Angajații United Business Center (UBC) din Iulius Town au adus zâmbete pe chipurile a 335 de copii din medii defavorizate din proximitatea Timișoarei, pentru că bradul de Crăciun care îndeplinește dorințe a fost împodobit și în acest an. Scrisorile copiilor mai puțin norocoși au ajuns la cei din UBC, iar ei l-au ajutat pe Moș Crăciun să le ducă daruri.
Pentru 335 de copii din câteva centre de plasament din Timiş – Casa Olarului Timișoara, Fundația Umanitară Chosen, Asociația Creștină For Help Timișoara, Casa de tip familial „Sfântul Mihail” Săcălaz, Casa de tip familial „Andrei”, Centrul de Primire în Regim de Urgență Timișoara, Centrul „Ioana Antida” Lugoj, Centrul de plasament Lugoj, Centrul de plasament Nadrag, Centrul de plasament Găvojdia – și pentru copii din familii cu dificultăți financiare din comunele Tomești, Pietroasa, Curtea, Făget și Timișoara Moș Crăciun a ajuns mai devreme și le-a adus pe lângă cadourile dorite și un strop de fericire, în preajma sărbătorilor.
Și anul acesta, spiridușii au fost angajații de clădirile de birouri din ansamblul mixt Iulius Town, care au primit scrisorile cu gândurile celor mici și le-au îndeplinit dorințele. Comunitatea din UBC s-a mobilizat și a trimis către cei mici hăinuțe de iarnă, mingi de fotbal, păpuși, role, mașinuțe, jocuri educative și cărți. Copiii nu au uitat să îi amintească Moșului că au fost cuminți în acest an.
Campania „Bradul dorințelor” a fost organizată de United Business Center împreună cu Asociația Action for People.
Ultimele comentarii