Zonele cu semnal zero din Timiş, reclamate la Ministerul Comunicaţiilor

Soluţie ministerială: telefonul fix

Pietroasa_13Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională a fost sesizat prin intermediul unor sesizări parlamentare că există zone destul de extinse din Timiş unde nu există semnal sau semnalul e foarte slab pe majoritatea reţelelor de telefonie mobilă. Soluţia ministerială: să se instaleze posturi de telefonie fixă.

 

Semnal slab sau deloc

Mai multe sesizări au fost înaintate în acest an către Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională prin intermediul unor parlamentari timişeni, care au reclamat faptul că sunt zone destul de mari în judeţ unde calitatea semnalului majorităţii reţelelor de telefonie mobilă e foarte slabă sau semnalul lipseşte cu desăvârşire.

Zone precum Pietroasa sau Tomeşti sunt enumerate pe lista locaţiilor cu semnal foarte slab, ministerului de resort solicitându-i-se să ia măsuri urgente „pentru rezolvarea problemei lipsei semnalului de telefonie mobilă şi identificarea soluţiei optime pentru remedierea acestei situaţii”.

Răspunsul primit de la Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională nu lămureşte mare lucru, şi nu dă impresia că problema ar putea fi rezolvată în vreun fel. „În cazul serviciilor de telefonie şi date mobile, anumite cerinţe referitoare la acoperire sunt stabilite prin impunerea unor condiţii de acordare a licenţelor de utilizare a frecvenţelor radioelectrice, dar aceşti parametri nu vizează relaţia cu anumiţi utilizatori, ci activitatea globală a furnizorului vizând utilitatea eficientă a resurselor alocate”, se menţionează în răspuns.

Conform aceluiaşi minister, după încheierea fiecărei faze de dezvoltare a reţelelor, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii efectuează controale pentru a verifica respectarea obligaţiilor minime de acoperire impuse prin licenţe, iar „ANCOM nu este în măsură să impună niciunui furnizor instalarea / extinderea reţelei într-o anumită localitate”. Oficialii Ministerului Comunicaţiilor au mai ţinut să precizeze în acest context că „prin prevederile contractual furnizorii de servicii de telefonie şi date mobile nu se angajează să asigure acoperirea întregului teritoriu naţional, iar parametrii de calitate declaraţi se referă doar la acoperirea în exterior”.

Dorel Covaci Foto agro-tvRăspunsul ministerului se încheie cu sugestia că, în varianta în care există o nemulţumire legată de telefonia mobilă, ar trebui să se apeleze cu încredere la… telefonia fixă. „Serviciul de telefonie mobilă nu poate substitui serviciului de telefonie fixă, calitatea şi disponibilitatea acestuia putând depinde de multipli factori externi, precum condiţiile meteorologice sau de relief, structurile construcţiilor şi congestia reţelelor”, au specificat reprezentanţii ministeriali.

„Eu voi reveni cu aceste interpelări, pentru că nu sunt deloc mulţumit de răspunsurile pe care le-am primit.Mi se pare că mi s-a răspuns în stil Creangă – «Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!»”, comentează deputatul PSD de Timiş Dorel Covaci, unul dintre autorii interpelărilor legate de calitatea semnalului.

Cu internet, dar fără semnal

Problema semnalului în zone din judeţ era adusă în discuţie anul trecut, când comuna Pietroasa, una dintre cele mai mărginaşe comune din estul judeţului, situată la graniţa cu judeţul Hunedoara, a finalizat lucrările de introducere a reţelei de internet, începute în urmă cu doi ani, în toate satele aparţinătoare.  Administraţia locală remarca în acest context că, deşi are internet, comuna Pietroasa nu are încă semnal de telefonie mobilă. „Avem promisiuni că în perioada următoare vor veni specialişti de la o societate de telefonie să studieze oportunitatea amplasării unor echipamente de emitere a semnalului în zona noastră. În apropierea comunei, pe dealurile de la Coşeviţa sunt ridicaţi mai mulţi stâlpi cu diverse echipamente de radio şi telecomunicaţii, unde ar putea fi instalate releele de telefonie pentru a avea şi noi semnal într-un timp cât mai scurt”, a declarat Ioan Simoc, primarul comunei Pietroasa.

Lipsa telefoniei mobile în zonă creează dificultăţi de comunicare, mai ales în cazul unor situaţii de urgenţă medicală.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro