Două dintre atracţiile turistice ale Banatului care, din cauza lipsei promovării, rămân neştiute, sunt zona de vulcani noroioşi, de la Seceani şi Fibiş şi craterul vulcanic de la Lucareţ. Conform unui profesor de la Catedra de Geografie a Universităţii de Vest, aceste zone ar putea deveni, fără investiţii prea mari, nuclee turistice care ar combina explorarea cu observarea faunei şi diverse forme de agrement. Deocamdată, însă, nimic nu pare însă să treacă de stadiul de proiect.

Vulcanii noroioşi similari celor din Buzău

Dacă în alte zone vulcanii noroioşi au fost cât de cât promovaţi şi integraţi în circuitul turistic, cei din Timiş rămân cvasi-necunoscuţi. Şi, totuşi, aceştia bolborosesc de zeci de ani pe o păşune dintre satele Seceani şi Fibiş, la care se poate ajunge doar pe un drum agricol, care devine inaccesibil dacă plouă.    Pe timp de ploaie, zona, care arată ca un crater, se umple cu apă, iar priveliştea devine spectaculoasă. Bătrânii din Seceani şi Fibiş încă mai vin aici pentru a-şi alina durerile reumatice, băgând picioarele în apa care bolboroseşte. Deşi apa şi noroiul par să fiarbă, motiv pentru care locul a fost botezat de săteni „la forocici”, temperatura apei este scăzută, explicaţia ştiinţifică fiind că în partea estică a localităţii Seceani, toate văile converg către pârâul Măgheruş, care şi-a fixat cursul pe o linie tectonică, fapt ce a dus la apariţia unui şir de izvoare mineralizate şi a câtorva vulcani noroioşi a căror activitate se datorează puternicilor curenţi de gaze reci din interiorul pământului. Unii localnici iau şi acum apă din zonă, pe care o beau după ce se lasă depunerile, susţinând că e mai bună ca oricare apă minerală din comerţ. Totuşi, gazele emanate de bălţile vulcanilor noroişi pot provoca ameţeli celor sensibili şi, conform spuselor unor ciobani din zonă, pe lângă bălţi au fost găsite şi păsări moarte şi chiar miei răpuşi de gazele ieşit din pământ.

Zona de bălţi pline de bulbuci este, însă, înconjurată de„suveniruri” care arată că turişti sau localnici au trecut pe acolo: sticle de plastic, cutii goale de bere şi ambalaje.

Zona ar putea avea, pe lângă potenţialul turistic, şi unul balneoclimateric, dacă ar fi amenajată cu o investiţie minimă. Culmea este că, până acum, nimeni nu a avut curiozitatea, interesul sau resursele să facă o analiză a apei din aceşti vulcani noroioşi. Poate că rezultatele unor analize de acest gen ar scoate la iveală faptul că zona ar avea un potenţial balnear valoros, caz în care ar fi păcat să rămână nevalorificată.

Mai ales că este fenomen unic din Câmpia Banatului, şi ar merita să aibă măcar statutul de arie protejată, eventual valorificată turistic. Modelul ei ar putea fi zona cu vulcani noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici (la 12 kilometri de Berca, în apropierea Buzăului), care constituie una dintre cele mai interesante rezervaţii mixte (geologică şi botanică) din România, întinsă pe mai mult de 30 de hectare. Şi aceasta pentru că acest fenomen natural spectaculos este rar întâlnit în lume. Turiştii care vizitează locul rămân impresionaţi de peisajul ciudat, selenar, pe care îl formează numeroşii vulcani în miniatură, prin craterele cărora gazele din adâncuri aduc noroi sub forma unei paste fluide de culoare alb-gri sau brun-cenuşie, iar în jurul vulcanilor se dezvoltă o vegetaţie care s-a adaptat la salinitatea ridicată.

Deşi vulcanii de Banat nu sunt pe măsura celor de la Buzău, unde peisajul este cu adevărat impresionant, fraţii mai mici ai Pâclelor Mici şi Mari funcţionează cam pe acelaşi principiu. Iar „bolboroseala” din Câmpia de Vest ar putea deveni una dintre atracţiile turistice ale României, aşa cum sunt Vulcanii Noroioşi de la Buzău, remarcaţi pentru prima dată de către francezul H.Cognand în anul 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere în zonă.

Însă, chiar dacă vulcanii noroioşi din Timiş nu sunt la fel de spectaculoşi, zona ar merita mai multă atenţie, pentru a nu rămâne la stadiul de simplă curiozitate locală. Abia în ultimii ani vulcanii noroioşi de la Seceani au intrat în programele de studiu ale unor geologi, care vin să-i studieze anual. Autorităţile locale spun că trebuie să se aştepte mai întâi verdictul specialiştilor cu privire la modul în care pot fi puşi în valoare. De altfel, în acest caz, pârghiile autorităţii locale sunt restrânse, pentru că vulcanii noroioşi sunt situaţi pe un teren privat, al cărui statut nu poate fi reevaluat fără o documentaţie de specialitate solidă. O eventuală expropriere ar putea fi realizată doar în varianta în care ar exista certitudinea că zona este cu adevărat valoroasă şi ar putea căpăta statutul de zonă protejată. Perspective de dezvoltare există, mai ales că zona se află la doar patru kilometri de o descărcare a autostrăzii Arad-Timişoara.

Un fenomen rar

Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioşi. În Europa, pe continent, sunt foarte puţini vulcani noroioşi,  mai mulţi există însă sub mări, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroioşi din apele Norvegiei, cei din mările Caspică şi Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia şi insula Trinidad, din Caraibe.

O erupţie actuală foarte gravă a unui vulcan noroios avut loc la 29 mai 2006 în estul insulei Java (Indonezia) în localitatea Sidoarjo, situată la 20 de kilometri sud de importantul oraş Surabaya. Erupţia s-a intensificat cu timpul, ajungând în noiembrie 2006 până la 125.000 de metri cubi de noroi pe zi. Nămolul a acoperit 440 de hectare şi a inundat patru sate, case, drumuri, orezării, şi 24.000 de oameni au fost evacuaţi, 14 pierzându-şi viaţa. În 2008, acesta a fost considerat a fi cel mai mare vulcan noroios din lume. Un studiu al unor geologi indonezieni a prezis că erupţia va continua timp de circa zece ani, iar altele mai recente estimează că va dura peste 20 de ani.

Specialist în geografie fizică: „E un potenţial care trebuie pus în valoare”

Prof. univ. dr. Petru Urdea, de la Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest consideră că vulcanii noroioşi, precum şi fostele cratere vulcanice ar putea fi exploataţi în pachete complexe de turism. „Orice element de acest gen poate fi exploatat din punct de vedere turistic. Alţii au un potenţial mult mai slab, şi şi-l pun în valoare. Noi avem şi ape termale, şi ape minerale, şi vulcani noroişi, şi nu ştim să-i valorificăm. Se pot face pachete de turism care să cuprindă formele geologice inedite, observarea faunei din zone, turism cinegetic şi aşa mai departe. Cu siguranţă, ar exista interes pentru acest gen de turism”, spune Petru Urdea.

„Piatra roşie”, vulcanul neştiut

La fel de puţine se ştiu şi despre o altă atracţie de acelaşi gen din Timiş – vulcanul de la Piatra Roşie. Aceasta, deşi zona nu este departe de Timişoara, fostul vulcan aflându-se pe drumul ce duce de la Topolovăţ spre satul Lucareţ.

Geologii au stabilit că în locul numit de localnici „Piatra roşie”, în urmă cu circa un milion de ani, a curs lavă vulcanică provenită de la un vulcan aflat la câţiva kilometri depărtare, în apropierea actualei localităţi Şanoviţa. Vulcanul a erupt în trei faze, pe care geologii le-au identificat după modul în care s-au format straturile de rocă. În afară de faptul că vulcanul de la Şanoviţa este o curiozitate geologică în Câmpia de Vest, erupţiile acestuia au dus la formarea unor peisaje spectaculoase, cu coloanele roşii, de bazalt, înalte de câţiva metri. Peisajul este unic, mai ales că, printre fisurile coloanelor de bazalt roşu şi-au făcut cuiburi tot felul de păsări. Totuşi, în ciuda frumuseţii sale, zona nu se află în niciun ghid turistic.

Coloanele de la Lucareţ au fost descoperite în cei 40 de ani în care s-a exploatat bazaltul, decopertându-se pământul de deasupra. Culoarea roşie este dată de concentraţia mare de fier, care există în lava vulcanică. Rocile bazaltice exploatate prin cariera deschisă, în urmă cu foarte mulţi ani, în craterul vulcanului, au contribuit la dezvoltarea sistemului de căi de comunicaţie din regiune.   

Vulcanul de la Şanoviţa este unul „tânăr”, format în cuaternar. Conform geologilor, erupţiile au fost lente, fără explozie, iar lava a ajuns, pe axa est-vest, la distanţe de 15 kilometri. Erupţiile au schimbat şi două cursuri de apă locale, Chizdia şi Miniş, care vin din Dealurile Lipovei. Cei doi afluenţi ai Begăi fac o buclă ce ocoleşte vulcanul.

Deşi este o curiozitate, vulcanul de la Şanoviţa nu e singurul din zonă. O formaţiune similară, de aceeaşi vârstă, se află între Gătaia şi Şemlacu Mare, în zona numită Dealul Şumigului, unde se găseşte, de asemenea, conul unul vulcan stins. Acesta este format din roci bazaltice, erupte în neozoic, iar pe coastele sale se cultivă viţa de vie.