Peste 1.400 de hectare de teren din vestul ţării sunt contaminate industrial, chimic sau chiar radioactiv, şi pe o bună parte din acest pământ se face agricultură intensivă. Teoretic, există o strategie de decontaminare. Practic, nu se face.

Bani care aşteaptă să fie folosiţi

Deputatul PMP de Timiş Cornel Sămărtinean a readus, recent, în atenţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor problema suprafeţelor mari de teren contaminate, inclusiv din Timiş, şi a lipsei măsurilor efective de decontaminare.

În interpelarea transmisă parlamentarul timişean arată că astfel de situri nu doar că produc dereglări imense în sol, dar au şi un efect negativ asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor aflaţi în imediata lor apropiere.

Deşi, în acest moment în România există o strategie de acţiune, sunt extrem de costisitoare atât remedierea, cât şi acţiunile de investigare care trebuie făcute asupra fiecărui sit contaminat sau cu potenţial de contaminare. Această strategie este definită pe diferite perioade, respectiv până în 2020 trebuie rezolvată urgent problema siturilor contaminate, iar până în 2050 ar urma să fie rezolvate problemele legate de siturile cu potenţial de contaminare.

„Termenul de reglementare a problemelor este extrem de lung, perioadă în care aceste situri vor continua să aducă prejudicii mediului înconjurător şi calităţii vieţii oamenilor. Comisia Europeană deţine pârghii de ajutorare a statelor care se află în astfel de situaţii, astfel că România ar trebui să beneficieze de aceste pârghii şi de sprijinul instituţiilor europene abilitate”, spune Cornel Sămărtinean.

Oficialii ministeriali i-au transmis, zilele trecute, că elaborarea de către autorităţile române a unui document strategic pentru selectarea proiectelor destinate remedierii siturilor contaminate istoric, respectiv platformele industriale dezafectate, a fost prevăzută în Programul Operaţional Infrastructură Mare POIM 2014 -2020.

Teoretic, există un buget comun de peste 425 de milioane de euro pentru măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizare a calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric.

Practic – în Timiş cel puţin –, lipsesc proiectele serioase de decontaminare, deşi vestul ţării suferă de pe urma contaminării lăsate de industrializarea forţată din anii comunismului. Şi, fără implicarea autorităţilor locale, e greu de crezut că se va mişca ceva pe acest segment, pentru că nu vor veni finanţatorii să vadă ce trebuie decontaminat în Timiş, fără o minimă implicare şi iniţiativă din partea primăriilor în raza cărora sunt siturile decontaminate, dar şi a Consiliului Judeţean.

Şapte situri în evidenţe în Timiş, două „contaminate” corespunzător

De anul trecut, la insistenţele UE, România a elaborat o Strategie naţională şi un plan naţional pentru gestionarea siturilor contaminate. Conform acestui document, în Timiş sunt şapte zone contaminate industrial despre care nu se ştie mare lucru, cu privire la potenţial, şi întinderea poluării, şi încă două „contaminate corespunzător”, conform formulării oficiale, adică unde se ştie cât de cât ce şi cât s-a infestat.

Potrivit unui document ceva mai vechi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, pe zona Vest Timişoara ar fi în evidenţă 129 de situri contaminate, pe o suprafaţă de 1.431 de hectare.

Evident că, din această suprafaţă uriaşă, o bună parte din teren este folosit pentru agricultură, ţinând cont de potenţial productiv bun al solurilor agricole din vestul ţării. „În astfel de situaţii, în care se face agricultură pe astfel de situri contaminate, 100% şi producţia este contaminată. În mod normal, ar trebui pus un strat gros de argilă, peste care ar trebui aşternut un alt strat de pământ gras, pe care să se cultive apoi floarea soarelui sau tutun. În realitate, eu nu am văzut astfel de decontaminări în vestul ţării. Deci ne putem întreba ce mâncăm, de fapt. Cum ne putem întreba şi ce fumează românii, ţinând cont că România încă este mare importatoare de tutun contaminat cu plutoniu din foste ţări din blocul sovietic”, spune inginerul timişean Mircea Goloşie.

Strategia elaborată anul trecut de Guvern menţionează că pentru decontaminare rămâne suveran principiul „Poluatorul plăteşte”. Problema este însă foarte complicată în cazul unor situri contaminate care, după privatizarea din anii 90, au rămas părăsite şi dezafectate, în unele cazuri fiind imposibil să se mai găsească proprietarul iniţial, primul cumpărător care, în caietul de sarcini, la cumpărare, ar fi trebuit, cel puţin, teoretic, să-şi asume şi obligaţia decontaminării.

Oficial cel puţin, există câteva zone cunoscute, în care ar trebui să se acţioneze prioritar în judeţ. La Şandra, de exemplu, unde sunt zone de extracţie de petrol, un studiu al Consiliului Judeţean Timiş menţionează depăşiri ale pragului de intervenţie pentru hidrocarburi petrol, fiind stabilite o serie de obligaţii de decontaminare în 2008, la abandonarea sondelor în cauză.

În Timişoara este în evidenţe platforma Solventul, de pe strada Gării, aici „contaminarea solului fiind dovedită analitic”, şi fiind concentraţii nepermis de mari de zinc, plumb sau nichel în sol, pe o suprafaţă de peste 430.000 de metri pătraţi.

Situaţia nu e mai bună nici pe platforma Solventul, de la Margina, unde e vorba de metale grele, ape acide, şi contaminări în urma unor pierderi accidentale de substanţe periculoase.

În Parcul de extracţie Călacea mai există un sit contaminat luat în evidenţe, şi contaminate rămân şi fostele gropi de gunoi de la Parţa, Lugoj, Făget şi Buziaş.

O problemă generalizată

Conform ultimei inventarieri făcute la nivel naţional, Ministerul Mediului susţine că în România există 1.183 de situri potenţial contaminate în urma unor activităţi economice cu grad mare de poluare.

Într-un raport publicat în urmă cu câteva luni, Curtea de Conturi dă peste cap aceste date oficiale şi spune că nu se ştie nimic sigur, că lipsesc şi strategiile şi reglementările legislative, lucru care s-a văzut în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei acestor situri.

Astfel, pe plan local, în cazul unor situri precum cel de la Solventul, marea problemă legată de decontaminare este că operaţiunile respective îi sunt impuse societăţii gestionare a sitului care este în insolvenţă. În aceste cazuri intervine un vid de competenţe şi finanţare, iar singura soluţie ar fi fost finanţările europene. Organizarea instituţională a făcut, însă, ca şi în Timiş astfel de proiecte să nu existe şi vina să nu poată fi identificată doar la nivel local.

Reprezentanţii Curţii de Conturi spun că în anul 2011 a fost organizată prima sesiune de depunere proiecte privind remedierea siturilor contaminate, care s-a soldat cu un eşec. Şi asta pentru că, la acea dată, nu era finalizat cadrul care reglementează activităţile de declarare a zonelor poluate ca situri contaminate şi de refacere a mediului geologic  al siturilor contaminate. “Lipsa capacităţii instituţionale, dar şi incoerenţa decizională manifestată la nivelul factorilor responsabili de activitatea de gestionare a siturilor contaminate din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, care nu au reuşit finalizarea cadrului normativ specific timp de şapte ani (2007 – 2014), s-a concretizat în elaborarea şi aprobarea unui Ghid de finanţare inaplicabil”, afirmă oficialii Curţii de Conturi.

Aceştia mai spun că identificarea siturilor contaminate a fost realizată pe baza… unor chestionare completate de operatorii economici sau deţinătorii de teren. Ca urmare a lipsei unor instrucţiuni sau a unui ghid metodologic de completare a chestionarelor, a lipsei unor date şi informaţii necesare identificării şi caracterizării, într-o manieră acceptabilă, a unui sit, identificarea preliminară a siturilor contaminate pe baza chestionarelor completate de operatorii economici sau deţinătorii de teren, nu a corespuns aşteptărilor.

Inspectorii Curţii de Conturi susţin că, întrucât nici sensul expresiilor sit contaminat istoric şi sit contaminat nu au fost definiţi în legislaţie, “declararea unui sit contaminat pe baza unor date şi informaţii neunitare şi neconforme este un demers care poate avea implicaţii socio-economice deosebit de semnificative, şi nu în ultimul rând, poate determina alocări inutile de resurse financiare pentru acţiuni de remediere. Astfel, s-a concluzionat faptul că Ministerul Mediului nu deţine suficiente date şi informaţii referitoare la siturile contaminate”.

Aceiaşi auditori mai spun că, şi în Banat, întrucât lista siturilor contaminate istoric, orfane, abandonate, şi lista siturilor contaminate actual nu au fost aprobate, nu au fost întreprinse demersuri în vederea înregistrării în documentele cadastrale, de către autorităţile administraţiei publice locale, a restricţiilor de utilizare a terenului pe care era localizat situl contaminat, fapt ce a determinat riscul nerealizării sistemelor de bariere fizice şi de avertizare pentru aplicarea regimului de restricţie. Ca atare, lipsesc proiectele de amploare concentrate pe decontaminare în Timiş.