440 de persoane se află în carantină în Timiș, în acest moment, iar 76 au intrat în izolare, se arată într-un comunicat al Prefecturii Timiş. Totodată, în județ sunt active zece focare care află în supraveghere epidemiologică.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, numărul total de persoane confirmate cu virusul Covid-19 a ajuns la 1.233, dintre acestea 142 fiind cadre medicale. 42 de persoane au fost confirmate pozitiv în ultimele 24 de ore, în urma a 1.784 de teste.
Numărul total al pacienţilor Covid internaţi în spitale din Timiş a ajuns la 174, dintre care nouă sunt la Terapie Intensivă. În acelaşi interval de timp, în judeţ s-au înregistrat două decese cauzate de Covid-19, ceea ce ridică numărul total la 73.
440 de persoane se află în carantină, în acest moment, iar 76 au intrat în izolare. Totodată, în ultimele 24 de ore DSP Timiş a finalizat 24 de anchete epidemiologice, fiind în curs de desfăşurare 17.
DSP Timiș precizează că, în acest moment, în județ sunt active zece focare care află în supraveghere epidemiologică:
- Unitatea de procesare a cărnii Smithfield Timişoara – 215 cazuri confirmate;
- Centru privat de îngrijiri paliative Oncohelp Timișoara – zece cazuri confirmate;
- Maternitatea „Odobescu” a Spitalului Municipal Timişoara – 4 cazuri confirmate;
- Spitalul privat Premiere, din Timişoara – şase cazuri confirmate;
- Spitalul de Psihiatrie Gătaia –12 cazuri confirmate;
- Zoppas Sânnicolau Mare – 3 cazuri confirmate;
- Honeywell Lugoj – 5 cazuri confirmate;
- Centru pentru îngrijirea minorilor – 3 cazuri confirmate;
- Gottlob – 11 cazuri confirmate;
- Făget – 55 de cazuri confirmate, dintre care, două decese.
Prefectura Timiş le solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța și măsurile de igienă stabilite de către specialiști: „Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.”
Ultimele comentarii