Mina Pop-Up ajunge în Iulius Town Timișoara (P)

Foto: MINA

Spectacolul imersiv Van Gogh va fi adus în premieră la Timișoara, începând cu 3 octombrie, în cadrul Mina Pop Up, ediția itinerantă a muzeului imersiv al noilor arte, Mina, prezentat de George.BCR. Peste 80 de opere create de Van Gogh, picturi, desene și schițe, au fost selectate pentru realizarea show-ului. Printre operele ce vor putea fi admirate se numără renumitele Noapte înstelată, Autoportret, Lan de grâu cu corbi, Iriși și Mâncătorii de cartofi, precum și lucrări din perioada de creație timpurie.

 

Spațiul Mina Pop-Up este un cort de 450 mp, cu proiecții 360, organizat împreună cu Iulius Town Timișoara, pe strada Piaţa Consiliul Europei, nr. 2. Mina Pop-Up va avea loc la Timișoara între 3 octombrie și 12 ianuarie 2025, perioadă în care vor fi prezentate mai multe spectacole imersive și instalații interactive.

Spectacolul Van Gogh este inspirat din scrisorile lui Van Gogh către fratele său și oferă publicului o incursiune captivantă în operele celebrului artist olandez. Citatele selecționate din corespondența lui Van Gogh aduc o notă personală și profundă în narațiune, făcând experiența și mai intimă și emoționantă.

Această expoziție imersivă, creată de studioul multi-premiat Les Ateliers Nomad, cu muzica originală semnată de Alexei Țurcan, nu este doar o prezentare digitală a lucrărilor de artă ale lui Van Gogh, ci o călătorie interactivă și emoționantă în universul său creativ. Utilizând tehnologia de ultimă generație și proiecțiile impresionante, producția îmbină arta cu inovația pentru a aduce la viață celebrele opere ale lui Vincent Van Gogh.

Foto: MINA

Până acum, spectacolul a fost văzut și apreciat de un public numeros, format din peste 100.000 de copii și adulți. „Suntem extrem de mândri că spectacolul «Van Gogh» a fost atât de bine primit de către publicul nostru, atât la București, cât și la Cluj și Iași. În special, ne bucură numărul mare de copii cărora reușim să le stârnim interesul pentru un produs cultural și educativ. Acesta este și unul dintre motivele principale pentru care am decis să extindem granițele muzeului și să lansăm o ediție itinerantă în țară, pentru a aduce această formă inovatoare de educație cât mai aproape de cât mai mulți oameni”, spun fondatorii MINA.

Spectacolul Van Gogh are o durată de 20 de minute și va fi inclus într-un program ce va cuprinde încă alte două spectacole, care vor fi anunțate în curând. Biletul pentru adulți costă 45 de lei, iar cel pentru copii 35 de lei. Biletele sunt disponibile pentru achiziționare pe site-ul Mina, iar pentru mai multe informații și detalii despre programare, vă invităm să vizitați site-ul muzeului.

 

Mina Pop Up a fost găzduit de Palas Campus Iași, Iulius Mall Cluj și urmează să ajungă la Iulius Town Timișoara, centrele de shopping, office și entertainment dezvoltate de compania Iulius în cele trei orașe.

Print Friendly, PDF & Email