În 2008 izbucnea unul dintre cele mai mari scandaluri care implica fosta administraţie timişoreană, legat de amenajarea Parcului Stonehenge. Mai mulţi peisagişti şi specialişti în urbanism susţineau că acesta a fost realizat într-un mod care contrasta cu specificul zonei şi la nişte cheltuieli nejustificate. La mai bine de şase ani de la acel moment, Primăria Timişoara este obligată să acorde despăgubiri firmei care a realizat lucrarea.

Despăgubiri trecute discret în buget

Celor care au parcurs referatul aferent propunerii de hotărâre de consiliu local vizând rectificarea bugetului Primăriei Timişoara, la jumătatea anului, cu siguranţă nu le-a sărit în ochi o sumă cerută discret de Direcţia de Mediu, decât, eventual, prin destinaţia respectivilor bani. La punctul 13 din lista de obiective pe care se baza rectificarea bugetară era menţionat „referatul din 19 iunie al Direcţiei de Mediu referitor la suplimentarea bugetului cu suma de 868.620 de lei, pe capitolul 51 – Autorităţi executive, titlul 59.17 – Despăgubiri civile”.  A fost nevoie ca problema să fie luată în discuţie la ultima şedinţă de consiliu local ca să se afle că este vorba de despăgubiri pe care Primăria Timişoara trebuie să le achite în urma realizării poate unei dintre cele mai controversate investiţii din ultimii zece ani – amenajarea Parcului Uzinei.

În urma solicitărilor unor consilieri locali, Direcţia de Mediu a dat, în acest sens, nişte explicaţii mai mult decât interesante: „s–a pierdut în instanţă un proiect din 2008 la Parcul Uzinei. La proiectul de reabilitare al Parcului Uzinei Primăria Municipiului Timişoara la momentul respectiv a prevăzut penalităţi deoarece nu au fost realizate toate lucrările conform contractului. Societatea comercială ne–a înaintat un proces şi în urma unui proces a unei sentinţe definitive şi irevocabile ne–a obligat să plătim şi acele lucrări.”

Şi mai interesantă este declaraţia făcută în plen de consilierul local PNŢCD Adrian Orza, fost viceprimar. Declaraţie din care reiese că Primăria Timişoara a fost obligată să accepte această lucrare, impusă de la nivel central. „Atunci au fost tot felul de poveşti care nu au fost adevărate, dar, în fine, nu asta e important… Ideea e că noi am penalizat firma respectivă. Am fost obligaţi să lucrăm cu aceasta prin decizia unei comisii de la nivel naţional. Deci, ne–a fost impusă. Ei s–au angajat că termină, dacă ţin eu minte în 30 de zile, nu au terminat şi li s–au dat tot felul de penalităţi. Conform contractului, acum înţeleg că ne–au dat în judecată şi am pierdut. Asta e România…”

Un proiect celebru

Amenajarea de către Primăria Timişoara a Parcului Uzinei a fost una dintre lucrările cele mai controversate de amenajare a spaţiului public din municipiu, în primul rând din cauza valorii execuţiei. Preţul iniţial a fost de 1.801.946,63 de lei plus TVA, dar din cauza depăşirii termenului de execuţie stipulat în contract, acesta a fost diminuat la aproximativ 1.500.000 de lei. Pe departe, însă, investiţia care a ridicat cele mai multe discuţii a fost aşa-numitul ansamblu Stonehenge – lucrare despre care o serie de artişti plastici şi arhitecţi din Timişoara spun că nu cadrează cu zona. Acest ansamblu a ridicat, însă, suficient de mult valoarea investiţiei, pietrele în sine costând peste 300.000 de lei. Şi aceasta pentru că, potrivit unor reprezentanţi ai Direcţiei de Mediu a Primăriei Timişoara, materialele prevăzute în proiect, pentru realizarea blocurilor de piatră, nu au putut fi aduse din cariere din România. Astfel, în locul bazaltului de Apuseni au fost preferate pietrele metamorfice din Grecia, pe motiv că acestea “au paleta curcubeului şi oferă un impact vizual deosebit asupra acestui peisaj realizat prin ridicarea pietrelor la o înălţime de 3,10 – 3,20 metri şi mobilierul de jur împrejur”.

Odată cu finalizarea reabilitării acestui parc, Primăria Timişoara ţinea să spună că aduce “un plus calităţii vieţii cetăţenilor, un confort ambiental care ridică standardul de viaţă şi obligă în acelaşi timp la o atitudine activă ecologică”. Explicaţiile acestea nu au impresionat conducerea Uniunii Artiştilor Plastici Timişoara. Aceasta a declarat că proiectul nu are nimic în comun cu Timişoara şi nici cu troiţa de lângă el, cuprinsă în proiectul parcului.

„Proiectul nu se potriveşte nici cu zona, nici cu judeţul, nici cu ţara. Este o construcţie exotică, un mimetism după o altă cultură, care nu îşi găseşte locul aici. Elementul nu se potriveşte cu zona, şi întregul aspect al parcului e discutabil, în condiţiile unei vegetaţii sporadice. Şi am înţeles că şi acum, la proiectul de reabilitare a malurilor Begăi, zona respectivă nu a putut fi abordată în niciun fel, şi probabil că va rămâne exact aşa”, ne-a declarat Andrei Condoroş, preşedintele Asociaţiei Peisagiştilor din România, filiala Teritorială Vest.

Anchetă fără final

Acum patru ani, în anul 2010, stârnea vâlvă faptul că reprezentanţi ai conducerii de atunci Primăriei Timişoara erau chemaţi la DNA pentru audieri în legătură cu contractul cu societatea bucureşteană Garden Center, care a realizat la Timişoara reabilitarea Parcului Uzinei, cu celebrul „ansamblu Stonehenge”. Ancheta, conform oficialilor DNA Timişoara, era coordonată de la Bucureşti şi ar fi vizat mai multe contracte cu Primării din mai multe zone. De altfel, după audieri, reprezentanţii fostei conduceri executive a Primăriei declarau că au fost convocaţi în calitate de martori şi că nu e vizată activitatea Primăriei timişorene, ci lucrările respectivei firme.

TIMPOLIS a încercat să afle ce s-a întâmplat cu acest dosar despre care nu s-a mai pomenit nimic. Am solicitat DNA să precizeze dacă există un dosar în lucru şi care e calitatea reprezentanţilor Primăriei Timişoara în acest dosar. Răspunsul a fost surprinzător: “Persoanele la care faceţi referire în cerere (atât cele fizice, cât şi cea juridică) nu au calitatea de învinuit sau inculpat în niciun dosar penal aflat pe rolul DNA” Rămâne de văzut dacă în perioada următoare vor mai fi făcute publice date legate de această anchetă.

Cu toate acestea, mai multe instituţii de control au confirmat că există probleme ce nu pot fi neglijate în privinţa acestei lucrări. În primul rând, reprezentanţii Corpului de Control al Guvernului au confirmat că procedura de achiziţie în acest caz a fost viciată de nereguli care i se impută Municipalităţii timişorene : “Pretinsa neconcordanţă dintre perioada de execuţie a lucrării şi perioada de garanţie acordată acesteia, sesizată de Comisia de evaluare a ofertelor, nu a fost clarificată. Comisia de evaluare a Primăriei Timişoara nu şi-a exercitat rolul activ pe care trebuie să îl aibă în evaluarea ofertelor, prin solicitarea unor infor­maţii de clarificare a acestor elemente ale ofertei. Pe de altă parte, prin caietul de sarcini nu s-a impus un termen minim de execuţie ori un termen maxim al garanţiei acordate lucrărilor”, se specifica într-un raport al Corpului de Control al Guvernului de acum patru ani.

Totodată, Corpul de Control mai preciza că aprecierea Comisiei de evaluare a Primăriei Timişoara, potrivit căreia oferta contestatarilor licitaţiei ar prezenta neconformităţi cu cerinţele caietului de sarcini, nu este explicită. Oficialii Corpului de Control susţin că această Comisie de evaluare a ofertelor nu a indicat nici prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii şi nici prin raportul procedurii care sunt operaţiunile din această lucrare care prezintă elemente de neconformitate, astfel autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale, nesocotind obligaţiile sale privind respectarea principiului transparenţei.

La rândul său, Curtea de Conturi a stabilit, cu ocazia unui control făcut anul trecut la Primăria Timişoara, că valoarea de execuţie a investiţiei la Parcul Uzinei nu corespunde cu valoarea investiţiei evidenţiată în patrimoniul autorităţii locale, înregistrându-se o valoare mai mică declarată şi evidenţiată patrimonial decât valoarea executată şi achitată.

Problemele de la Parcul Uzinei nu sunt singurele legate de execuţia unor lucrări de reabilitare şi modernizare a unor parcuri sau spaţii verzi din Timişoara.

Pe lângă controversele legate de creşterea devizului Parcului Copiilor pe ultima sută de metri, şi problemele identificate ulterior de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, consilierii locali precizau că, în mod normal, costurile de proiectare în cazul unor astfel de lucrări nu ar trebui să depăşească 7% din valoarea lucrării, cu tot cu studiul de fezabilitate, cu studiul de prefezabilitate, cu proiectările aferente. Or, erau cazuri în care doar studiul de fezabilitate ajungea să reprezinte 15 – 20% din valoarea lucrării.

Discuţii legate de costurile adiacente a cauzat în Consiliul Local şi reabilitarea Parcului Doina, la care se preciza că din suma de 177.000 de euro, cât a costat reabilitarea, 20.000 de euro erau costurile de proiectare şi organizare.