Deschiderea oficială a programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, care va avea loc pe 17-19 februarie, intră cu pași repezi în atmosfera de sărbătoare culturală alături de nume remarcabile ale scenei de teatru, film și muzică din Timișoara și întreaga țară, transmite Centru de Proiecte Timişoara.
Regia spectacolului de deschidere este realizată de regizorul Bobi Pricop, colaborator al celor mai importante teatre din România. Acesta propune formule artistice inovatoare la festivaluri internaționale, spectacolele sale sunt multipremiate, iar în 2017 a figurat pe lista candidaților la Premiul Europa pentru Teatru – Realități teatrale.
Gazdele evenimentului sunt actrițele timișorence Christine Cizmaş și Ioana Bugarin. Christine Cizmaş, membră fondatoare a teatrului „Auăleu – Teatru de Garaj şi Curte”, a participat în repetate rânduri la turnee și festivaluri de mare însemnătate alături de trupa Teatrului German din Timișoara, iar Ioana Bugarin este actriță în echipa Teatrului Odeon și a dar joacă şi în filme.
În weekend-ul de deschidere vor urca pe scenă Implant Pentru Refuz, o trupă cu peste 26 de ani de existență, alături de invitații speciali Adrian Despot, vocal al trupei Vița de Vie, și Dan Byron, membru al trupei byron.
O premieră este colaborarea pe scenă dintre Implant Pentru refuz și Alyona Alyona, o artistă din Ucraina. În anul de debut al carierei sale, în 2019, a devenit câștigătoarea Premiului internațional de muzică al Festivalului Reeperbahn pentru cel mai promițător talent muzical emergent, iar în 2021 a primit Premiul Music Moves Europe Talent și Premiul Publicului la ESNS, Olanda. În 2022, Alyona era deja membră a juriului la Music Moves Europe Awards, iar revista Forbes Magazine a menționat-o în categoria „30 de muzicieni sub 30 de ani”.
Sărbătoarea din Piaţa Unirii va continua cu Muaré Experience, un spectacol care îmbină concertul rock al celor de la Duchamp Pilot, acompaniați de cunoscutul chitarist timișorean Horea Silvio Crișovan, cu un show de acrobații aeriene al companiei spaniole Voalá Project. De asemenea, Taraf de Caliu vor concerta alături de clarinetistul bulgar Filip Simeonov, țambalistul Alexei Ciobanu, de la Ansamblul Folcloric „Timișul”, și formația Impex.
Compozitorul suedezo-britanic Jay-Jay Johanson va susține un concert în sala Palatului Culturii pe data de 18 februarie și o va avea în deschidere pe Emaa, o tânără artistă originară din Lugoj care a scris muzică alături de artiști precum The Motans.
Nu în ultimul rând, pe scenă va urca şi compozitorul și pianistul român Andrei Irimia, acompaniat de Abel Chircă, violonist în cadrul Orchestrei Filarmonicii Banatul Timișoara.
Programul complet al weekendului de Deschidere Timișoara 2023 poate fi văzut accesând acest link.
Deschiderea Timișoara 2023 este un program finanțat de Primăria Timișoara, coordonat și organizat de Centrul de Proiecte Timișoara. Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 este finanțat de către Municipiul Timișoara, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș.
Ultimele comentarii