Consiliul Județean Timiș a primit finanțarea pentru achiziționarea de microbuze electrice în valoare de șase milioane de euro. Autoritatea județeană a depus cererea de finanțare prin PNRR, în numele a 63 de Primării care și-au exprimat anterior interesul în acest sens.
Proiectul vizează asigurarea mobilității școlarilor către unitățile de învățământ, în special a celor din zone defavorizate din punct de vedere al transportului, pe de o parte și, pe de altă parte, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conform cerințelor Uniunii Europene.
Fondurile care vor reveni județului vor fi folosite pentru achiziția a 27 de microbuze, dintre care 24 cu 16+1 locuri și 3 microbuze cu un număr de 8+1 locuri. Departajarea comunelor care vor putea să primească noile mijloace de transport se va face în urma îndeplinirii condițiilor prevăzute în Ghidul apelului și cu respectarea unor condiții privind asigurarea exploatării mijloacelor de transport primite, anunţă oficialii administraţiei judeţene.
În perioada următoare, Consiliul Judeţean Timiş va întocmi documentația necesară organizării licitației pentru desemnarea furnizorului mijloacelor de transport.
„Această inițiativă, alături de proiectul de amenajare a unor trasee velo, confirmă eforturile noastre de a ne încadra în cerințele europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Ne dorim să creăm o rețea de transport verde în județ, rețea care să faciliteze accesul elevilor din zonele defavorizate către unitățile de învățământ”, declară președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Ultimele comentarii