Consiliul Local Timişoara a aprobat, în ultima ședință în plen, noul Regulament privind implementarea Bugetului Participativ în municipiul Timișoara pe anul 2023. Acesta presupune consultarea cetăţenilor şi transferul către aceștia a responsabilităţii decizionale în ceea ce privește propunerea, alegerea și finanțarea a până la 15 proiecte pe an, pentru o sumă totală de aproximativ 4,2 milioane de lei, anunţă Municipalitatea.
Primăria Timişoara a lansat apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ, aceasta fiind prima etapă prevăzută în calendarul campaniei „Timișoara decide!” – 2023.
Această Comisie monitorizează desfăşurarea campaniei și respectarea obiectivelor și principiilor acesteia, verifică eligibilitatea propunerilor de proiecte primite, coordonează, împreună cu specialiști din primărie, analiza tehnică, juridică și financiară a propunerilor de proiecte eligibile, anunță public proiectele care vor intra în etapa de votare, precum și proiectele câștigătoare, centralizează și publică informațiile privind implementarea acestora și evaluează campania.
Rolul partenerilor locali (organizații neguvernamentale active în zonă, școli, alte instituții etc.) este de a asigura un grad mai mare de incluziune și diseminare în cadrul comunității prin promovarea campaniei mai ales în mediul fizic, organizarea și facilitarea a 2-3 întâlniri în cartiere cu cetățeni interesați să depună propuneri în cadrul campaniei. Scopul este ca mesajul campaniei să ajungă cu precădere la cetățenii neconectați digital din zonele Plopi-Kuncz, Freidorf, Steaua-Fratelia, Ronaț, dar și la alte grupuri mai puțin reprezentate la nivelul administrației locale (de ex. persoane vârstnice, persoane cu dizabilități).
Campania „Timișoara decide!” – 2023 se va desfășura în șapte etape. În paralel cu apelurile lansate pentru parteneri și membri ai comisiei, are loc etapa de promovare a depunerii de proiecte de către cetățeni. Perioada de depunere a proiectelor va fi comunicată în momentul lansării acesteia. După colectarea și verificarea proiectelor cu privire la eligibilitate, etapă care se va desfășura, orientativ, până la mijlocul lunii mai, urmează analizarea celor eligibile și publicarea listei celor care vor intra în procesul de votare. Votarea proiectelor se va desfășura în perioada iunie-iulie.
Campania „Timișoara decide!” este o inițiativă a Primăriei Timișoara, prin care se urmăreşte identificarea proiectelor de interes local iniţiate de cetăţeni şi care pot fi asumate de Primăria Municipiului Timişoara, fiind un pas important în implementarea procesului complex de Guvernare Deschisă. La prima ediție a campaniei, organizată anul trecut, s-au înscris 113 proiecte, pentru care s-au înregistrat 19.258 de voturi eligibile, calificând Timișoara pe primul loc la nivel național în topul popularității campaniei de bugetare participativă în ceea ce privește numărul de propuneri transmise de către cetățeni și numărul de voturi înregistrate.
Regulamentul privind implementarea Bugetului Participativ în municipiul Timișoara, pe anul 2023, poate fi consultat la acest link.
Ultimele comentarii