Liderii PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis au mințit. Au fost la Nisa cu avionul plătit de Nordis (P)

G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată de Nordis, cu destinația Nisa, îi transporta pe liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Laura Vicol, împreună cu copiii lor, pentru a vedea Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco. În același avion s-a aflat și Afred Simonis, scrie G4Media.

 

Cu toții figurează în așa numita”declarația generală” (gendec)  a zborului pe ruta Nisa-București, publicată de G4Media. Publicația susține că acesta este doar unul dintre zborurile tur-retur pe Coasta de Azur plătite de Nordis pentru liderii PSD. Documentul de zbor este și o dovadă pentru complicitatea PSD la cea mai mare fraudă imobiliară din ultimii 34 de ani din România, afacerea Nordis.

De ce este acest lucru grav?  Acest zbor de câteva zeci de mii de euro trebuia menționat de liderii PSD în declarația de avere pentru că este un cadou primit de la Nordis. Nedeclarat se numește altfel, nu cadou, dar încadrarea o vor stabili procurorii.

Firma Nordis este acuzată ca e un joc piramidal cu apartamente. Mai exact, că a vândut același apartament mai multor persoane și au încasat banii pe care păgubiții îi cer acum în justiție. Bani de la păgubiți cu care patronii Nordis au plătit zboruri în destinații de lux pentru liderii PSD.

Înainte de publicarea acestei dovezi toți cei trei lideri PSD au negat că ar fi călătorit pe banii Nordis. Marcel Ciolacu a negat vehement: “În 2022 am fost în Franța? La Nisa? Cred că mă confundați. Suntem mai mulți de Ciolacu”. Aseară, Marcel Ciolacu s-a victimizat acuzând presa că se ia de familia lui. Alfred Simonis a susținut că nu a fost în nicio vacanță alături de familia Ciorbă-Vicol. “Întotdeauna când am călătorit, a fost pe banii mei”. Sorin Grindeanu a declarat că informațiile sunt false.

USR a cerut în repetate rânduri, în ultimii trei ani, demiterea Laurei Vicol, soția principalului acționar Nordis, Vladimir Ciorbă, de la conducerea Comisiei Juridice, acolo unde a fost instalată de PSD. Cereri insoțite de dovezi că Vicol protejează de răspundere penală firma Nordis, afacerea soțului. Dar solicitările USR au fost respinse de majoritatea parlamentară PSD-PNL.

 

Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, realizat de SC Timpolice SRL, cod unic CMF 31240009.
Print Friendly, PDF & Email