Marius Dugulescu, președintele filialei Timișoara a Partidului Mișcarea Populară, spune că Timișloara are nevoie de un Muzeu al Revoluției impunător, „pentru că vorbim de o Românie liberă, datorită Timișoarei”.
„La mai bine de un sfert de secol de la Revoluția din 1989, Timișoara este un oraș ca oricare altul. Nimic nu amintește de moartea zecilor de tineri și de sutele de răniți care au îndrăznit să strige, într-un regim totalitar, «Libertate» și «Jos dictatorul» și datorită cărora Timișoara este un oraș liber, într-o țară liberă. Revoluția a intrat într-un con de umbră, din cauza autorităților locale care nu au reușit să conștientizeze importanța evenimentelor din 1989 și a rolului pe care l-au avut timișorenii în înlăturarea sistemului comunist”, transmite, într-un comunicat de presă, Marius Dugulescu, președintele filialei Timișoara a Partidului Mișcarea Populară.
Acesta trage un semnal de alarmă, spunând că Timișloara începe să își uite istoria, iar de vină sunt autoritățile locale care nu apreciază adevăratele valori ale orașului, valori recunoscute dincolo de granițele țării. „Oamenii din Statele Unite ale Americii, dar și din alte țări, știu patru lucruri despre România: Ceaușescu, Nadia Comăneci, Dracula și Revoluția de la Timișoara, eveniment care de altfel, este un reper al istoriei noastre recente. Iar noi, în loc să punem în valoare acest lucru, am ajuns un oraș martir cum este și Calafatul. Unii au uitat că Timișoara este plină de oameni care au pierdut un copil, o soră, un frate, un părinte, pentru ca noi să ne putem bucura astăzi de libertate! Au uitat că există Dumnezeu”, afirmă Marius Dugulescu.
În ultimii 26 de ani, mai spune acesta, s-a tot vorbit despre un Muzeu al Revoluției, dar idea nu s-a concretizat. „Din respect pentru Timișoara, pentru sutele de mii de oameni care au stat zile în șir în stradă scandând «Libertate», pentru sutele de răniți și morți, pentru familiile îndurerate, este necesară realizarea unui astfel de Muzeu. Timișoara merită să aibă un Muzeu al Revoluției. Pentru primarul Timișoarei, oricum s-ar numi el, acest subiect ar trebui să fie o prioritate”, susține președintele PMP Timișoara. Adăugând că Timișoara nu trebuie să aibă un Muzeu al Revoluției oarecare: „Este nevoie de ceva impunător, pentru că vorbim de o Românie liberă, datorită Timișoarei, iar Timișoara trebuie să plătească tribut eroilor săi. Timișoara trebuie să își aducă aminte cum s-a strigat «Libertate!»”.
Ultimele comentarii