Evenimente pentru comemorarea a 34 de ani de la Revoluția din 1989

Foto: Constantin Duma

Întreaga perioadă stă sub semnul comemorării Revoluției Române din 1989, a cărei flacără s-a aprins la Timișoara. Instituțiile de cultură din subordinea Primăriei Municipiului Timișoara, Casa de Cultură, Filarmonica Banatul, Centrul de Proiecte și asociațiile de revoluționari, instituții de învățământ, alți actori sociali au colaborat la pregătirea unui program bogat pentru a marca acest moment istoric deosebit.

 

Sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 15, în Sala Capitol, a Filarmonicii Banatul, va avea loc Ședința festivă a Consiliului Local, la care vor lua parte reprezentanții asociațiilor de revoluționari, ai instituțiilor publice, oficialități şi consilieri locali.

În aceeași zi, la Filarmonica Banatul va avea loc un concert vocal-simfonic extraordinar, Recviem In memoriam, dedicat victimelor comunismului, realizat prin colaborarea a şapte compozitori din Polonia, Cehia,  Slovacia, Germania, Ungaria Bulgaria, România. Spectacolul va fi prefațat de dialogul pe tema „In memoriam. Laborator de idei și sunete”, la care sunt invitați Neculai Constantin-Munteanu și Emil Hurezeanu, voci ale fostului Radio Europa Liberă.

Elevii de gimnaziu și liceu participă la concursul de istorie Remember 89 – momente, locuri, oameni, fapte, iar liceenilor le este dedicat concursul de arte vizuale cu tema 34 de ani de la Revoluția română, comemorată de elevii Timișoarei. Tot tinerilor li se adresează concursul interactiv, de tip „treasure hunt”, Circuit 89.

Vor fi şi o lansare a unui noi număr din revista Memoria 1989 şi o lansare de carte, Adio Ceauşescu. Trei tineri din Romagna dincolo de Cortina de Fie”, de Andrea Riceputi și Maurizio Paganelli.

La Memorialul Revoluției va putea fi văzută expoziţia Gulag, realizată de Platforma pentru Memorie și Conștiință Europeană. Tot aici va rula filmul Dittatura Last Minute – Aventurile unor italieni în Est. Spațiul găzduiește și expoziţia Timișoara văzută prin alți ochi, dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere.

Pe podul de la Maria, vor fi expuse fotografii din zilele Revoluției, semnate de Constantin Duma.

Şi în acest an vor fi aprinse „candelele nemuririi” în Piața Victoriei, iar la Biserica Martirilor se va oficia Sfânta Liturghie cu priveghere. În 17 decembrie, zi de doliu la Timişoara, vor avea loc depuneri de coroane, slujbe religioase și un parastas în memoria victimelor Revoluției.

La Cinema Timiș vor rula: pelicula Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, scurt metraje și filme documentare despre Revoluție. Spectacolul de teatru ieri ŞI astăzi și lansarea volumului Revoluția sufletelor noastre, de Radu Reja, vor fi găzduite de Sala Lira.

Pe 20 decembrie, la ora 12, sirenele vor marca dobândirea, de către Timișoara, a statutului de oraș liber de comunism, iar de la 18, în Piața Victoriei, suntem împreună la Rock for Revolution.

Până în 7 ianuarie, la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica, poate fi vizitată expoziția Istorii din ‘89 în benzi desenate, primul album de benzi desenate despre evenimentele din decembrie 1989 publicat în România.

Programul detaliat al evenimentelor poate fi accesat la acest link.

EVENIMENTE DEDICATE COMEMORĂRII REVOLUȚIEI DIN DECEMBRIE 1989

 

 

Serviciul Comunicare

 

Print Friendly, PDF & Email