Până la un punct, legea aprobată în urmă cu aproape trei ani prin care acordarea neautorizată de împrumuturi cu dobândă a fost declarată infracţiune a fost luată în băşcălie de clanurile de cămătari ai Timişoarei, care continuau să dea, fără nicio jenă, anunţuri de racolare de clienţi-victime prin aproape toate ziarele locale cu mică publicitate.

Dacă e să judecăm după dosarele penale de cămătărie care s-au succedat prin instanţele din Timiş, probabil că nici nu ar fi avut de ce să-şi facă prea multe griji. Abia anul trecut au început să apară un dosar-două pe la tribunal. Una dintre rarele cauze finalizate în Timiş după incriminarea cămătăriei, e aproape antologică, în sensul că s-au dat condamnări „onorifice” la un an de închisoare cu suspendare, ceea ce înseamnă că respectivii cămătari nu au văzut interiorul penitenciarului, decât dacă s-au dus cu pachete pe la rude şi prieteni cazaţi temporar în imobilul cu garduri înalte de pe strada Popa Şapcă.

Singura „pagubă” notabilă pentru inculpaţi a fost „restituirea sumei de 15.000 euro, bani dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii de cămătărie, şi a unui autoturism BMW, dobândit prin aceleaşi mijloace”.

Un mizilic în raport cu câştigurile pe care le obţine, pe termen scurt sau lung, o astfel de reţea. 

Instanţa a anulat şi contractele de împrumut cu garanţie imobiliară încheiate şi autentificate de către cămătari în septembrie 2012, adică după apariţia legii care interzicea cămătăria, fără să fie luaţi la întrebări cei care le-au „oficializat” aceste acte. Şi mai interesant e că instanţa a luat „măsuri asiguratorii” pentru ca respectivii cămătari, cu recuperatorii din dotare, să nu meargă să le spargă capul victimelor „denunţătoare” imediat ce ieşeau la tribunal. În sensul că instanţa le-a impus inculpaţilor, doar până la revocarea măsurii de interdicţie de părăsire a ţării, “să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme”, şi, totodată, “să nu se apropie de părţile vătămate şi de membrii familiei acestora şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect”. Ei, nu, dar recuperatorii ? Pentru că se ştie că orice reţea respectabilă de cămătari colaborează strâns cu o reţea la fel de respectabilă de recuperatori, indivizi clienţi fideli ai sălilor de forţă, pe care îi poate vedea oricine făcându-şi veacul în această perioadă pe la terasele din centru, şi dând periodic telefoane la „debitori”, ajunşi, de multe ori, în situaţia de a lua marea decizie: ajung boschetari sau „legume” la reanimare?

În fine, la acelaşi proces „unicat” de cămătărie derulat în Timiş până la urmă s-a revocat faţă de inculpaţi şi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Ceea ce înseamnă că, teoretic, toate celelalte obligaţii stipulate de instanţă nu mai sunt valabile. Poate ar fi interesant de aflat, în acest caz, ce mai fac debitorii-victime ? Care mai e viaţa lor, dacă o mai au ? Şi, oare, cu ce se mai îndeletnicesc inculpaţii din dosar ? I-a speriat oare acest proces în care nu au păţit nimic, ori şi-au reluat cu entuziasm activitatea de bază ?

Tocmai de aceea, faptul că D.I.I.C.O.T. a reuşit să destructureze săptămâna trecută una dintre reţelele „VIP” de cămătărie din Timişoara este una dintre puţinele veşti bune de care mai avem parte în ultima vreme. Măcar „mascaţii” arătaţi pe la televizor, pe la descinderi şi percheziţii să fie de natură să le mai dea un fior, sau un motiv de reflecţie la ceas de seară celor care au strâns averi fabuloase din cămătărie, ani de zile, şi nu vor să renunţe nici acum, deşi cu mari eforturi, şi cu împotrivirea făţişă şi suspectă ale unor distinşi membri din actualul Guvern, cămătăria a devenit infracţiune.