșe pe Calea Bogdăneștilor avansează rapid, transmite Municipalitatea. Parterul clădirii este gata în proporție de 90%, iar acum se lucrează la etajul 2, unde vor fi amenajate bucătăria, spații pentru personal și alte spații administrative și tehnice.

 

Investim 20% din bugetul de dezvoltare al Timișoarei în educație. Fiecare copil merită condiții egale de educație, încă de la început. Creșa de pe Bogdăneștilor este prima construită în ultimele decenii în Timișoara”, declară primarul Dominic Fritz. Acesta spune că Primăria mare are două creșe în lucru: una în Ciarda Roşie şi una în zona Lipovei, iar cea din zona Bucovina este în faza de proiectare.

Primăria transmite că se lucrează și la implementarea sistemelor esențiale pentru siguranța și buna funcționare a creșei: sisteme de supraveghere, anti-efracție și de protecție împotriva incendiilor. Toate aceste sisteme vor contribui la crearea unui mediu sigur pentru cei mici, oferind părinților și personalului un grad crescut de confort și încredere. Urmează efectuarea branșamentelor la rețelele de utilități: instalații de curent, apă, canalizare și gaz și achiziționarea dotărilor necesare.

Conform estimărilor, proiectul va fi gata în această vară, urmând ca deschiderea creșei să aibă loc începând cu luna septembrie. „Deși au existat anumite întârzieri și costuri suplimentare din cauza problemelor întâmpinate la fundație, după remedierea acestora, s-a lucrat în ritm susținut. Creșa este realizată la standarde ultramoderne și va fi un real beneficiu pentru comunitatea din zonă și nu numai”, spun reprezentanţii Primăriei.

Investițiile la noua creșă se ridică la aproximativ 8 milioane de lei, cu TVA inclus, din care primăria plătește 6,4 milioane de lei prin bugetul local. Co-finanțarea europeană este de 1,3 milioane de lei, cu tot cu TVA.

 

Print Friendly, PDF & Email