Iniţiativa “weekend-uri fără supermarketuri” are puţine şanse la Timişoara

Pieţele volante sunt văzute ca o soluţie mai bună de a ajuta producătorii autohtoni

supermarket1Deşi iniţiativa de închidere a supermarketurilor la sfârşit de săptămână, pentru a stimula consumatorii să se reprofileze pe cumpărături făcute în pieţele agroalimentare, de la producători autohtoni, ar fi putut fi implementată prin hotărâre de Consiliu Local, conducerea Primăriei Timişoara respinge o asemenea variantă. Considerând-o exagerată, neconcurenţială şi ineficientă.

 

Cum îşi propun doi parlamentari să revitalizeze comerţul tradiţional?

Unul dintre cele mai dezbătute proiecte legislative din ultimul timp este cel al deputaţilor PNL Nini Săpunaru şi Tinel Gheorghe, care propun ca hipermagazinele să fie închise duminica şi de sărbătorile legale, apreciind că, astfel, se revitalizează comerţul tradiţional, iar consumatorul va petrece duminica în familie şi făcând mişcare în aer liber.   

Cei doi deputaţi liberali precizează în expunerea de motive că, pe plan european, a fost semnalată, în ultima vreme, o evoluţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte abuzurile exercitate de supermarketuri, iar în aceste condiţii, unele ţări din UE au fost nevoite să propună măsuri adecvate, inclusiv acte normative în privinţa programului de funcţionare a hipermagazinelor. “Prin acest act normativ susţinem revitalizarea comerţului tradiţional, prin limitarea programului de lucru al hipermagazinelor”, arătau parlamentarii, apreciind că “limitarea va determina consumatorul român să se concentreze pentru cumpărăturile zilnice sau săptămânale în zilele lucrătoare şi în prima parte a weekendului, respectiv vineri după-amiază şi sâmbăta, urmând ca pentru duminică să se reorienteze pentru familie, mişcare în aer liber, cultură”.

Conform unui proiect de lege similar, propus tot de deputaţi liberali, supermarketurile ar urma să se închidă sâmbăta la ora 12, şi să se redeschidă lunea. Totodată, se propune o amplasare a acestui tip de unităţi comerciale la o distanţă de cel puţin cinci kilometri faţă de oraş. “Supermarketurile reprezintă pentru mulţi o dovadă de civilizaţie, prosperitate, bunăstare. În realitate, supermarketurile chiar aduc prosperitate şi bunăstare, însă doar patronilor lor”, se arăta în motivaţia acestui proiect de lege.

O iniţiativă similară a fost luată în discuţie şi la nivelul Camerei Agricole a judeţului Timiş şi chiar amintită într-una din şedinţele Consiliului Judeţean din acest an, fără să se vină însă cu o o iniţiativă concretă. Cu sau fără o lege aprobată, spun iniţiatorii, o astfel de iniţiativă ar putea fi implementată pe plan local prin hotărâri de Consiliu Local. “Deşi, din câte am văzut, o astfel de măsură nu este agreată la Timişoara, teoretic, ea poate fi iniţiată de Consiliul Local, la Timişoara, pentru că orarul de funcţionare al supermarketurilor este avizat şi trebuie să aibă aprobarea Primăriei”, spune consilierul judeţean PNL Tiberiu Lelescu.

O propunere neagreată de primarul liberal al Timişoarei

Nicolae Robu primarul Timisoarei (3)Şansele ca un asemenea proiect să fie pus în aplicare la Timişoara sunt, însă, mici. Conducerea Primăriei Timişoara a explicat, argumentat, de ce se opune unei astfel de măsuri, cu toate că ea vine din partea unor deputaţi din acelaşi partid cu cel al primarului Nicolae Robu.

“Aflu cu stupoare că nişte parlamentari – şi, culmea: cică liberali! – vor să închidă supermarketurile sâmbăta după-amiaza şi duminica toată ziua şi, în plus, să le interzică existenţa pe raza oraşelor şi chiar şi în afara acestora, la distanţe de până la cinci kilometri. Motivaţia acestui demers se spune că ar fi grija faţă de producătorii agro-alimentari autohtoni, ba mai mult şi grija faţă de cumpărători, care, în inconştienţa lor, dacă au supermarketuri la îndemână, îşi irosesc şi-asa prea puţinul timp liber prin ele, în loc să facă altceva”, şi-a făcut public poziţia, Nicolae Robu, care este şi vicepreşedinte la nivel naţional al PNL.

Primarul Timişoarei se întreabă cum îşi permit parlamentarii iniţiatori să stabilească locul de unde românii să îşi facă aprovizionarea şi apreciază că doar legea cererii şi a ofertei poate “aşeza lucrurile corect”. “Oameni buni, opriţi-vă! Cum vă permiteţi voi să stabiliţi în locul meu de unde şi când să-mi fac cumpărăturile?! Mă împiedică cineva acum să refuz oferta supermarketurilor şi să cumpăr de la buticul din cartier sau din piaţă – chipurile de la producătorii agro-alimentari autohtoni!? Chiar nu e limpede, după atâtea experienţe istorice triste de dirijism, că numai competiţia liberă, legea cererii şi ofertei pot aşeza lucrurile corect?”, se întreabă şi întreabă Nicolae Robu.

Pieţele volante, o posibilă soluţie

Piata volanta TimisoaraPrimarul Timişoarei, Nicolae Robu, consideră că prin construirea de pieţe agro-alimentare moderne pot fi protejaţi producătorii agricoli. “Producătorii agro-alimentari autohtoni trebuie protejaţi nu prin înlăturarea concurenţilor lor, ci prin construirea de pieţe agro-alimentare moderne, civilizate, atractive şi pentru ei, şi pentru cumpărători, plasate la îndemâna acestora şi cu suficiente locuri, respectiv prin spulberarea celebrelor mafii jegmănitoare. Asta am făcut eu la Timişoara – vezi Piaţa Iosefin şi, în curând, Piaţa Badea Cârţan – şi voi continua să fac în toate cartierele!”, susţine Nicolae Robu.

Ideea pieţelor care să susţină producătorii autohtoni este agreată şi de reprezentanţii Camerei Agricole a judeţului Timiş. “Cred că dacă această idee cu închiderea supermarketurilor nu se poate aplica la Timişoara, atunci cea mai bună soluţie de a ajuta producătorii autohtoni sunt acele pieţe volante, care au început deja să apară. Piaţa de acest gen care funcţionează deja în zona Stadion. S-a dovedit a fi un proiect de succes. S-ar putea amenaja pieţe similare în zonele de intersecţie în aglomerări urbane, cum sunt Calea Torontalului, unde nu există nicio piaţă, sau Calea Aradului, unde Piaţa Verde e total insuficientă ca spaţiu şi ofertă. Spaţii pentru amenajarea unor astfel de pieţe volante au mai fost identificate pe Calea Lugojului, zona Simion Bărnuţiu sau lângă Kaufland, pe Gheorghe Lazăr, pentru zona Circumvalaţiunii. Doar în aceste spaţii nu vor reuşi să pătrundă intermediarii. Iar Primăria ar trebui să dezvolte aceste pieţe, mai ales că vine sezonul fructelor şi legumelor româneşti şi se cam termină cu importurile”, susţine Tiberiu Lelescu.

Prof. univ. dr. Alexandru Moisuc, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, declară că propunerea de închidere a supermarketurilor la sfârşit de săptămână este o aberaţie. “Ideea că aşa ajutăm producătorii autohtoni nu prea stă în picioare, pentru că pe pieţe găsim de regulă intermediari, nu producători autohtoni. Poate spune că e producător autohton un comerciant care vinde portocale şi usturoi chinezesc în piaţă? De aceea, ideea aceasta a pieţelor volante, cum e cea din zona stadionului, mi se pare colosală, şi ar trebui dezvoltată mai mult la Timişoara”, mai spune Alexandru Moisuc.

Supermarketurile protestează

În urma acestei propuneri de limitare a orarului de funcţionare la zilele lucrătoare ale săptămânii, dar şi a acuzaţiilor de creştere artificială a preţurilor înainte de reducerea TVA, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale susţine ar exista un plan al grupurilor de interese deranjate de lupta cu evaziunea fiscală, acesta urmărind demonizarea supermarketurilor şi transformarea lor în ţapi ispăşitori.

Retailerii afirmă, de asemenea, că unii investitori vor să transfere către supermarketuri pierderile suferite ca urmare a precarităţii propriului management.

“Însă fără îndoială cea mai mare surpriză sau, mai bine zis, stupefacţie ne-a fost provocată de uşurinţa cu care, sub pretextul sprijinului acordat producătorilor locali, s-au promovat concepte şi iniţiative care nu numai că nu au nimic de-a face cu existenţa unei pieţe libere şi concurenţiale, dar în subsidiar urmăresc să deturneze o parte a consumului către proprietarii pieţelor, unde cvasi-totalitatea operaţiunilor comerciale este nefiscalizată”, susţin reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale

Marii comercianţi susţin şi că ideea închiderii supermarketurilor duminica şi în timpul sărbătorilor legale este deplasată şi nejustificată. “Obiectivul urmărit este acelaşi: diminuarea sumelor vărsate la bugetul statului prin scăderea vânzărilor”, conform aceleiaşi asociaţii.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale arată, de asemenea, că acuzaţiile de creştere artificială a preţurilor nu au fost confirmate de nicio instituţie abilitată în acest sens şi că a recomandat membrilor săi să utilizeze toate instrumentele comerciale pe care le au la dispoziţie pentru ca scăderea TVA să se regăsească în preţul la raft.

În urmă că două săptămâni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că se teme ca în această perioadă să nu apară înţelegeri între magazine, lanţuri de magazine şi între producători care să încerce să păstreze în profiturile lor reducerea TVA la 9% la alimente începând cu 1 iunie.

Un raport analizat la începutul lunii mai de Guvern privind preţurile la alimente din marile magazine nu prezintă informaţii legate de creşterea acestora înainte de reducerea TVA, Consiliul Concurenţei urmând să ceară informaţii retroactive privind preţurile practicate şi să verifice, aleatoriu, aproximativ 600 de magazine

Documentul menţionează “eventuale creşteri de preţuri pe anumite grupe de alimente anterior datei de 1 iunie” şi precizează că, urmare a informaţiilor pe această temă din presă, Ministerul Agriculturii a dispus verificări în Bucureşti, Braşov, Cluj, Dolj, Iaşi, Sibiu şi Timiş, direcţiile din minister urmând însă să prezinte conducerii o notă informativă în care să indice eventuale astfel de majorări.

Print Friendly, PDF & Email