Stiri din editia Nr. 3205 19 – 22 iunie 2025


Deputat PNL Marilen Pirtea: “Există riscul adâncirii dezechilibrelor educaționale și sociale pentru tinerele generații” (P)

Odată cu publicarea rezultatelor examenului de bacalaureat, atrage atenţia deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, s-a confirmat una dintre cele mai mari îngrijorări exprimate în ultimele zile: “înregistrăm cel mai scăzut număr de candidați care au susținut examenul – 92.385 de elevi, dintre care 73.859 au obținut medii de promovare, adică o rată de promovabilitate de 79,9% înainte de soluționarea contestațiilor”.   Deputatul Marilen Pirtea, care este şi rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, reaminteşte că în 2024 au promovat 97.066 de elevi, în 2023 au promovat 89.555 de elevi, iar în 2022 au promovat 86.804: “Reiese astfel un procent…

Citeşte articolul   

Sabina Fati: „Riscul ar fi să devină chiar România o zonă gri între Vest și Est”

În ultimii zece ani, jurnalista Sabina Fati bătut de una singură Drumul Mătăsii, a fost, tot de una singură, în jurul Mării Negre, străbătând şapte ţări, apoi a plecat într-o călătorie lungă pe urmele conflictelor „de lângă noi”, prin Kurdistan, Irak, Anatolia şi Armenia, toate acestea fiind descrise în trei excepţionaler volume de memorii. Cea mai recentă este călătoria a început în 2022, pe timp de război, în Delta extinsă, un traseu care a inclus localităţi din Transnistria, Ucraina, Basarabia şi România, despre care vorbeşte în volumul Cine râvnește la Gurile Dunării? (Humanitas, 2024), volum pentru care a primit Premiul…

Citeşte articolul   

Infrastructura Universității de Vest din Timișoara, dotată în acord cu nevoile pieței forței de muncă

Universitatea de Vest din Timișoara anunță demararea proiectului „Dotarea infrastructurii Universității de Vest din Timișoara în acord cu nevoile pieței forței de muncă”, prin care se va realiza creșterea calității academice și a capacității de inovare a universității prin dezvoltarea infrastructurii educaționale a celor 11 facultăți, în acord cu progresul tehnologic și dinamica socio-economică.   Proiectul are o durată de implementare de 24 luni (începând din 25 martie 2025) și este finanțat prin Agentia pentru Dezvoltare Regionala Regiunea Vest ca Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de peste 252 de milioane de lei,…

Citeşte articolul   

Horia Colibășanu, aclimatizare la 6000 m, în ascensiunea spre vârful Nanga Parbat

La două săptămâni de la plecarea în expediția „Nanga Parbat 2025” și la o săptămână de la sosirea în tabăra de bază, alpinistul timişorean Horia Colibășanu a ajuns în tabăra 2, situată la 6.000 de metri altitudine. Această etapă marchează trecerea spre platoul superior al muntelui, într-o fază importantă a traseului către vârf.   Ascensiunea are loc pe ruta Kinshofer, fața vestică a muntelui Nanga Parbat, cunoscută pentru pasajul abrupt de stâncă și gheață numit Kinshofer Wall, un punct-cheie al traseului, situat înainte de tabăra 2. „A fost destul de solicitant să ajungem aici. Am urcat, câteva ore bune, 1.800…

Citeşte articolul   

Au început reducerile de vară în Iulius Town (P)

Te pregătești de concediu, ai început să cauți cele mai bune cazări și cele mai „instagramabile” locuri de vizitat vara aceasta? Și în acest sezon Iulius Town este partenerul tău în alegerea celor mai bune ținute pentru vacanță. Summer Sale a început la majoritatea brandurilor, iar promoțiile ajung și până la 70%. Pentru o sesiune de shopping reușită, îți recomandăm să consulți catalogul online Summer Sale, unde găsești cele mai bune oferte din Iulius Town!   Îți propunem o recapitulare a lucrurilor esențiale care nu trebuie să lipsească din bagajul de vacanță. Începem cu ținutele, care trebuie îți aducă un…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2