În această săptămână, la Iulius Town va avea loc un spectacol automobilistic cu mulţi cai putere. Piloţi precum Mihai Leu şi Vali Porcișteanu vor concura în cadrul Campionatului Național de Super Rally, pe un traseu spectaculos în jurul ansamblului mixed-use.
Pentru o bună desfășurare a evenimentului, începând de vineri, 9 august, ora 22, și până sâmbătă, ora 16, traficul auto în zona Iulius Town se va efectua pe rute alternative. Clienţii vor avea acces dinspre Calea Aradului (pe lângă clădirea UBC 1) înspre parcările VIP UBC 3 Parking, Iulius Gardens Parking, Multilevel Parking şi Iulius Mall Parking (sub Hipermarketul Auchan), dar și de pe Calea Sever Bocu (intrarea de lângă benzinăria Lukoil) înspre Iulius Mall Parking.
Cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Super Rally are loc, în acest final de săptămână la Timişoara. Fanii automobilismului şi curioşii sunt așteptați, în Iulius Town, să se bucure de un spectacol cu motoare turate, viteză şi adevărate demonstraţii de măiestrie în arta pilotajului. Vineri, de la ora 19, în Parcarea VIP UBC 0, va avea loc Startul festiv, când vor fi prezentate echipajele care vor concura.
Sâmbătă, de la ora 9, vor avea loc manșele de recunoașteri și antrenament. Competiția va începe de la ora 13. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeași zi, în parcarea VIP UBC 0 din Iulius Town Timișoara, începând cu ora 15.
Printre participanții la Campionatul Național de Super Rally se numără și nume consacrate ale motorsportului românesc: Mihai Leu, Costel Cășuneanu, Vali Porcișteanu, Leo Borlovan (câștigătorul ediției din 2023), precum și timișorenii Radu Benea și fiul său, Nicolas Benea.
Pentru o bună desfășurare a evenimentului, începând de vineri, 9 august, de la orele 22, și până sâmbătă, 10 august, orele 16, traficul va fi restricţionat pe străzile din jurul complexului. Cei care doresc să vină cu maşina la mall, pot accesa parcările VIP UBC 3 Parking, Iulius Gardens Parking, Multilevel Parking şi Iulius Mall Parking (sub Hipermarketul Auchan) de pe Calea Aradului şi Calea Sever Bocu. După ce Campionatul Național de Super Rally se va încheia, traficul va reveni la normal.
Ultimele comentarii